Bilanț coronavirus: Un nou record absolut în România. Avem 777 de noi cazuri, 19 morți și 261 de pacienți la ATI (Infografice)

Bilanț coronavirus: Un nou record absolut în România. Avem 777 de noi cazuri, 19 morți și 261 de pacienți la ATI (Infografice)

România a atins un nou record absolut în ce privește raportarea zilnică de noi îmbolnăviri de COVID-19. Recordul precedent a fost înregistrat pe 11 iulie, cu 698 de cazuri noi, însă astăzi avem 777 de bolnavi depistați în 24 de ore.

De miercuri până joi au fost procesate 19.097 de teste, de altfel, și acesta un număr record. De la începutul pandemiei în România au fost făcute în total 906.015 teste.

Într-o lună am putea avea până la 1.600 de îmbolnăviri zilnice de COVID-19. Iată datele în baza cărora Guvernul a prelungit starea de alertă (Document)

Numărul deceselor zilnice se menține ridicat, de ieri până azi fiind raportați alți 19 morți.

Creștere mare e și pe secțiile ATI, unde joi dimineață erau internați 261 de pacienți COVID în stare gravă. În afară de aceștia, în spitale mai sunt acum internați 3.690 de pacienți cu coronavirus, dar a căror stare nu necesită intubare.

16-iulie-internati-evolutie-pacienti-covid-ati
Foto: graphs.ro

Numărul pacienților asimptomatici externați la 10 zile după depistare a crescut la 2.146, după ce în ultimele 24 de ore au plecat din spital alți 40. Amintim că aceștia sunt pacienții externați la termen, dar în cazul cărora erau impuse încă 4 zile de izolare la domiciliu, fapt ce acum e o simplă recomandare.

ADVERTISING

Un gălățean de 45 de ani cu COVID-19, care a refuzat internarea, a murit acasă

16-iulie-cazuri-noi-covid-romania
Foto: graphs.ro

Mai sunt și bolnavii care au cerut să fie externați după decizia CCR. De ieri până azi încă 30 de persoane au ales să plece din spitalele în care erau tratate pentru COVID-19. Totalul celor din această categorie ajunge la 757.

Scenariu terifiant de la vicepreședintele Societății de Epidemiologie: 1.880 de cazuri zilnice pe 14 septembrie

16-iulie-cazuri-noi-covid-raportat-testare-record-
Foto: graphs.ro

Încă 19 morți de COVID-19. Unul era perfect sănătos înainte de virus

Grupul de Comunicare Strategică anunță că în ultimele 24 de ore au fost raportate alte 19 decese.

Este vorba de 14 bărbați și 5 femei, care erau internați în spitalele din Argeș, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Galați, Harghita, Mehedinți, București, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș și Vâlcea.

18 dintre pacienți sufereau și de alte afecțiuni. Medicii au arătat, însă, că infectarea cu COVID-19 accentuează problemele de sănătate și contribuie decisiv la deznodământul tragic. Un pacient era perfect sănătos înainte de contractarea virusului, singura cauza a decesului fiind COVID-19.

ADVERTISING

Secţia ATI a spitalului de campanie de la Otopeni mai are un singur loc liber. Cel mai tânăr pacient are doar 20 de ani

În ce privește vârsta celor decedați, situația arată astfel:

  • 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani
  • 2 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani
  • 6 decese la categoria de vârstă 60-69 de ani
  • 3 decese la categoria de vârstă 70-79 de ani
  • 6 decese la persoane peste 80 de ani.

Bilanțul negru ajunge astfel luni la 1.971 de morți, în aproape 4 luni. Amintim că primul deces cauzat de coronavirus în România a fost raportat oficial pe data de 22 martie 2020, la 26 de zile după primul caz semnalat oficial în ţara noastră, pe 26 februarie 2020.

16-iulie-decese-covid-19-românia
Foto: graphs.ro

Situația pe județe: Record de cazuri zilnice în București. Capitala are peste 4.000 de bolnavi

Bucureștiul atinge un record de cazuri noi în 24 de ore de 111. Este prima oară de la focarul din Suceava când într-un județ se înregistrează peste 100 de cazuri într-o zi.

16-iulie-harta-cazuri-noi-covid-romania.png
graphs.ro

Creșterea mare se păstrează și în Argeș, care pentru a 3-a zi consecutiv e aproape de pragul de 100 de noi îmbolnăviri.

ADVERTISING
  • București – 111 de cazuri noi și alte 10 cazuri noi în Ilfov
  • Argeș – 83 de cazuri noi
  • Brașov – 54 de cazuri noi
  • Galați – 53 de cazuri noi
  • Prahova – 40 de cazuri noi
  • Timiș - 34 de cazuri noi
  • Gorj - 31 de cazuri noi
  • Olt - 30 de cazuri noi

Nu a fost înregistrat niciun caz nou în Satu Mare și Sălaj.

Ca total de cazuri înregistrate, cele mai multe persoane infectate cu noul coronavirus au fost, până în prezent, în judeţul Suceava – 4.218, în Bucureşti – 4.096 și în Brașov (2.184).

Alte 7 judeţe au peste 1.000 de îmbolnăviri: Argeș (1.653), Botoşani (1.089), Galaţi (1.416), Dâmbovița (1.053), Iaşi (1.108), Neamț (1.029) şi Vrancea (1.283).

La polul opus, doar Satu Mare mai are sub 100 de cazuri (82).

16-iulie-situatie-judete-cazuri-la-1000-locuitori
graphs.ro

Alți români depistați cu COVID în Germania, Austria și Grecia

În ce privește situația românilor depistați cu COVID-19 în străinătate, bilanțul a crescut la 5.146. Sunt cu 10 români mai mult decât ieri: 5 în Germania, 3 în Grecia și 2 în Austria.

Turist în pandemie: Ce țări impun restricții pentru români și când întri în izolare la întoarcere

Iată care este situația cauzată de COVID-19 în diaspora la 16 iulie:

  • 2.280 de cazuri în Germania
  • 1.885 de cazuri în Italia
  • 561 de cazuri în Spania
  • 125 de cazuri în Marea Britanie
  • 115 cazuri în Franța
  • 107 cazuri în Austria
  • 28 de cazuri în Olanda
  • 8 în Grecia
  • 6 în Japonia
  • 4 în SUA
  • 3 în Belgia
  • Câte 2 în Namibia, Indonezia, Elveția, Turcia, Islanda și Belarus
  • Câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina și Suedia.

În ce privește numărul deceselor înregistrate peste hotare în comunitățile de români, bilanțul rămâne la 122: 43 în Marea Britanie, 31 în Italia, 19 în Franța, 14 în Germania, 9 în Spania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇