MAE a anunțat ce măsuri sanitare trebuie respectate la secţiile de vot din străinătate pentru alegerile parlamentare

MAE a anunțat ce măsuri sanitare trebuie respectate la secţiile de vot din străinătate pentru alegerile parlamentare

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că au fost publicate măsurile sanitare care se vor aplica la secţiile de vot din străinătate la alegerile parlamentare, ele fiind similare cu cele aplicabile în ţară.

Documentul integral este disponibil pe site-ul MAE, în secţiunea dedicată alegerilor parlamentare din acest an.

Astfel, printre măsurile ce trebuie respectate, Ministerul Afacerilor Externe menţionează:

  • purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către participanţii la procesul electoral pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot;
  • asigurarea distanţării fizice de minimum un metru între participanţii la procesul electoral;
  • dezinfecţia periodică şi după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral;
  • dezinfecţia sau nebulizarea, după caz, a sediilor secţiilor de votare, înainte şi după terminarea votării, în ambele zile de votare;
  • dezinfecţia periodică a suprafeţelor şi a instrumentelor necesare votării, pe durata derulării procesului electoral.
ADVERTISING

748 de secţii de votare vor fi organizate în străinătate

MAE precizează că aceste măsuri vor fi coroborate cu măsurile sanitare în vigoare în statul de reşedinţă, regiunea şi localitatea în care este organizată secţia de votare din străinătate.

În acest sens, MAE recomandă cetăţenilor români din străinătate să îşi însuşească regulile din ordinul menţionat, să se informeze din timp asupra măsurilor de siguranţă sanitară aplicabile la nivelul ţării/regiunii de reşedinţă şi să respecte cu stricteţe măsurile şi regulile stabilite în contextul pandemiei de COVID-19.

ADVERTISING

Totodată, MAE arată că regulile de protecţie individuală, de distanţare fizică, de igienă şi de acces în secţiile de votare vor fi afişate pe paginile de Internet şi de social media ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi în locuri vizibile în sediul secţiei de votare şi în localul de vot. Totodată, personalul secţiilor de votare va depune toate eforturile pentru organizarea procesului de votare într-o manieră sigură şi eficientă.

ADVERTISING

MAE reaminteşte că românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării pot vota la alegerile parlamentare din acest an la oricare dintre cele 748 de secţii de votare organizate în străinătate pe parcursul a două zile – sâmbătă, 5 decembrie şi duminică, 6 decembrie 2020. Lista secţiilor de votare este disponibilă pe pagina de internet a MAE, în secţiunea dedicată alegerilor parlamentare din acest an - http://www.mae.ro/node/52162.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇