Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, marți, la amiază că ALDE nu va vota prelungirea stării de alertă.
„Am spus foarte clar: Nu vom vota”, a subliniat Tăriceanu. El a susținut că prelungirea nu se justifică nici în plan medical, nici în plan economic.
Mai mult, Călin Popescu Tăriceanu s-a întrebat dacă nu cumva la mijloc sunt interese politice.
El a criticat Guvernul pentru modul în care a gestionat situația românilor ajunși în șomaj și a celor reveniți în țară din cauza pandemiei și care își caută de muncă.
Tăriceanu a comentat si ordinul comun al ministerelor Educaţiei, Sănătăţii şi Muncii privind redeschiderea creşelor, grădiniţelor şi a after-school-urilor. „Presupunând că acest ordin va fi dat astazi trebuie să vă spun că nici creșel,e nici grădințtele nu sunt pregătite”, a spus el.
Amintim ca ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a spus, luni, ca prelungirea stării de alertă este necesară din mai multe motive. El a punctat că România se află în faza de transmitere comunitară, însă ”nu exacerbată”. În cazul în care apar ”evoluții nefavorabile”, este necesară starea de alertă, pentru ca autoritățile să poată interveni, a declarat el.