Candidatul independent la preşedinţia SUA Robert F. Kennedy Jr. şi-a suspendat campania şi îl susţine pe republicanul Donald Trump.
Astfel, el pune capăt unei candidaturi prezidenţiale pe care a început-o ca democrat şi a continuat-o ca independent, mizând pe unul dintre cele mai cunoscute nume din politica americană, relatează Reuters.
Kennedy a declarat că s-a întâlnit de mai multe ori cu Trump şi cu consilierii săi şi a aflat că sunt de acord asupra unor probleme precum securitatea frontierelor, libertatea de exprimare şi încetarea războaielor. "Există încă multe probleme şi abordări asupra cărora continuăm să avem diferenţe de opinie foarte serioase", a recunoscut el.
Kennedy îşi va retrage numele de pe buletinul de vot în 10 state intens disputate, care ar putea determina rezultatul alegerilor, dar va rămâne candidat în alte state.
Ce vrea Kennedy
În schimbul susţinerii, Kennedy speră la un loc într-o eventuală administraţie Trump, a declarat miercuri pentru Reuters un comitet care îl susţine pe Kennedy. De asemenea, el doreşte ca Trump să îi permită mişcării sale politice să continue într-un fel sau altul, ceea ce presupune să rămână pe buletinul de vot în unele state.
Kennedy s-a prezentat ca un outsider politic. El a declarat pentru Reuters într-un interviu din martie că, dacă va fi ales preşedinte, nu va restricţiona avortul, va abroga multe prevederi ale Legii de reducere a inflaţiei semnată de Biden şi va încerca să închidă graniţa sudică pentru imigranţii care intră ilegal în SUA. El a oferit, de asemenea, un sprijin ferm Israelului.
Este militant pentru mediu, activist antivaccinist şi fiu şi nepot a doi titani ai politicii democrate, care au fost asasinaţi în timpul turbulenţilor ani 1960.
Reacţia lui Trump
Donald Trump a declarat că va desecretiza „toate documentele rămase referitoare la asasinarea lui John F Kennedy”, dacă va fi ales preşedinte în noiembrie, ca parte a unei noi propuneri de înfiinţare a unei comisii pentru tentative de asasinat prezidenţial, inclusiv cea care l-a vizat, informează The Guardian.
Tentativa de asasinare a lui Trump din 13 iulie este deja investigată oficial, inclusiv de către Secret Service şi FBI.
Vorbind la un miting din Glendale, Arizona, Trump a promis, de asemenea, că, dacă va fi ales, va „înfiinţa un grup de experţi de top” care va lucra cu Kennedy, un proeminent activist antivaccinist, pentru a investiga problemele de sănătate ale copiilor.
Lăudându-l pe Kennedy pentru sprijinul său, Trump s-a referit la tatăl lui, un senator şi procuror general democrat al SUA, şi la unchiul său, un preşedinte democrat. „Ştiu că se uită în jos chiar acum şi sunt foarte, foarte mândri de Bobby. Sunt mândru de Bobby”, a spus Trump.
Familia e revoltată
Kerry Kennedy, una dintre surorile lui RFK, a declarat unui reporter de la Washington Post, că atitudinea fratelui ei faţă de Trump a fost „obscenă” şi a spus: „Cred că dacă ar fi fost în viaţă astăzi, tatăl meu ar fi detestat aproape totul despre Donald Trump. ”
Vicepreşedintele desemnat de Trump, JD Vance, a fost recent legat de un grup conservator care pledează pentru abrogarea Legii drepturilor civile din 1964, o lege antidiscriminare care a fost introdusă de John F Kennedy.
Într-o declaraţie comună, cinci dintre fraţii lui Kennedy – Kathleen Kennedy Townsend, Courtney Kennedy, Kerry Kennedy, Chris Kennedy şi Rory Kennedy – au numit susţinerea de către RFK a lui Trump „o trădare a valorilor pe care tatăl nostru şi familia noastră le deţin”. Şi „un sfârşit trist pentru o poveste tristă”.
Ei şi-au exprimat susţinerea faţă de echipa democrată pentru Casa Albă, Kamala Harris şi Tim Walz.