Cîţu spune că legea care obligă personalul nevaccinat din sănătate, educaţie și asistență să se testeze pe bani proprii poate fi gata în 10 zile

Cîţu spune că legea care obligă personalul nevaccinat din sănătate, educaţie și asistență să se testeze pe bani proprii poate fi gata în 10 zile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Florin Cîţu a declarat că proiectul de lege privind testarea obligatorie pe cheltuială proprie a personalului nevaccinat din domeniul asistenţei sociale, sistemul medical şi educaţie este în procedură de avizare.

El a adăugat că îşi doreşte ca luni să fie aprobat în Guvern şi transmis în procedură de urgenţă la Parlament.

"Eu cred că trece de Guvern ori mâine (vineri - n.red.) ori luni, depinde când ia toate avizele. Este în procedură de avizare. Începuse doar cu asistenţii sociali, ştiţi foarte bine, din centrele de bătrâni, după aceea a venit propunerea de la Ministerul Sănătăţii, cred că este în dezbatere publică proiectul la Ministerul Sănătăţii.

ADVERTISING

Aş vrea să le avem pe toate până luni, să putem să îl trimitem în Parlamentul României în procedură de urgenţă pentru tot acest personal", a afirmat Florin Cîţu, joi seară, la TVR 1.

Întrebat dacă proiectul acoperă toată "plaja constituţională" având în vedere sancţiunile în cazul celor care nu se testează - suspendarea contractului de muncă pe 30 de zile şi după alte 30 de zile desfacerea contractului de muncă, dacă situaţia nu se rezolvă - premierul a spus:

"Proiectul merge în Parlamentul României. Sunt comisii de specialitate, acolo pot fi puse amendamente care să îmbunătăţească proiectul de lege, ăsta este rolul Parlamentului României. După aceea, după ce o să fie votat în plen la Senat şi la Camera Deputaţilor, poate să fie promulgat, deci va trece prin filtrul Parlamentului, care este forul legislativ suprem al României".

ADVERTISING

Recomandarea e să fie lege

"Recomandarea Ministerului Justiţiei, de fapt cei de la Ministerul Justiţiei au spus că trebuie să fie proiect de lege, să meargă în Parlamentul României. (…) Dar în Parlamentul României astăzi nu poţi să discuţi cu nimeni, din ce am văzut eu, în afară de parlamentari PNL, dar PNL-ul sigur va vota proiectul de lege, dar în afară de PNL, dacă te duci la PSD, la USR sau la AUR, alte obiective n-au decât să distrugă România", a susţinut Cîţu.

Întrebat dacă, în atare condiţii, proiectul va rămâne la stadiul de intenţie, el şi-a exprimat speranţa că nu se va întâmpla acest lucru.

ADVERTISING

"Eu sper că nu, eu sper că în Parlamentul României sunt şi parlamentari responsabili. Au fost votaţi de români să le reprezinte interesele, eu nu cred că s-au dus acolo doar să facă scandal şi gălăgie şi să uite de ceea ce trebuie să facă acolo.

Sunt multe lucruri pe care trebuie să le facem în perioada următoare şi, ok, Guvernul vine cu propuneri, unele merg prin ordonanţă de urgenţă, altele merg prin proiectul de lege, numai că, dăm Guvernul jos, s-a terminat, nu mai putem să dăm nici ordonanţe de urgenţă.

Sunt colegi în coaliţie… cei de la UDMR, care susţin. Vom vedea dacă este varianta care va trece şi în Parlament poate oricine să depună acest amendament, să facă vaccinarea obligatorie. Proiectul care pleacă de la noi va pleca cu testarea", a mai declarat Cîţu.

"Dacă Parlamentul României vrea, dacă cei doi preşedinţi ai Camerelor vor, acest proiect poate să treacă într-o săptămână şi jumătate”, a adăugat primul ministru.

Citește mai multe pe acest subiect:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇