România este în condițiile unei furtuni perfecte, cu un sistem de Terapie Intensivă aproape de capacitatea maximă și nu e vorba despre numărul de paturi, ci despre o criză care nu are soluție pe termen scurt: lipsa medicilor. Iar faptul că Ministerul Sănătății este reactiv și că politicienii speculează periculos pandemia în scop electoral nu fac, nici ele, prea mult bine, spune expertul în politici de sănătate Vlad Mixich.
Acesta avertizează, într-un dialog cu SpotMedia.ro, că rata mortalității cauzate de COVID-19 este mare în România, dar iarăși nu e o surpriză: se moare de boli prevenibile sau tratabile de ani de zile, dar abia această criză ne face să simțim acut acest lucru. La fel cum am înțeles ce înseamnă infecțiile nosocomiale abia după tragedia de la Colectiv.
Ne trebuie mai multe doze de Remdesivir? O altă abordare a testărilor?
Dacă România nu va fi pregătită, în blockstart, ca să avem toate piesele acestui puzzle aranjate, inclusiv mecanismele de prețuri, bugetul disponibil etc., atunci nu vom fi deloc printre primii pe listă care vor avea acces la aceste tratamente.
Vlad Mixich, expert în politici de sănătate
Vlad Mixich, avem iată aproape 3.000 de cazuri, multe decese, mulți pacienți în terapie intensivă și vești nu foarte încurajatoare din spitale. Nu mai sunt locuri în ATI, nu stăm prea bine nici în ceea ce privește dozele de Remdesivir. A scăpat România situația de sub control?
Depinde cum definim controlul. În acest moment, suntem, cum am mai zis și cu ceva vreme în urmă, în mod evident pe curba ascendentă a valului doi și indicatorul la care trebuie să ne uităm și care într-adevăr are darul de a ne speria este cel legat de numărul cazurilor internate la terapie intensivă.
Capacitatea existentă în România nu a fost încă depășită, dar există marile centre urbane, cum e Bucureștiul, de exemplu, unde această capacitate este foarte aproape de a fi atinsă, prin urmare, vedem și un început de transferuri ale pacienților din aceste centre unde paturile s-au ocupat către alte centre unde mai există paturi libere.
În privința Remdesivir-ului, cred ca aici e mai mult zgomot de fond combinat, evident, cu faptul că subiectul este intens politizat.
România este, din păcate, în condițiile unei furtuni perfecte, având în vedere că avem cea mai mare criză de sănătate publică pe fundalul unui an intens electoral. E utopic să sperăm că politicienii nu o vor exploata, deși este nociv că fac asta.
Spun că problema cu Remdesivirul este mai degrabă zgomot mediatic pentru că nu doar România are problema aceasta, în primul rând. Vorbim despre un medicament care este produs într-o cantitate limitată și sunt multe țări care au sau încep să aibă această problemă, inclusiv din Europa, deci nu e o problemă particulară.
Apoi, nu uitați că Remdesivirul nu vindecă COVID-ul, el este un tratament care poate ajuta, în anumite situații, la anumiți pacienți, dacă este administrat într-un anumit moment sau într-o anumită perioadă.
Că există unele persoane care comunică în spațiul public că e un dezastru că nu se dă Remdesivir, asta e altceva. Nu e bine, evident, ideal e să ai la îndemână tot arsenalul de medicamente posibile, dar nu ne putem referi la asta ca la un dezastru, cel puțin atâta timp că nu există dovezi clinice extrem de solide că acesta ar fi medicamentul care vindecă. Or, în prezent, aceste dovezi nu există.
Ca să merg în zona în care este o problemă reală, dar subiectul lipsește aproape complet din zona publică, ce face România și cum se pregătesc autoritățile ca să nu fie prinse pe picior greșit în momentul în care va apărea un vaccin sau un tratament curativ, cu adevărat, pentru COVID? Pentru că e nevoie de implicarea mai multor sectoare – cel farmaceutic, de transport, de distribuție, de partea de comunicare, de partea medicală.
Acel moment va veni mai devreme sau mai târziu, iar dacă România nu va fi pregătită, în blockstart, ca să avem toate piesele acestui puzzle aranjate, inclusiv mecanismele de prețuri, bugetul disponibil etc., atunci nu vom fi deloc printre primii pe listă care vor avea acces la aceste tratamente.
Această problemă nu este ușor de rezolvat, cere timp, cere conlucrarea mai multor actori instituționali, și din mediul public și din mediul privat, și nu am știință ca să fi început ceva consistent și cerent în zona asta.
Mai multe state europene reclamă o criză de Remdesivir. SUA au cumpărat cea mai mare parte a dozelor
Am avut două evenimente majore: redeschiderea școlilor și alegerile locale, ne pregătim acum pentru un nou tur de scrutin în decembrie. E vreunul din aceste două evenimente cauză pentru bilanțul pe care-l avem în aceste zile, pentru creștere, sau e prematur să gândim astfel?
Din punct de vedere științific, nu avem uneltele prin care să putem stabili cauzalități. Putem stabili corelații, dar cauzalități nu, deoarece sunt prea multe variabile în joc, plus că în România nu cred că există cineva care să facă asta.
Există studii făcute în alte țări care au reușit să stabilească astfel de corelații, dar nu au reușit să stabilească cauzalități, din aceleași motive. Există corelații între scăderea sau creșterea numărului de cazuri și anumite evenimente sociale, precum deschiderea școlilor.
Pe de altă parte, e la mintea cocoșului că deschiderea școlilor duce la creșterea numărului cazurilor, e evident asta. Nu uitați însă că hazardul, norocul joacă un rol considerabil în felul în care evoluează pandemia.
Și, să spunem, contextul local, social, dincolo de cel individual, pentru că depinde și cum arată o clasă de școală, de cum arată transportul până la școală.
Bineînțeles, e exact ca și în sistemul sanitar. Tot sunt întrebat în ultimul timp de ce România are o rată de mortalitate așa de mare; sistemul medical românesc are o rată de mortalitate mare pe diverse cauze evitabile prin spitalizare, de ani de zile.
Acum este, păstrând proporțiile, o situație comparabilă cu ce s-a întâmplat la Colectiv, în sensul că înainte de Colectiv se discuta foarte puțin despre infecțiile intraspitalicești. Aproape deloc.
După tragedia de la Colectiv, brusc toată lumea a devenit conștientă de această problemă.
Bine, dar devenind un loc comun, asta nu a dus și la rezolvarea problemei.
Totuși lucrurile s-au îmbunătățit considerabil, în acest domeniu, față de anul 2014, de exemplu, și asta se vede deja și pe date. Exact așa și acum: oricât de multe paturi de terapie intensivă ar exista, să zicem că mâine România ar avea 10.000 de paturi de terapie intensivă, dotate perfect, nu există medici și personal medical care să le acopere.
Asta e o problemă care vine mult din urmă și de care, deși s-a vorbit, nu a fost suficientă comunicare publică și presiune publică pe politicieni ca să o rezolve.
S-ar putea face ceva pe ultima sută de metri, acum, dacă ar exista un buget alocat?
Există lucruri care se pot rezolva pe termen scurt, de exemplu comunicarea, care este de o calitate foarte slabă.
Comunicarea de sănătate publică este o subdisciplină din sănătatea publică, de sine-stătătoare, este o chestiune foarte delicată și care are reguli destul de clare.
Din păcate, autoritățile române nu sunt deloc performante și asta e foarte important, gândiți-vă numai că succesul unei campanii de vaccinare anti-Covid în România depinde de existența vaccinului, de rapiditatea distribuției lui și de disponibilitatea oamenilor de a-l face. Acest al treilea factor depinde exclusiv de felul în care este comunicat.
Apare, pe surse, numărul morților, nu e normal.
Bine, asta e mai degrabă legat doar de informație, eu mă refeream la comunicarea pe sănătate publică, care e nesatisfăcătoare, o problemă care poate fi rezolvată pe termen scurt.
Dar o problemă precum numărul de medici de terapie intensivă și de asistente medicale specializate nu poate fi rezolvată nici pe termen scurt, nici pe termen mediu.
O problemă rezolvabilă, de pildă, pe termen mediu, ar fi chestiunea legată de capacitatea României de a stoca vaccinurile necesare, sau de a produce, dacă se obțin licențieri voluntare sau obligatorii, tratamentele eficiente, atunci când vor exista.
Tocmai de aceea vă întreb, pentru că zilele acestea, de exemplu, nu mai găsim vaccinul antigripal în farmacii. Una din cauze, desigur, este o isterie întreținută de comunicarea deficitară, despre care vorbeam.
Eu cred că în primul rând problemele apar din cauza următorului tipar de administrare a problemelor, prezent deja de mulți ani de zile și foarte prezent și la Ministerul Sănătății, care, ca să zic așa, conduce țara și lucrurile în acest domeniu reactiv, nu proactiv.
Marea majoritate a acțiunilor sunt reactive, reacționează la ceva ce s-a întâmplat, nu încearcă să prevadă și să rezolve problema înainte de a apărea, sau să o diminueze, înainte să se agraveze.
Asta înseamnă să ai un plan, practic banala strategie de acțiune. Există proceduri, modalități de realizare a statisticilor, a anchetelor, de pildă, la nivelul Uniunii Europene pe care România nu le respectă? Ar trebui schimbată politica de testare, politica de realizare a anchetelor epidemiologice?
Nu, din punct de vedere al procedurilor, Institutul Național de Sănătate Publică a lucrat bine, o bună parte dintre ele sunt preluate cât se poate de corect după protocoalele Uniunii Europene sau cele ale Organizației Mondiale a Sănătății. Problema este la implementare, practic degeaba ai creier, dacă nu ai membre care să facă ceea ce ordonă creierul. Capacitatea Direcțiilor de Sănătate Publică de a face anchete epidemiologice este demult depășită.
La ce ar trebui să fim atenți pe termen scurt, în perioada imediat următoare?
Indicatorul numărului de pacienți internați la Terapie Intensivă.
Arafat avertizează că medicii o să ajungă să aleagă între pacienți, așa cum au făcut cei din Italia
Virusul SARS-CoV-2 rezistă pe piele de patru ori mai mult decât virusul gripal A
Un test rapid pentru COVID-19 a intrat pe piața din România. Ce spun medicii