Președinția lui Iohannis a ajuns la un maxim de opacitate și militarizare, USR PLUS a acceptat rolul de idiot util, AUR câștigă mai mult Interviu

Președinția lui Iohannis a ajuns la un maxim de opacitate și militarizare, USR PLUS a acceptat rolul de idiot util, AUR câștigă mai mult  <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu</span>

Semințele crizei guvernamentale au fost sădite în momentul în care USR PLUS a acceptat să fie idiotul util al intereselor lui Klaus Iohannis și a cerut alt prim-ministru în locul lui Ludovic Orban. Adică exact ce voia Iohannis, a cărui președinție, spune profesorul de științe politice Alexandru Gussi, a ajuns la un maxim de opacitate și cvasi-militarizare.

Principalele idei din dialogul pe care Alexandru Gussi l-a purtat cu Spotmedia:

  • Atunci când USR, la negocierea coaliției, a pus condiția fără Orban premier s-a băgat singur într-o luptă care nu-l privea. Astfel, USR a acceptat să fie idiotul util al intereselor șefului statului, care dorea să scape de Orban. Dar asta a fragilizat grav coaliția, principalul partid de guvernământ rămânea practic fără prim-ministru, iar alesul prezidențial urma să fie întronat artificial ca șef al PNL într-un viitor incert.
  • Principalul protagonist e evident șeful statului, dar domnia sa confundă palatul Cotroceni cu un bunker, izolat atât de societatea civilă cât și de societatea politică, nu știm cum exercită puterea, cu cine se consultă, ce vrea și ce nu vrea.
  • Demersul împreună cu AUR va deveni parte a pasivului USR pe termen lung.
  • Pentru PSD e o spirală virtuoasă care-i va permită să recupereze în mod informal aleși locali, influență parlamentară, apoi să forțeze o intrare la guvernare atunci când vor considera că pandemia și consecințele ei s-au mai atenuat.
  • Toate instituțiile politice: Președinte, Parlament, Guvern vor pierde dintr-o credibilitate care deja era foarte redusă. Astfel, criza sistemului de putere Iohannis are șanse să devină o criză de regim. Din ea șeful statului poate ieși fie încercând încă o dată alegerile anticipate, ceea ce e foarte improbabil, fie chemând PSD-ul la guvernare, tot improbabil, fie recrutând parlamentari la bucată care să sprijine o guvernare prezidențială.

Care sunt cauzele care au dus la criza politică și guvernamentală din România? Putea fi aceasta evitată?

Ține de evidență faptul că toate ingredientele unei crize politice majore existau mai de mult și că luptele pentru putere din interiorul PNL și USR, care se suprapuneau și accentuau tensiunile dintre acești parteneri de coaliție, făceau criza din ce în ce mai probabilă cu cât ne apropiam de congresele partidelor respective. Căutarea unui singur vinovat este iluzorie pentru că toți actorii au contribuit și contribuie din plin la agravarea crizei, la tăierea crăcii de sub propriile picioare ale zonei anti-PSD și transformarea tocmai a PSD-ului în arbitrul acestei lupte. 

Faptul că prim-ministrul a tras primul glonte al acestui război este în fond nerelevant, mecanismul suicidar politic a pornit de mult.

Dar aspectul decisiv din aceste săptămâni este legat de clivajul din interiorul PNL: știam că frontierele între ex-PNL și ex-PDL nu au dispărut, iată însă că ele au fost aproape șterse de o ruptură mult mai profundă între logica PNL-partid prezidențial și logica PNL- partidul care vrea să controleze guvernarea, între partid confiscat și partid care confiscă puterea.

Atunci când USR - la negocierea coaliției - a pus condiția fără Orban premier s-a băgat singur într-o luptă care nu-l privea.

Poate că Orban trebuia să-și dea demisa inclusiv de la conducerea PNL, dar nu a fost cazul.

Astfel, USR a acceptat să fie idiotul util al intereselor șefului statului care dorea să scape de Orban. Dar asta a fragilizat grav coaliția, principalul partid de guvernământ rămânea practic fără prim-ministru, iar alesul prezidențial urma să fie întronat artificial ca șef al PNL într-un viitor incert. Astfel, în loc să guverneze, premierul Cîțu era destinat să lupte pe frontul PNL pentru a câștiga partidul. Asta a dăunat coerenței întregii coaliții pentru că PNL-ul era bicefal, deci slăbit, iar USR-PLUS s-a simțit încurajat să devină un fel de protagonist al guvernării. Dan Barna și ai lui fie nu au înțeles, fie s-au prefăcut că nu înțeleg faptul că au reușit să negocieze așa bine posturile guvernamentale datorită președintelui Iohannis, deci că acesta se așteptă să i se întoarcă favoarea.

Care a fost rolul președintelui Klaus Iohannis? Am văzut că, înainte de escaladarea crizei din Guvern, i.e. revocarea ministrului Justiției Stelian Ion, președintele a ținut un discurs de mediator. Totuși, după ce criza a izbucnit, Klaus Iohannis a transmis un mesaj în care învinovățea USR PLUS, în principal pentru „înțelegerea” cu AUR. Care e miza președintelui aici?

Tot ce se întâmplă acum dă o bună imagine a președinției Iohannis aflată la maturitate, care e una care a ajuns la un maxim de opacitate și cvasi-militarizare. Criza e o șansă de a vedea la lucru toți actorii.

Principalul protagonist e evident șeful statului, dar domnia sa confundă palatul Cotroceni cu un bunker, izolat atât de societatea civilă cât și de societatea politică, nu știm cum exercită puterea, cu cine se consultă, ce vrea și ce nu vrea. Domnia sa ne obligă deci să facem speculații, să privim în fondul sufletului său politic prin intermediul vectorilor săi de imagine, prin intermediul celor care se legitimează prin discursul pro-prezidențial. Iar spectacolul dat de toți aceștia în ultima perioadă e diametral opus pretențiilor pro-stat de drept, pro-democratice, pro-stabilitate și anti-PSD ale  președintelui Iohannis. Un întreg eșafodaj de legitimare politică se prăbușește zilele acestea.

Chiar dacă zona pro-prezidențială anexează total PNL-ul, această eventuală victorie va fi numai una de etapă.

Ignorarea regulilor constituționale, încercarea de denunțare la nivel european a colaborării USR-AUR sau spectacolul suprarealist dat de Florin Roman la ședința de citire a textului moțiunii de cenzură sunt semnificative pentru o adevărată derivă politică zonei pro-Iohannis. Mi-e teamă că această derivă traduce incapacitatea șefului statului de a gestiona puterea din ce în ce mai mare pe care nominal și informal o deține. 

USR PLUS a depus o moțiune de cenzură, împreună cu AUR. Care sunt semnificațiile și consecințele acestui fapt?

Ca gest politic a fost unul eficient pe termen scurt, pentru că a fost surprinzător pentru partida prezidențială. Dar avantajele cred că s-au oprit aici, iar dezavantajele sunt mult mai mari și erau perfect previzibile. Demersul împreună cu AUR va deveni parte a pasivului USR pe termen lung.

Dar deja la anunțarea acestui gest USRPLUS s-a transformat în ochii unei mari părți a publicului dintr-un partid-victimă într-un partid care face mișcări smucite, care nu pot fi ușor asimilate nici de cei mai înfocați susținători. Apare astfel ca un partid care nu pare că s-a maturizat la guvernare, în câteva ore a revenit la un stil care, iată, îl apropie inclusiv stilistic de AUR. De fapt, chiar liderii AUR preluaseră tactici imagologice ale USR, tactici care sunt clasice partidelor anti-sistem.

Numai că AUR în acest moment este pe un trend ascendent, în timp ce USR-PLUS și-a atins un maxim la europenele din 2019 și de atunci e în declin.

Un declin care va continua dacă nu înțelege că rețetele cu care a câștigat în trecut sunt cele care-l fac acum să piardă. Ceea ce e parțial valabil și pentru AUR. Ambele partide parcă se vor de nișă, excelează în cultivarea excesului verbal, a logicii maniheiste, a emoțiilor din bula lor virtuală. Azi USR-PLUS prin maniera de a-și ataca foștii și poate viitorii aliați și prin coabitarea fie și temporară cu AUR e într-o mare capcană, se iluzionează că este indispensabil, dar riscă să se trezească nefrecventabil.

PSD a vrut rolul de arbitru al acestei crize, deși e pricipalul partid de opoziție. Care e cel mai bun scenariu pentru PSD? În ultimele sondaje, era pe primul loc în opțiuni.

Spectacolul lamentabil dat de întreaga zonă anti-PSD  hrănește în mod mecanic nu numai PSD-ul în simple sondaje, ceea ce nu e esențial, cât mai ales logica re-credibilizării acestui partid care părea scos din joc în mod durabil de păcatele trecutului recent.

Pentru PSD e o spirală virtuoasă care-i va permite să recupereze în mod informal aleși locali, influență parlamentară, apoi să forțeze o intrare la guvernare atunci când vor considera că pandemia și consecințele ei s-au mai atenuat.

Dar pentru PNL? Prim-ministrul Florin Cîțu a pus toate cărțile în joc, pentru a trece proiectul Saligny. Care sunt mizele grupării liberale care îl susține?

În momentul în care vorbim există trei PNL-uri: cel supus pasiunilor prezidențiale, cel care are impertinența să vrea să negocieze cu Iohannis și cei care sunt în expectativă.

Atât Cîțu, cât și Orban vor ajunge mult slăbiți la congres, dacă acesta chiar se va ține acum, ceea ce nu mi se pare evident, mi se pare logic să apară o a treia variantă dintr-un joben pro-prezidențial. Dar veți spune că nimic nu mai e logic. Poate. Totuși mizele de care mă întrebați pot implica o serie de răspunsuri.

Cine a câștigat, în sensul capitalizării politice, și cine a pierdut cel mai mult, în această criză?

Criza riscă să continue tocmai pentru că toți actorii ei încă se mai pot iluziona că pot deveni câștigători neți. 

Opoziția, adică PSD și AUR, chiar au de câștigat.

Pe de altă parte toate instituțiile politice - Președinte, Parlament, Guvern - vor pierde dintr-o credibilitate care deja era foarte redusă.

Astfel, criza sistemului de putere Iohannis are șanse să devină o criză de regim. Din ea șeful statului poate ieși fie încercând încă o dată alegerile anticipate, ceea ce e foarte improbabil, fie chemând PSD-ul la guvernare, tot improbabil, fie recrutând parlamentari la bucată care să sprijine o guvernare prezidențială. Pe fond numai soluții proaste și numai ultima face teoretic posibilă păstrarea premierului Cîțu. Care poate deveni șef al PNL, numai în măsura în care Iohannis le flutură liberalilor perspectiva pierderii postului de prim-ministru.

Totuși, față de aceste trei soluții proaste sau prea greu de realizat e posibil ca președintele Iohannis să-și calce peste imensul său orgoliu și să accepte un nou prim-ministru și revenirea la vechea coaliție cu USR. Indiferent însă de rezultat, devine clar că președintele Klaus Iohannis, la sfârșitul celor zece ani de mandat, va avea ca singură realizare recordul la prim-miniștrii și guverne schimbate. Cu o ironie amară putem spune că se poate de pe acum consola cu faptul că lupii tineri selectați până acum de piața politică riscă să ne facă să-l regretăm.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇