Orban acuză PSD că bagă România în faliment prin amendamentele aduse la rectificarea bugetară. Cheltuielile generate sunt de 6,3% din PIB

Orban acuză PSD că bagă România în faliment prin amendamentele aduse la rectificarea bugetară. Cheltuielile generate sunt de 6,3% din PIB
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, acuză PSD că „a băgat România în faliment”, prin adoptarea în comisiile parlamentare a unor amendamente la rectificarea bugetară care ar genera cheltuieli de peste 6,3% din PIB.

„Astăzi PSD (…) a băgat România în faliment. În comisiile de buget-finanţe, o majoritate PSD de 20 de oameni care sunt aflaţi în delir, după părerea mea, au generat cheltuieli de 6,3% din PIB prin amendamentele depuse la rectificarea bugetului şi, în acelaşi timp, la propunerea marelui finanţist Orlando, au adoptat un alt amendament prin care România nu se mai poate împrumuta, pentru că au redus de la 47% la 40% din PIB nivelul maxim al datoriei publice”, a declarat Orban miercuri, la Piteşti, citat de Agerpres.

ADVERTISING
https://www.facebook.com/304735519648377/videos/608257856723507/

Premierul a afirmat că, dacă amendamentele vor fi adoptate de Parlament, ele vor avea consecinţe atât asupra credibilităţii României pe pieţele financiare internaţionale, cât şi asupra veniturilor cetăţenilor.

"Ăştia au băgat România în faliment astăzi. Dacă nu se trezeşte Parlamentul şi nu blochează acest raport de-a dreptul imbecil, care este împotriva României, România riscă să fie retrogradată de toate agenţiile de rating, România riscă să nu mai aibă capacitate să facă faţă plăţilor, România riscă să iasă de pe harta economiilor, societăţilor civilizate. Asta vrea PSD, să nu mai aibă Guvernul bani de salarii, de pensii, de investiţii, de ajutoare sociale (…), asta vrea PSD, să-i lase pe români săraci, fără bani şi România în afara lumii civilizate. Un astfel de partid nu mai merită votat de niciun român", a mai spus preşedintele PNL.

ADVERTISING

Ne vom lupta ca raportul să fie retrimis la comisii. Dacă va fi adoptat, îl vom ataca la CCR

Întrebat ce va face PNL în legătură cu acest raport, Orban a spus că liberalii vor face tot posibilul în plenul reunit ca raportul să fie retrimis la comisii. Dacă Parlamentul va adopta legea care aprobă rectificarea bugetară, atunci PNL va ataca actul normativ la Curtea Constituţională, a adăugat şeful Executivului.

„Ne vom lupta să nu fie adoptat raportul în plen. Le mulţumesc PMP, USR, minorităţilor care nu au participat la masacrul finanţelor publice. Ne vom lupta pentru retrimiterea la comisii a raportului. În cazul în care va fi adoptat, îl vom ataca la CCR, acest proiect care duce România în faliment”, a afirmat miercuri Ludovic Orban, citat de News.ro.

ADVERTISING

Comisiile reunite pentru buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat miercuri raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege care aprobă rectificarea bugetară pe acest an.

Amendamentul PSD prin care este abrogată majorarea punctului de pensie cu 14% şi rămâne forma în vigoare de creştere a acestuia cu 40% a fost adoptat de comisii. Punctul de pensie era planificată să fie crescut, de la 1 septembrie la 1.442 lei, însă amendamentul PSD prevede că valoarea punctului de pensie va fi menţinută, cum e în prezent prevăzut de lege, la 1.775 lei.

Marcel Ciolacu a anunţat că miercurea viitoare va propune birourilor permanente reunite să fie convocat un plen reunit al Parlamentului pentru a vota proiectele de lege care aprobă rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale pe anul 2020.

Iohannis: Astfel de apucături electoraliste am văzut pe vremea lui Dragnea

Și preşedintele Klaus Iohannis a reacționat, miercuri, față de amendamentele PSD. Șeful statului a spus că toate amendamentele votate de PSD la rectificarea bugetară înseamnă 6% din PIB, atât pentru finalul acestui an, cât şi pentru anul viitor. ”PSD nu a învăţat nimic”, susţine Klaus Iohannis, acuzând PSD de apucăruri electoraliste ca ”pe vremea lui Dragnea”.

”Pot să vă spun un lucru care sincer m-a întristat şi chiar m-a surprins un pic. Azi, în comisiile de buget reunite, PSD, cu sprijinul unor traseişti, a votat cu amendamente proiectul rectificării bugetare şi, dacă s-ar aplica tot ce au votat ei, pesediştii, atunci acest lucru ar costa peste 6% din PIB în restul acestui an şi anul viitor”, a afirmat Klaus IOhannis, miercuri, într-o conferinţă de presă, informează News.ro.

Şeful statului a precizat că banii nu există.

”Acest bani nu există şi constatăm că PSD nu a învăţat nimic şi nu doreşte să facă o politică constructivă, ci vrea să detoneze finanţele publice ale României. Astfel de apucături electoraliste am văzut pe vremea lui Dragnea. Se vede că PSD-ul nu a învăţat nimic şi reia aceleaşi promisiuni în speranţa că vor mai lua voturi, dar cred că nu vor prinde”, a mai spus şeful statului.


 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇