Twitter şi Facebook au suspendat mai multe conturi de ştiri care postau informaţii despre probleme la alegerile din SUA

Twitter şi Facebook au suspendat mai multe conturi de ştiri care postau informaţii despre probleme la alegerile din SUA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Twitter şi Facebook au suspendat marţi mai multe conturi de ştiri cu orientare de dreapta recent create şi care postau despre alegeri.

Twitter a precizat că acele conturi au fost suspendate pentru încălcarea politicii sale împotriva „coordonării”, postând conţinut identic sau angajându-se într-un alt comportament automat. Facebook le-a suspendat la rândul său pentru comportament neautentic, relatează Reuters.

Unul dintre conturile suspendate este SVNewsAlerts, care avea peste 78.000 de urmăritori pe Twitter, după ce a dobândit peste 10.000 în ultima săptămână.

ADVERTISING

Contul de ştiri a avertizat în mod frecvent despre tulburări legate de alegeri şi a abordat chestiuni pentru siguranţa şi fiabilitatea votului. De asemenea, contul atrăgea atenţia asupra acuzaţiilor de fraudă legate de democraţi şi trimitea la mitingurile şi discursurile lui Trump.

Alte conturi suspendate de Twitter sunt FJNewsReporter, Crisis_Intel şi Faytuks.

Informaţii false sau exagerate despre fraude la vot şi întârzieri la secţiile de vot au circulat pe social media întreaga zi, în unele cazuri ajutate de conturi republicane şi publicaţii online.

ADVERTISING

Oamenii au fost îndemnați să rămână acasă

FBI şi procurorul general din New York au afirmat că cercetează o serie de apeluri ale unui robot telefonic care îi îndemna pe oameni să rămână acasă, care au fost raportate în mai multe state-cheie.

Hashtag-ul #StopTheSteal a crescut de la câteva zeci de menţiuni la peste 2.000 într-un interval de 15 minute în cursul dimineţii, potrivit informaţiilor furnizate de firma de monitorizare a media Zignal Labs.

Zignal susţine că afirmaţii nefondate despre secţii de vot închise şi cozi excesiv de lungi în zonele cu înclinaţii republicane din Pennsylvania au fost redistribuite de 33.000 de ori pe Twitter.

ADVERTISING

De asemenea, Twitter a aplicat o etichetă care menţionează că faptele relatate trebuie verificate mai multor tweet-uri din partea contului @PhillyGOP, aflat printre cele care au folosit hashtag-ul #StopTheSteal. Filiala Partidului Republican din Philadelphia nu a răspuns imediat unei solicitări a Reuters de a comenta etichetele Twitter.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇