PNL a decis să intre în Opoziție, dar grupul celor care vor revenirea la guvernare se lărgește. Există nu doar tentația puterii, ci și presiuni din afara partidului asupra grupării dizidente să forțeze ruperea PNL.
Președintele Nicușor Dan a anunțat consultări informale cu partidele pe care și le-ar dori în noul arc guvernamental despre care spune că va fi pro-european. Șeful statului nu a dat niciun fel de lămuriri despre cum va fi formată noua majoritate parlamentară după moțiunea de cenzură care a dus la căderea lui Ilie Bolojan.
Nu e chiar o ecuație imposibilă dacă în majoritate ar fi incluse și formațiunile radicale. În absența PNL și USR care au anunțat trecerea în Opoziție, va fi greu pentru președinte să formeze un guvern cu susținere majoritară în Parlament. Un vot pentru un premier tehnocrat, adus eventual de la Banca Națională, poate fi negociat în Parlament, mai ales dacă se implică președintele.
Prin poziția sa, Nicușor Dan e foarte influent și poate determina un vot favorabil pentru viitorul premier, ceea ce nu înseamnă că el va avea o majoritate pe care să se bazeze. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că vrea să guverneze cu PNL și chiar să le lase liberalilor poziția de prim-ministru.
Prim-vicepreședintele liberal Cătălin Predoiu, care se tot încălzește pe margine pentru acest fotoliu, s-a grăbit să spună că pentru PNL cel mai bine ar fi să rămână la putere: „suntem într-o poziţie strategică puternică şi noi decidem de bună voie să lăsăm puterea, poziţia şi funcţia de premier şi să mergem trei ani în opoziţie ca să ne modernizăm şi să demonstrăm românilor că noi suntem calea? Eu nu cred că e bine”.
Liderul PNL Ilfov, Hubert Thuma, a declarat că „opoziția e ultima soluție” și că el nu crede „într-un lider mesianic, charismatic, care ia PNL și îl duce pe culmi”.
Celor doi le-a răspuns Ciprian Ciucu - primarul general al capitalei: „Grindeanu nu vrea să fie premier pentru că are 10%. Asta înseamnă rețetă sigură pentru oameni în stradă. Poți să fii premier dacă ai măcar 25%. Cei care aveți 25-30%, ridicați-vă, vă votăm să fiți premier”.
Ciucu i-a întrebat direct pe Cătălin Predoiu și Hubert Thuma cu ce procente se laudă și dacă se pot compara cu Ilie Bolojan.
50 din cei 54 de lideri prezenți au votat pentru trecerea PNL în Opoziție
La ședința Biroului Permanent Național al PNL, 50 din cei 54 de lideri prezenți au votat pentru trecerea partidului în Opoziție, în vreme ce 4 s-au abținut (senatoarea Nicoleta Pauliuc, prim-vicepreședintă PNL, liderul liberalilor din Ilfov, Hubert Thuma, deputatul PNL de Brăila Alexandru Popa și deputatul PNL de Gorj, Ion Iordache).
Există, însă, și alți nemulțumiți de plecarea de la guvernare, dintre care mulți au vorbit deja public, ministrul de Finanțe al Cabinetului Bolojan, Alexandru Nazare, a menționat nevoia de „stabilitate și predictibilitate”, europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, crede că Opoziția nu e o soluție, iar șeful Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, crede în „continuarea guvernării”.
Liberalii au 4 prim-vicepreședinți. Trei dintre ei se dezic de Ilie Bolojan și vor înapoi la putere. Vor urma și mulți primari, ale căror bugete vor avea de suferit dacă partidul nu mai e la guvernare. Există deci presiuni de jos în sus în rândul liberalilor, ambiții din rândul întâi pentru a primi poziții în viitorul guvern, oricare ar fi el și influențe din afară, dinspre PSD și Cotroceni pentru revenirea PNL la guvernare.
Dacă fotoliul de premier îi este oferit unui liberal, atunci partidul are mari șanse să se rupă repede. S-a întâmplat de multe ori în perioada post-decembristă a PNL ca o aripă arivistă să plece la guvernare când restul partidului a vrut să rămână în opoziție.
Pe cine ar avantaja alegerile anticipate?
Pe această tendință de fragmentare a liberalilor se bazează PSD și președintele Nicușor Dan, atunci când vorbesc despre un nou guvern majoritar pro-european.
Facțiunea care ar fi gata să facă joncțiunea cu PSD are însă nevoie de timp pentru consolidare. Principalul argument al dizidenților este că nu poate fi lăsat AUR la guvernare împreună cu PSD. Pe de altă parte, AUR declară că nu vrea la guvernare, decât cu un prim-ministru propus de această formațiune.
Călin Georgescu a fost deja pomenit, însă AUR preferă anticipatele. Și pentru liberali ar fi favorabile anticipatele, dar președintele Nicușor Dan exclude din start această posibilitate, fiindcă în urma unui scrutin care să aibă loc anul acesta echilibrele s-ar schimba, iar marile forțe politice ar deveni Alianța PNL-USR, pe de o parte și AUR, pe de cealaltă, în vreme ce PSD s-ar micșora și mai mult.
