Există pericolul iminent al prăbușirii Ucrainei din interior: va urma o perioadă în care Rusia își va pune toate cărțile pe masă, astfel încât să negocieze chiar și ceea ce nu controlează, iar în România miza nu e să câștige puterea, ci să mențină dezorganizarea.
Nici Rusia și nici Ucraina nu-și mai permit, pe termen mediu, acest război, argumentează istoricul Comsin Popa, în dialogul cu spotmedia.ro: orizontul de așteptare al rușilor este ca în jurul datei de 9 mai să anunțe această victorie în „operațiunea militară specială”.
Principalele idei:
- Nici Rusia și nici Ucraina nu-și mai permit pe termen mediu acest război. Există pericolul, aș spune, iminent, al prăbușirii Ucrainei din interior, din cauze care țin de oboseala și de supralicitarea societății și de credibilitate a factorului politic ucrainean.
- Orizontul de așteptare al rușilor este ca în jurul datei de 9 mai să anunțe această victorie în "operațiunea militară specială" din Ucraina. Sigur că o victorie, cu ghilimelele de rigoare, să anunțe cu exactitate îndeplinirea obiectivelor fixate inițial de către Putin.
- Într-o oarecare măsură Putin a învins la acest război, din moment ce există un consens cu privire la necesitatea ca Ucraina să cedeze aceste teritorii, chiar fără a accepta în mod oficial acest lucru. Cu toate astea, Rusia este foarte departe de obiectivele strategice pe care le vizează.
- În absența unui aranjament internațional care să cuprindă toate puterile interesate, toate organizațiile politice interesate, toate marile state interesate, acest aranjament de pace nu va fi decât un armistițiu, decât un preludiu la viitorul război. Oricum, în momentul de față, lumea este intrată în această psihologie a războiului, pe care cu greu se poate crede că încheierea păcii în Ucraina o va înlătura sau o va scoate de pe agenda politică a lumii.
- Cel mai prost scenariu este acela în care țările europene vor considera că se pot salva individual de această situație, pentru că ele nu se pot salva individual.
- În momentul de față, suntem într-o perioadă de consolidare a pozițiilor, de negociere, în care toată lumea va face ce știe să facă mai bine: Rusia - să destabilizeze, să avanseze pe front, să preseze Ucraina și să faciliteze prăbușirea acestei țări din interior. În paralel, vor continua și continuă demersurile de dezorganizare politică a Europei, pentru că ceea ce se întâmplă, de exemplu, în România nu este atât intenția de cucerire a puterii, cât intenția clară de dezorganizare a țării.
- Miza personajului (Călin Georgescu - n.red.) este dezorganizarea României, pentru că el știe foarte clar că este foarte puțin probabil să participe la viitoarele alegeri. Dar asta nu înseamnă că nu poate dezorganiza România în continuare. Și are succes pe fondul acestei paralizii politice și intelectuale a politicienilor români, care nu-și propun decât să continue așa cum am funcționat până acum.
Istoricul Cosmin Popa este specializat în istoria URSS și a Rusiei, precum și în istoria Europei Centrale și de Sud-Est.
Cosmin Popa, înainte de a-și începe Donald Trump al doilea mandat, erau tot felul de temeri, în principal privind războiul din Ucraina sau asta am citit noi în principal de aici, din unghiul în care privim noi lucrurile. Acum, la o săptămână deja de când Trump a revenit la Casa Albă, aceste temeri par justificate sau nu?
Cred că principala senzație pe care o încercăm cu toții de la instalarea președintelui Trump este aceea de nesiguranță, de dezorganizare a lumii, pentru că știm cu toții că Trump a câștigat puterea folosind un discurs revizionist, a criticat acerb toate lucrurile, fără să propună foarte multe planuri concrete.
Ceea ce este evident este că își dorește să aducă pacea rapid în Europa, pentru a se concentra pe ceea ce el a definit destul de neclar ca fiind prioritățile viitoarei administrații americane. Din acest punct de vedere, lucrurile nu s-au lămurit foarte mult.
Este foarte limpede că în momentul de față în discuție se află diverse variante ale planului de pace.
Unele dintre ele sunt tacit acceptate, altele sunt dezavuate, așa cum s-a întâmplat cu cel pe care l-a publicat de curând Strana, portalul ucrainean, care conține o serie de prevederi credibile, chiar dacă ele au fost dezavuate de către cancelaria prezidențială ucraineană. Deci, din acest punct de vedere, lucrurile cu siguranță se află în mișcare.
Am ascultat cu atenție discursul lui Trump de la Davos, un discurs din care cei mai mulți dintre noi am rămas cu principala știre, și anume cu această intenție a lui Trump de a scădea rapid prețurile mondiale la energie.
A mai spus și alte lucruri, cum că vrea să inițieze procesul de denuclearizare la care să participe Rusia și China, însă nimeni n-a luat în serios această declarație, poate și pentru că e limpede că un astfel de proces are nevoie de o pregătire mult mai solidă decât cea pe care a oferit-o această platformă de la Davos.
Însă în momentul de față lucrurile sunt în proces de organizare. Ce este limpede este că, pe fond, dacă vorbim despre conflictul din Ucraina, nici Rusia și nici Ucraina nu-și mai permit pe termen mediu acest război. Există pericolul, aș spune, iminent, al prăbușirii Ucrainei din interior, din cauze care țin de oboseala și de supralicitarea societății și de credibilitate a factorului politic ucrainean, pentru că în momentul de față președintele Zelenski este departe de a mai fi la fel de popular în Ucraina și la fel de credibil.
Mai mult decât atât, faptul că Ucraina, sigur nu din cauze care îi sunt total imputabile, nu a reușit să ofere propriei societăți o perspectivă politică clară a acestui război, insistând asupra chestiunilor de principiu corecte, și anume asupra restaurării suveranității teritoriale asupra tuturor teritoriilor, lucru pe care este greu că de crezut că îl poate face, a accelerat această stare de oboseală a societății.
Ce e nenegociabil aici? Pentru că am văzut, de pildă, și în discursul lui Patrușev, se pune practic pe masă statutul internațional al Ucrainei, adică Rusia nu vrea doar teritoriile pe care deja le-a ocupat practic, ci ca Ucraina să nu poată fi acceptată în structurile euroatlantice. Poate Ucraina să cedeze asta?
Cea mai sigură și cea mai simplă cale de a încheia rapid pacea în Ucraina este să pierzi războiul, după cum toată lumea știe acest lucru.
Cred că trebuie să ne uităm foarte atent la planurile pe care și le-au făcut toate aceste puteri implicate în Ucraina. Dacă vorbim din perspectiva rusească, orizontul de așteptare al rușilor este ca în jurul datei de 9 mai să anunțe această victorie în "operațiunea militară specială" din Ucraina. Sigur că o victorie, cu ghilimelele de rigoare, să anunțe cu exactitate îndeplinirea obiectivelor fixate inițial de de către Putin.
Și de aici încep problemele, și anume că Rusia își dorește ca această formulă de negociere a păcii să fie una ruso-americană, care să-i ofere revenirea în postura de superputere și să-i permită să genereze o discuție nu doar pe despre statutul internațional al Ucrainei și apartenența teritoriilor pe care deja le ocupă. Pentru că trebuie să admitem cu toții în acest moment, pentru că nimeni nu mai vorbește despre necesitatea părăsirii acestor teritorii pe care Rusia le controlează acum. Trebuie să admitem că într-o oarecare măsură Putin a învins la acest război, din moment ce există un consens cu privire la necesitatea ca Ucraina să cedeze aceste teritorii, chiar fără a accepta în mod oficial acest lucru. Cu toate astea, Rusia este foarte departe de obiectivele strategice pe care le vizează.
Sigur că este cel mai probabil ca problema intrării Ucrainei în NATO să nu se pună sau să se pună prin amânarea ei, prin ceea ce iarăși înseamnă o concesie făcută lui Putin.
Rămâne de văzut care sunt perspectivele europene ale Ucrainei. Și aici cred că trebuie iarăși să subliniem faptul că, în pofida dorințelor lui Putin și în pofida neplăcerii pe care o exprimă constant Trump cu privire la statele din Uniunea Europeană, o formulă de pace intermediată de Statele Unite în principal, dar care să transfere responsabilitatea acestei păci asupra Europei nu se poate face în absența Uniunii Europene la masa negocierii. Ceea ce cred că în mod natural ne duce cu gândul și la necesitatea prezenței altor actori acolo, cum ar fi China și țările din sudul global.
În absența unui aranjament internațional care să cuprindă toate puterile interesate, toate organizațiile politice interesate, toate marile state interesate, acest aranjament de pace nu va fi decât un armistițiu, decât un preludiu la viitorul război.
Oricum, în momentul de față lumea este intrată în această psihologie a războiului, pe care cu greu se poate crede că încheierea păcii în Ucraina o va înlătura sau o va scoate de pe agenda politică a lumii.
Deci, din acest punct de vedere, nu suntem foarte aproape de pace, atâta vreme cât nu s-a convenit asupra unei soluții politice globale, a unui cadru global de organizare acestei păci.
Pentru că, în funcție de cadrul politic general al păcii, se compune și agenda concretă a acestor negocieri de pace.
Din acest punct de vedere, lucrurile sunt încă în stadiul planificării, orizontul de 100 de zile este realizabil, dar asta cere din partea Statelor Unite o viziune foarte clară și foarte concretă asupra măsurilor pe care Statele Unite ale Americii trebuie să le anunțe și trebuie să le ia. Iar în momentul de față această viziune încă nu s-a cristalizat la Washington.
Și vedem că metoda lui Donald Trump este cea previzibilă. Am văzut ce s-a întâmplat duminică în cazul Columbia, dacă nu primește răspunsul pe care îl vrea, anunță imediat sancțiuni, adică o formă de șantaj practic, de presiune.
Modelul politic al președintelui Trump intern seamănă mai degrabă cu cel al președintelui Salvadorului, Nayib Bukele, dar este combinat cu aceste capacități de superputere pe care are Statele Unite. Și este acest mixt între amenințarea permanentă a tarifelor și a taxelor suplimentare, a interdicțiilor și cu acest obiectiv, dacă vrei destul de radical, de combatere hotărâtă a criminalității în interior, o criminalitate pe care o situează mai mult în zona migrației și a traficului de droguri decât în zona speculațiilor financiare ilegale.
Cum se împacă toate acestea cu politica lui Elon Musk, care acum face parte din guvern, de a încuraja extrema dreaptă în Europa?
Eu nu văd o contradicție între ceea ce anunță Trump și ceea ce face Elon Musk în relația cu extrema dreaptă din Germania, pentru că acești oameni refuză discuția în termenii moștenirii naziste a Germaniei și o pun în termenii valorilor naționale, ceea ce sigur că este o manieră de a escamota o discuție incomodă.
Din acest punct de vedere, lucrurile sunt total previzibile. Elon Musk a dat aceste semne de mai mult timp, s-a situat hotărât de partea populiștilor, de partea tradiționaliștilor și face acest lucru și pentru că el are o relație tensionată cu cel care conduce astăzi Germania.
Și sigur că există aici și un substrat economic, pentru că toți acești mari moguli, acești moguli ai tehnologiei informaționale susțin această idee a dereglementării piețelor. Piețele europene sunt în opinia lor puternic reglementate, sunt piețe în care statul, într-o oarecare măsură, supraveghează evoluția acestor sisteme.
Aceasta este și povestea TikTok-ului. Povestea TikTok-ului nu este legată atât de capacitatea autorităților chineze de a manipula societățile democratice, cât de faptul că TikTok-ul a luat o parte semnificativă din piețele marilor companii americane, inclusiv în Statele Unite ale Americii.
Și aici lucrurile vor înceta dacă TikTok sau cei care dețin TikTok vor fi de acord să vândă companiilor americane un procent semnificativ de acțiuni. Dar asta nu înseamnă că TikTok nu va mai face ceea ce a făcut.
Business as usual.
Sigur că da, e un business as usual care n-are limite morale. Mie mi se pare că este foarte important că în momentul de față Statele Unite și-au subminat fundamentul moral al politicii, ceea ce face din foarte multe puncte de vedere ca declarațiile lui Trump să semene cu declarațiile capitaliștilor așa cum le oglindea Pravda în anii '30.
Această pierdere a autorității morale a Americii poate aduce pe termen scurt o oarecare eficiență, dar pe termen lung, iarăși, pe termen mediu, ea reprezintă fundamentul pierderii influenței internaționale a Statelor Unite. Pentru că vrem, nu vrem, Europa trebuie să găsească o formulă de coagulare astfel încât să reziste presiunii conjugate acestor puteri imperiale.
În pofida faptului că puterile autoritariste și criza sistemelor politice europene potențează foarte mult aceste mișcări suveraliste populiste, de fapt, pentru statele naționale europene, luate unul câte unul, va veni o perioadă foarte complicată, pentru că niciunul individual nu are puterea de a rezista acestei ofensive conjugate a puterilor imperiale, care, în absența acestui fundament moral al politicii americane, aduce aceste puteri, fie că vorbim despre Statele Unite, China sau Rusia, pe aceeași platformă a eficienței și a întăririi influenței lor internaționale, pentru că din discuție au dispărut principiile. Ceea ce se întâmplă în America nu este o revoluție a bunului simț, ci este o revoluție conservatoare, mai degrabă pe principiile americanismului din secolul 19.
Modelul lui Trump rămâne Reagan. Și cred că și modelul în politică externă, de altfel și sloganul lui “Să facem America măreață, din nou”.
Și aceasta inițiativă a scăderii prețului la energie este și ea luată din practica lui Ronald Reagan în 1982, atunci când Statele Unite au intermediat o scădere drastică a prețurilor la petrol, ceea ce a dus la destabilizarea cronică, iremediabilă a bugetului sovietic, care își alimenta deficitul de valută tocmai din aceste exporturi de petrol, mai puțin de gaze naturale, mai degrabă de petrol.
Însă situația în momentul de față este foarte mult schimbată, la momentul respectiv, Uniunea Sovietică nu avea o structură internațională de comercializare a țițeiului aflat sub sancțiuni, așa cum are astăzi. Și mai mult decât atât, nu avea o rețea de aliați și parteneri capabili să susțină financiar și tehnologic eforturile Rusiei de a se împotrivi Statelor Unite în această direcție.
Rusia s-a pregătit pentru această a doua venire a lui Trump. Terenul pentru a se poziționa, așa cum ai spus, în această paradigmă bipolară care îi convine, să negocieze doar cu Statele Unite sau să pară că este egalul Statelor Unite, a fost Europa, unde avem operațiuni în continuare de destabilizare. Face parte și cazul românesc din această strategie a Rusiei de a-l provoca pe Trump sau de a se pregăti pentru această negociere cu Statele Unite?
Sigur că da, toată lumea s-a pregătit pentru venirea lui Trump la putere, mai puțin Statele Unite și Europa, pentru că aici vorbim despre automatisme, vorbim despre o anumită inerție și așa mai departe. Iarăși a fost foarte evident, a spus-o toată lumea, am spus-o și eu, ai spus-o și tu, că în momentul de față va urma o perioadă în care Rusia își va pune toate cărțile pe masă, astfel încât să negocieze chiar și ceea ce nu controlează.
Este evident că presiunea asupra statelor europene va continua și în momentul de față, așa cum spunea, și uitându-ne la ceea ce face Elon Musk, presiunea va fi dublată și de SUA, care, sigur, au cu totul altă agendă, dar care vizează în primă instanță destabilizarea unora dintre state, ceea ce iarăși va crea o mare problemă pentru Europa și va obliga Europa la un efort rapid și foarte consistent de organizare, dacă vrea să supraviețuiască. Cel mai prost scenariu este acela în care țările europene vor considera că se pot salva individual de această situație, pentru că ele nu se pot salva individual.
Deci, în momentul de față, suntem într-o perioadă de consolidare a pozițiilor, de negociere, în care toată lumea va face ce știe să facă mai bine: Rusia - să destabilizeze, să avanseze pe front, să preseze Ucraina și să faciliteze prăbușirea acestei țări din interior. În paralel, vor continua și continuă demersurile de dezorganizare politică a Europei, pentru că ceea ce se întâmplă, de exemplu, în România nu este atât intenția de cucerire a puterii, cât intenția clară de dezorganizare a țării. Și acest lucru se va întâmpla și se întâmplă și în alte state europene, pe măsură ce se vor ivi oportunitățile.
De aceea, suntem într-un fel de cursă contra-cronometru, în care, de fapt, toată lumea vrea să termine războiul, toată lumea vrea să se ajungă la un armistițiu care să-i permită refacerea, dar, de fapt, nimeni nu consideră că soluția politică, economică și militară la care vom ajunge este una de durată.
Deci pare o soluție provizorie care îi va da și Rusiei posibilitatea de a-și reveni și de a se reînarma, practic.
În mod automat, dacă transformarea Ucrainei într-un stat tampon nu este însoțită de un program de consolidare militară a Ucrainei, pe termen mediu și lung, un program occidental de consolidare, militar, dacă nu este însoțită de prezența unor trupe europene și americane de menținere a păcii și de delimitare a teritoriilor aflate în dispută, dacă nu este însoțită de un scenariu foarte concret de integrare europeană și de reconstrucția a Ucrainei, atunci noi putem să vorbim fără putință de tăgadă de o victorie totală a lui Putin acest război.
De ce? Pentru că imediat ce se va ajunge la o asemenea situație, se va trece, în perspectivă medie, la fragilizarea programatică a flancului estic al NATO, astfel încât să se ajungă la o soluție care să satisfacă Rusia și să se poată întoarce la politica tradițională a brâului de state prietene de la granițele ei vestice. Deci cine crede că suspendarea Ucrainei într-un purgatoriu geostrategic duce la consolidarea flancului estic al NATO se înșală amarnic.
Mai sunt interconectate cele două războaie, poate și din perspectiva asta, într-adevăr, a modificării cumva a ordinii mondiale despre care se tot vorbește de la începutul războiului din Ucraina și apoi războiului din Gaza?
Sigur că ele sunt conectate. 7 octombrie ar fi fost imposibil în absența războiului din Ucraina, dar trebuie să spunem foarte clar că, în pofida declarațiilor optimiste pe care le-a făcut președintele Trump cu privire la Israel, termenii armistițiului pe care l-a impus Israelului nu sunt de natură să avantajeze pe termen lung Israelul.
Sigur că tu poți să ceri Iordaniei și Egiptului să accepte mai mulți refugiați din Gaza, știm cu toții de ce acest lucru nu se întâmplă și nu se va întâmpla.
Asta e o problemă, de fapt, dintotdeauna a palestinienilor.
Sigur, și statele arabe nu au niciun interes să golească Gaza de palestinieni și nu au niciun interes să primească pe teritoriul lor milioane de palestinieni, care aduc cu sine o grămadă de probleme politice, o grămadă de probleme legate de terorism și de siguranță națională pentru aceste state, fără a mai vorbi de fațeta economică a problemei.
Deci, din acest punct de vedere, menținerea Gazei în structura etnică actuală este o chestiune care permite folosirea unei pârghii de influență asupra Israelului. Pe termen lung, din acest punct de vedere, lucrurile cred că nu se vor modifica radical și nu cred că este ultima explozie de violență în Gaza și cu siguranță nici în Liban, pentru că atâta vreme cât i se permite Hamasului să supraviețuiască acestui război, asta înseamnă că paradigma politică a problemei palestiniene nu se va schimba.
Și punerea scenă pe care a organizat-o Hamas, vrând să arate de fapt că a supraviețuit în Gaza, deci este Davidul care îl învinge pe Goliat.
Trebuie să admitem că pe fondul dorinței lui Trump de a da dovezi concrete cu privire la faima de pacificator pe care și-a creat-o singur, din multe puncte de vedere, Hamas a obținut o victorie morală.
Acest peisaj intelectual nu este specific doar României, el este specific și multor țări europene, pentru că politicienilor europeni le lipsește curajul, înainte de toate. Înainte de a lipsi capacitatea de a înțelege complet situația în care se află, le lipsește curajul politic.
De a nu fi populari o zi.
Exact, de a primi mai puține like-uri, de a primi ceva mai multe înjurături pe Internet și așa mai departe. Dar asta este cu totul altă discuție. Faptul că Europa trebuie să-și asume cheltuieli de apărare și mai ales trebuie să-și asume o viziune politică și militară coerentă cu privire la rolul ei este un lucru de la sine înțeles.
Acum, iarăși nu trebuie să fim foarte ipocriți și trebuie să admitem faptul că vreme de foarte mulți ani Statele Unite au descurajat perspectiva unui sistem de apărare, a unui sistem militar european. Lucrul ăsta s-a terminat. De aceea, spun că va fi extrem de clar unde se îndreaptă Europa, în funcție de cum și cât va fi implicată în soluția din pace în Ucraina.
Dacă Europa va participa cu soldați înseamnă că vom avea un organism militar al Europei și un rol militar al Europei mai mare în perioada viitoare. Dacă va găsi curajul și voința politică să propună Ucrainei un proiect de integrare concret până în 2030, înseamnă că vom avea o Europă politică și militară, care va reuși să discute de la egal la egal cu aceste puteri, fie autoritare, fie așa-zis democratice. Deci lucrurile sunt, din punctul meu de vedere, foarte simple. Cert este că pacea în Ucraina nu poate fi discutată serios în absența unor aranjamente globale.
Relațiile internaționale funcționează după principiul statelor comunicante. Niciunul dintre actorii interesați de pace în Europa, și aceștia sunt foarte mulți, nu va participa la o soluție de pace fără să fie discutate chestiuni arzătoare, stringente aflate pe agenda acelui stat. Deci speranța lui Trump că prin farmecul personal și relațiile personale va reuși să îl convingă pe Putin să accepte pacea și pe Kim Jong Un să-și retragă trupele din regiunea Kursk și să nu mai achiziționeze tehnologie militară din Rusia este deșartă.
Sigur că președintele Trump este un om plin de farmec, însă toți acești dictatori cu state vechi despre care vorbim sunt oameni care și-au pregătit foarte bine și pe termen lung pozițiile de negociere, care au o listă foarte clară a intereselor strategice, care nu se schimbă în funcție de atmosfera politică de la o reședință sau dintr-o clădire sau alta, cum se întâmplă astăzi în Washington.
Deși România nu a făcut o mare celulă de criză post-anulare a alegerilor, despre care nu știm dacă știm mai multe astăzi, avem o celulă de criză privind piesele de tezaur furate din Olanda. Poate fi o lebădă de neagră ce s-a întâmplat în Olanda pentru alegeri?
Pe cât pe primitive, pe atât de imprevizibile sunt mecanismele intelectuale ale politicienilor români, încât îmi este foarte greu să-mi dau cu părerea despre această chestiune.
Am văzut reacții venite din partea populiștilor, însă trebuie să spunem că nu este nici primul și nici ultimul caz de furt al obiectelor de patrimoniu din expozițiile temporare.
Cum a sunat acel contract de transport în Olanda? Cum a sunat sau cum a fost organizat sistemul de securitate? Sunt chestiuni despre care vom afla sau nu. Sigur că poți să cauți să instrumentalizezi furtul coifului.
Însă, în momentul de față, ceea ce este regretabil este că autoritățile din România și nu numai autoritățile, dar și politicienii din opoziție caută să transforme acest incident într-o modalitate de reflecție a atașamentului la valorile naționale, fără, de fapt, ca acest lucru să crească probabilitatea recuperării rapide.
Acum ar fi momentul, a nu știu câta oară, a dovedirii competenței serviciilor speciale românești, care cred eu că ar fi trebuit să aibă un rol în asigurarea protecției acestei expoziții, în baza relațiilor de parteneriat pe care susțin că le au în toată lumea.
Acum este momentul ca Poliția Română să-și dovedească și ea competența, ca diplomații români să-și dovedească competența, dar nu prin discursuri legate de importanța sentimentală a coifului și prin știri despre demersurile privind recuperarea rapidă.
Am primit acum, exact când vorbeam, decizia Comisiei de la Veneția, de pildă, care nu se pronunță pe cazul specific românesc al anulării alegerilor, pentru că spune că nu e treaba ei, ci în general, pe cum și când ar trebui anulate alegerile. Și Comisia de la Veneția spune că ar trebui ca toate părțile să aibă ocazia să-și fi expus dovezile și anularea alegerilor trebuie să fie atât de excepțională, încât să nu se bazeze doar pe niște documente clasificate.
Mi se pare observație de bun-simț, pentru că pericolul vine din absența fundamentării acestei decizii și, de fapt, nimic nu ne garantează că ea nu va fi luată și cu alte ocazii, atâta vreme cât justificarea ei rămâne una neclară.
Aici trebuie să avem audieri, trebuie să avem un proces, trebuie să avem o discuție. Deci, în momentul de față, deși suspectez că s-a dorit înlăturarea perspectivei venirii la putere a unui personaj total imprevizibil, care era evident că minte și din felul în care și-a organizat campania electorală, dacă această decizie nu este argumentată și fundamentată prin fapte și demersuri foarte concrete, ea nu va face, în ultimă instanță, decât să servească personajului împotriva căruia a fost luată această decizie.
Și, repet, aici este evident că miza personajului despre care vorbim este dezorganizarea României, pentru că el știe foarte clar că este foarte puțin probabil să participe la viitoarele alegeri. Dar asta nu înseamnă că nu poate dezorganiza România în continuare. Și văd că are succes, pe fondul acestei paralizii politice și intelectuale a politicienilor români, care nu-și propun decât să continue așa cum au funcționat până acum.