USR a stabilit cine merge la consultările cu Iohannis

USR a stabilit cine merge la consultările cu Iohannis
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Biroul Naţional al USR a stabilit, într-o şedinţă, joi seară, componenţa delegaţiei partidului pentru consultările de la Cotroceni.

Este vorba despre Dacian Cioloş, Dan Barna, Anca Dragu, Stelian Ion şi Cristian Ghinea.

Delegaţia va merge la Cotroceni cu un „mandat clar în privinţa reformelor pe care viitorul premier trebuie să le îndeplinească” într-un calendar asumat de toate partidele care formează coaliţia de guvernare, se arată într-un comunicat al USR.

Dintre cei de pe listă, Cristian Ghinea ar putea fi și propunerea USR pentru funcția de premier, dacă se ajunge la așa ceva. Numele lui a fost vehiculat de Cioloș în cursul zilei, care a precizat că USR poate face propria propunere de prim-ministru, dacă PNL nu vine cu o variantă la Florin Cîțu.

ADVERTISING

Cioloș a venit cu propuneri de premier: ”Pot să fiu şi eu, poate să fie Cristian Ghinea, poate şi Cătălin Drulă”.

Doar că Drulă nu este în echipa care merge la Cotroceni, deși în februarie 2020 a fost prezent, iar Cioloș spunea săptămâna trecută că pe el nu-l interesează să intre în guvern.

”Am fost premier, dar acum nu îmi pun problema asta, nu. Eu am responsabilităţi în Parlamentul European, am un mandat acolo. Acum am candidat şi la preşedinţia partidului şi dacă voi câştiga mă voi ocupa de partid. Deci nu e vorba despre mine aici", spunea Cioloş miercurea trecută.

ADVERTISING

USR va propune și măsuri de urgență pentru iarnă

Biroul Naţional al USR anunță că a analizat și diverse soluţii pentru creşterea preţurilor la energie şi gaz şi a stabilit că parlamentarii formațiunii vor propune un pachet de măsuri, săptămâna viitoare, care să ajute atât consumatorii casnici, cât şi IMM-urile şi instituţiile publice la iarnă.

"USR susţine nevoia urgentă de a sprijini consumatorii, în primul rând prin reducerea impactului pe care statul îl are direct asupra creşterii preţurilor prin accize şi TVA, urmată de măsuri de compensare adiţionale", se mai arată în comunicat.

ADVERTISING

Biroul Naţional al USR a mai propus ca parlamentarii să elaboreze o iniţiativă legislativă prin care să fie introduse criterii de transparenţă pentru alocarea banilor din fondul de rezervă al Guvernului.

"Decizia a fost luată în contextul în care premierul demis Florin Cîţu se foloseşte fără scrupule de fondul de rezervă al guvernului în ultimele zile la Palatul Victoria. În prezent, regulile după care se împart aceşti bani sunt cele stabilite de Liviu Dragnea, din dorinţa sa de a da bani preferenţial către primari şi consiliile judeţene", menţionează sursa citată.

Programul consultărilor de luni, de la Cotroceni

Iată şi articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇