Faptul că din dosarele penale, și așa jumulite de CCR, mai pică acum, tot din cauza unei decizii CCR, și interceptările realizate legal de SRI este o mare problemă și ar putea genera un nou șir de achitări. Doar că de această dată CCR a lăsat o mică portiță rămasă nefolosită pentru că așa a votat, desigur fără să se prindă, poporul.
Mai precis, prin Decizia nr. 55/2020, CCR stabilește că utilizarea în procesul penal a înregistrărilor realizate în baza mandatelor de siguranță națională ridică probleme de neconstituționalitate deoarece nu pot fi contestate de către persoanele interesate.
Prin urmare, soluția pentru salvarea acestor probe era legiferarea unei asemenea cai de atac. Cât mai repede.
Ministrul Justiției a inițiat un proiect de lege, în calitate de deputat, țintind nu Codul de procedură penală, ci Legea siguranței naționale, o soluție contestată și discutabilă, a cărei singură justificare ar putea fi evitarea circuitului de avizare care includea CSM. O scurtătură adică.
Corectă sau nu juridic, cert este că s-a dovedit inutilă, cât timp proiectul care trebuia să aducă o corectură rapidă abia a trecut tacit de Camera Deputaților și se îndreptă spre Senat, unde probabilitatea să fie adoptat înainte de învestirea noului Parlament este practic nulă. Și dacă nu va fi o sesiune extraordinară, nu se va întâmpla nimic până în februarie.
În mod normal, soluția ar fi trebuit să fie alta – ordonanță de urgență. Aceeași care ar fi trebuit să fie și pentru desființarea SIIJ, dar și pentru alte nenorociri majore lăsate în urmă de guvernele Dragnea. Și, în mod justificat, tot mai multă lume țipă la ministrul Justiției.
Citeşte şi alte texte semnate de Ioana Ene Dogioiu
Ar trebui să țipe și mai tare, atât de tare încât să se audă acolo unde trebuie, adică în Dealul Cotrocenilor.
Vă aduceți aminte ziua de 26 mai 2019? Și mai țineți minte întrebarea: „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare?”
Am fost câțiva care am spus atunci că întrebarea este extrem de periculoasă pentru că inactivează instrumentul intervenției rapide, dar, și atunci, ca acum, cine crâcnea era dușmanul poporului.
Sigur, a fost un referendum consultativ, facultativ însă numai sub aspectul organizării lui. Rezultatele nu sunt facultative, după cum a explicat CCR în Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, „reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul consultativ menţionat (n.red.- referendumul din 2009 privind reducerea la 300 a numărului de parlamentari) este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61”.
Deci, din momentul validării referendumului din 2019 guvernul a rămas fără instrumentul intervențiilor rapide în justiție.
Sigur, putem discuta detalii, dacă sunt incluse și îmbunătățirile aduse instrumentelor justiției, dacă sunt incluse și corecțiile, conformările la deciziile CCR, dacă se referă și la norma de procedură, cum este cea referitoare la mandatele de siguranță națională.
Și eu cred că discuția ar merita purtată și încercarea ar trebui făcută, dar președintele știe sigur că există un uriaș risc ca asemenea chestiuni de finețe și detaliu să-i fie defavorabile în fața acestei CCR și chiar mai devreme, la discutarea OUG în Parlament.
Și atunci, s-ar formula cu subiect și predicat, că referendumul său împiedică intervenția în justiție.
Aceeași este discuția și despre SIIJ, și despre legile justiției în general, și despre codurile penale, care au nevoie de intervenții urgente.
Că președintele își asumă această strategie care exclude OUG-urile din justiție a spus-o chiar domnia sa cu subiect și predicat când a afirmat: „dl Predoiu a făcut o treabă bună până aici”.
De atlfel, pe oricine ai întreba în PNL, ți se spune că dl Iohannis are trei colaboratori extrem de apropiați în guvern: Ciucă, Aurescu și Predoiu. Toți trei foarte puțin conturați politic, mai degrabă tehnici, cu comunicare minimă și absolut niciodată altfel decât în siajul președintelui.
Mai pe românește, în cele trei domenii nu mișcă nimic fără știrea și aprobarea președintelui, dacă nu chiar la inițiativa domniei sale.
Așa că vom aștepta după noul Parlament, apoi vom aștepta o schimbare a componenței CCR în fața căreia să poată fi purtată cu șanse o discuție despre limitarea răului făcut de „geniala” întrebare.
Și cred că ar trebui să ne fie învățătură de minte pentru voturile viitoare.
Ironia face că această inactivare a pârghiei de intervenție rapidă în justiție este singurul rezultat concret al referendumului din 2019.
CCR a respins în unanimitate ca neconstituțională excluderea faptelor de corupție de la amnistie și grațiere, adică răspunsul la prima întrebare.
A doua întrebare a inclus două întrebări, de fapt: „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”
Doar că pentru spargerea exclusivității Avocatului Poporului în privința atacării OUG e nevoie revizuirea Constituției, care, la cum va arată probabil compoziția viitorului Parlament, puțin probabil să se întâmple. Rezultatul referendumului din 2009 nici până azi nu a fost introdus în Constituție și nici măcar intenția reală nu există.