Reacția lui Iohannis după anunțul trimiterii a 1.000 de militari americani în România

Reacția lui Iohannis după anunțul trimiterii a 1.000 de militari americani în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele României, Klaus Iohannis, a salutat anunțul de astăzi al Statelor Unite ale Americii referitor la desfășurarea, în România, a unui Batalion de tip Stryker cu 1.000 de militari americani care va fi prezent în țara noastră începând cu această lună. Totodată, șeful statului și-a exprimat speranța că decizia de miercuri va fi urmată și de alte demersuri în același sens în context aliat.

Potrivit Administrației Prezidențiale, ”acest anunț concretizează decizia făcută publică deja de președintele Statelor Unite, Joseph R. Biden, în luna ianuarie 2022”.

ADVERTISING

Iată ce a mai transmis Administrația Prezidențială:

”Această contribuție semnificativă reprezintă o demonstrație fără echivoc a solidarității Statelor Unite, ca aliat și principalul partener strategic al României, în contextul eforturilor de consolidare a descurajării și apărării pe Flancului Estic al NATO, inclusiv în România, ca răspuns la actualele evoluții îngrijorătoare de securitate din Vecinătatea Estică. Președintele României subliniază că decizia are o semnificație deosebită pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său, din care securitatea regiunii Mării Negre face parte integrantă.

ADVERTISING

Desfășurarea în România a efectivelor Statelor Unite ale Americii în cursul acestei luni demonstrează totodată angajamentul ferm al SUA în favoarea aprofundării parteneriatului transatlantic. Această decizie vine inclusiv ca urmare a demersurilor constante și poziționării active și consecvente ale țării noastre, inclusiv la cel mai înalt nivel, în cadrul Alianței Nord-Atlantice, precum și în relația directă cu Statele Unite, în sensul consolidării, în mod unitar și coerent, a întregului Flanc Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră.

ADVERTISING

Decizia SUA dovedește soliditatea Parteneriatului Strategic pe care România îl are cu Statele Unite și este în consonanță cu hotărârea NATO, în ansamblu, de a întreprinde toate acțiunile necesare menite să sporească apărarea statelor aliate și să crească securitatea la Marea Neagră.

Președintele Klaus Iohannis își exprimă, de asemenea, speranța că această decizie va avea și un rol important de descurajare a oricăror evoluții negative de securitate în regiune, în actualul context securitar, că va fi urmată și de alte demersuri în același sens în context aliat, precum și că dialogul diplomatic va continua și că vor fi identificate soluții viabile pentru situația actuală de securitate.”

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri