Profesionalismul unui lider care n-a profesat nimic

Victor Pițigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Te umflă râsul uneori, când citești câte o declarație a liderului PSD, precum cea făcută acum câteva zile, când spunea: Noua echipă a PSD înseamnă oameni integri, profesionişti şi recunoscuţi în domeniile lor de activitate”.

Frumos spus. Înțeleg că noua echipă a profesioniștilor integri ai PSD este cea condusă de domnul Marcel Ciolacu, el însuși exemplu al profesionismului, al integrității, recunoscut și consacrat în domeniul său de activitate. Altfel, cum?

Spre rușinea mea, nu cunosc domeniul recunoscut și consacrat al profesionistului Ciolacu. Pur și simplu, nu-l știu. Dar îl pot afla de pe site-ul Camerei Deputaților. Acolo, curriculum vitae spune totul. Fac clik și, stupoare: înaltul profesionist Ciolacu n-a profesat niciodată nimic.

De cum a terminat facultatea de drept, la Universitatea Ecologică, unde a studiat cu râvnă dreptul civil, cel penal, bancar, valutar, comercial, administrativ și criminalistica (așa scrie în „curriculum”), junele Marcel a intrat brusc în politică, azvârlind de-a berbeleacul toată mulțimea de drepturi studiate.

La nici un an de la terminarea facultății, domnul Ciolacu este ales consilier local al Municipiului Buzău, apoi avansează ca lider al grupului de consilieri judeţeni, apoi responsabil cu comunicarea şi publicitatea electorală (asta zic și eu înalt profesionism, responsabil cu lipirea afișelor!), iarăși consilier judeţean și tot așa.

Nici vorbă de dreptul civil, cel penal, bancar, valutar, comercial, administrativ sau de criminalistică. Le-a studiat degeaba. Acum, omul este implicat în politică full time. Mai are timp să fie exemplu de urmat ca profesionist?

Are. Căci, tot din curriculum-ul în cauză aflăm domeniul în care a strălucit dânsul în profesia sa (la rubrica respectivă din CV): prefect interimar (2005), consilier juridic la un SRL, director executiv la alt SRL, viceprimar, membru într-o mulțime de comisii, deputat,  viceprim-ministru, și tot așa, până în prezent, când știe toată lumea cât de profesionist este și, mai ales, în ce.

E greu să ghicești unde se ascunde profesionalismul exemplar, la un fost prefect interimar, un fost consilier sau director la niște SRL-uri, fost viceprimar apoi deputat sau viceprim-ministru – bașca asta cu lipitul afișelor .

Cunosc nenumărați ingineri care s-au pensionat după o muncă de 40 ani numai în atelierul lor, cunosc și medici care s-au pensionat după tot atâta timp petrecut în clinica lor, cunosc și un eminent om de litere care s-a retras din activitate încărcat cu onoruri, titluri, medalii și premii, toate exclusiv pentru actvitatea lui profesională.

Nu cunosc însă nici măcar un singur om care să culeagă lauri pentru profesionalismul său în munca de prefect interimar, cea de consilier sau de director într-o SRL, cea de membru în diferite comisii sau altele asemenea. Domnul Ciolacu ar fi singurul exemplu de acest fel.

Pare ridicol, dar domnul Ciolacu, o personalitate cu  vocația profesională cel puțin neclară, a reușit să magnetizeze în jurul său doi cunocuți exponenți de vârf din domeniul medical și încă doi, mai puțin cunoscuți dar fără îndoială la fel de valoroși, din țară, cu care vrea să lase impresia că a reformat partidul.

Să fim serioși! Nu mi-l închipui pe respectatul profesor Rafila sau pe medicul Streinu-Cercel încurcându-se cu reformarea partidului lui Ciolacu, fost al Dăncilei, fost al lui Dragnea și fost al neîndemânatecului Ponta, care a scăpat jucăria din mână, păcălit de cel mai bun prieten.

Știți ce-mi amintește mie entuziasmul cu care încearcă dânsul să magnetizeze profesioniștii în jurul său? Îmi amintește excelenta sintagmă lansată de o talentată ziaristă și exprimată în însuflețitul îndemn patriotic: „haideți să haidem!”.

Dar să revenim la noua echipă a PSD, care înseamnă oameni integri, profesionişti şi recunoscuţi în domeniile lor de activitate, toți adunați sub drapelul lui Marcel Ciolacu, fără îndoială model de profesionalism, integritate și de recunoaștere universală.

Cum este cu înalul profesionalism am văzut, dar integritatea pare mai presus de orice bănuială, precum proverbiala soție a Cezarului. Domnul Ciolacu nu este în atenția DNA, nu-l bănuiește nimeni de corupție, nici de evazionism – Doamne ferește!

Dar un amănunt pare totuși jenant pentru o personalitate, ca să fie cu adevărt strălucitoare pe scena politică. Vă aduceți aminte de seara aceea, din noiembrie trecut, când doamna Viorica Dăncilă afirma ritoasă la televizor că ea nu-și va da în niciun caz demisia din fruntea partidului, dar la câteva ore mai târziu anunța tot dânsa la televizor că a demisionat? S-a răzgândit oare domnia sa singură, sau a „răzgândit-o” cineva? Nimeni n-a explicat pînă astăzi ce a făcut-o să-și schimbe opinia pe parcurs.

Pe parcurs, a vizitat-o în fapt de seară domnul Ciolacu, la domiciliu.  Atenție, la domiciliul privat, nu la partid, unde dânsa era președinte, nu la Parlament, unde dânsul este șef de Cameră. Seara, acasă, adică acolo unde discuția între patru ochi poartă consemnul mucles.

Evident, nu va ști nimeni niciodată ce s-a discutat între patru ochi, acasă în livingul doamnei Viorica. Dar cert este că, după discuție, dânsa s-a răsucit brusc, cu exact 180 de grade, ceea ce dovedește tonul pe care s-a purtat discuția.

Iar toată secretomania din jurul întâmplării dă liber la speculații: Vorbă bună? Vorbă apăsată? Șantaj? Amenințarea că liderii din teritoriu n-o mai susțin pe doamna Viorica și s-au răsucit către domnul Marcel? Orice pare posibil.

Aici nu este vorba de două persoane private. Chiar dacă s-au întâlnit în living, discuția privea o problemă de stat și – mai grav – momentul însemna chiar o mică lovitură de palat, ceva cu care nu este deloc firesc să te ascunzi de opinia publică. Principiul transparenței este negreșit valabil și în living, dacă participanții sunt persoane publice.

Plutește un tabu în spațiul public, cu privire la cei doi, ceea ce dovedește că fiecare ascunde ceva, fiecăruia îi este frică de ce s-ar putea afla (altfel, de ce ar ascunde?) și, una peste alta, nu poate fi vorba de integritate nici la unul, nici la celălalt, atât timp cât integritatea nu lasă loc nici bănuielii de șantaj, nici ascunderii adevărului. Când ai zis omerta, ai strivit integritatea cu cizmele. 

În opinia mea, integritatea domnului Ciolacu este umbrită și de alte fapte. Parcă spunea cu subiect și predicat că aceia care au pierdut în alegerile locale vor fi pedepsiți de partid. Dar pedepsele au venit nuanțat. Perdanta Firea a fost premiată, nu pedepsită, fiind pusă în fruntea listei de candidați la Senat. Perdantul Dan Tudorache este și el premiat, pe loc eligibil în aceeași listă.

Doamna Viorica, neparticipantă la locale, deci neperdană, dar căreia parcă i se promiseseră niște funcții, în schimbul demisiei domniei sale, rămâne cu buzele umflate. Nu zice nimeni că i se promisese ceva, dar se vede și din avion cât de umflate îi sunt buzele. Să mă tai și n-am să cred că doamna Viorica a cedat așa ușor demisionând, fără să i se fi promis ceva solid în schimb.

Mai sunt și altele, multe dar mă opresc aici. Mi se pare destul ca să observe chiar și Bulă că nu e tocmai potrivit să vorbești de integritate și de profesionaism, tocmai în casa spânzuratului.