A ieşit aseară să facă un apel la calm şi să ne asigure că ţara e guvernată şi instituţiile statului funcţionează, chiar şi după ce Executivul Bolojan a fost demis. Acum însă Nicuşor Dan nu se grăbeşte să pună capăt crizei politice care a dus euro pe culmi istorice şi a băgat investitorii în fibrilaţii.
Nicuşor Dan s-a întâlnit deja cu liderul USR, Dominic Fritz. Oficial, nu a anunţat nimic Administraţia Prezidenţială, însă surse de la Cotroceni şi din PNL au confirmat pentru Spotmedia.ro că ar urma negocieri şi cu ceilalţi şefi de partide din coaliţia destrămată (PSD, PNL şi UDMR).
Kelemen Hunor a dezminţit că ar fi primit deocamdată vreo invitaţie la Cotroceni. Iar conducerea PSD s-a reunit pentru a stabili mandatul cu care se va merge la negocieri.
Surse politice ne spun că se aşteaptă la o criză lungă, aşa cum astă vară a durat mult să se găsească formula de guvernare, care tocmai s-a rupt.
De altfel, preşedintele a anulat şi recepția de Ziua Europei, din 9 mai, la care trebuia să vină și președintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
"Această decizie a fost luată în considerarea contextului politic actual și a evoluțiilor recente, care impun concentrarea totală a eforturilor instituționale către identificarea unor soluții pentru gestionarea actualei situații", a transmis oficial Administrația Prezidențială.
E şi firesc ca şeful statului să nu vrea să se expună într-un moment în care mulți dintre susținătorii lui l-au criticat dur pentru aparenta complicitate cu PSD atât la numirea procurorilor-șefi, cât și la dărâmarea Guvernului Bolojan.
Nu se ştie la ce va folosi să îi aşeze din nou la masă pe Ilie Bolojan şi Sorin Grindeanu, care şi-au declarat public adversitatea. Cert este că USR şi PNL au adoptat rezoluţii clare care împiedică orice nouă guvernare alături de PSD, iar peste aceste decizii ar fi foarte greu de trecut.
Şeful statului a dat ieri asigurări că va fi format un nou guvern pro-occidental într-un termen rezonabil și a exclus categoric varianta alegerilor anticipate. Poate că Nicuşor Dan va încerca să obţină sprijin în Parlament pentru un guvern minoritar PNL-USR-UDMR. Rămâne de văzut.
Între timp, sunt legi care aşteaptă să fie adoptate urgent pentru a îndeplini jaloanele din PNRR, iar guvernul interimar nu mai are drept de iniţiativă legislativă.
Guvernul Bolojan a căzut marți, după ce moțiunea de cenzură depusă de PSD, AUR și PACE – Întâi România a fost adoptată cu 281 de voturi „pentru”, un record istoric şi mult peste pragul necesar de 233.
