Furtul intelectual și furtul ordinar
A devenit o cutumă să descoperi, din când în când, că un personaj – de obicei simplu funcționar public, dar posibil și înalt demnitar – și-a falsificat o diplomă, și-a declarat ceva studii în fals, a plagiat tezele cu care obținuse înalte titluri universitare sau pur și simplu pare să nu fi trecut prin clasa unde se învață acordul dintre subiect și predicat.
Cel mai recent este cazul noului primar brașovean, care declarase în CV absolvirea unei facultăți, dar în fapt fusese exmatriculat de acolo.
Cât de gravă e “greșeala” de CV a lui Coliban și cum îl poate afecta
Nu cu mult înainte, aflam de surprinzătoarea performanță a unui oarecare Laurențiu Baranga, cunoscut prin faptul că și-a luat licența, doctoratul, ba chiar a ajuns profesor universitar, coordonator de doctorate și numit într-o funcție cu rang de secretar de stat, toate în baza unei diplome false de bacalaureat.
Recunosc, nu e ușor să păcălești atâtea instituții de rang academic, atâția angajatori prin mâna cărora ai trecut, atâția examinatori care te-au intervievat, fără să observe niciunul că-ți lipsesc câteva clase de liceu.
Dar este o palmă și pe obrazul învățământului, ai cărui absolvenți nu par uneori cu nimic mai breji, decât unii care au fentat școala și au reușit ceea ce reușesc muncind din greu deținătorii diplomelor cinstit dobândite.
Ciudată e legea: pentru unii ciumă, iar pentru alții Ponta
Cel mai notoriu caz este cel al unui fost prim-ministru al României, prins că a obținut diploma de doctor în drept în baza unei lucrări plagiate. Numaidecât, premierul a desființat comisia care făcuse constatarea, a înființat altă comisie care să anuleze concluziile celei dintâi, a numit un nou ministru al Educației, anume ca să mușamalizeze matrapazlâcul, iar apoi, timp de opt ani, s-a luptat cu instituțiile și cu instanțele, încercând să demonstreze că negru-i alb.
Sentința definitivă și irevocabilă a apărut acum câteva luni, confirmând plagiatul domnului Victor Ponta – căci despre el este vorba. Pentru cine are nevoie de explicații, precizez că plagiatul este furt. Furt curat și nimic mai mult. Așa-l definesc și enciclopediile: furt intelectual.
Ce urmează pentru Ponta după decizia definitivă de plagiat
Consecința: i-a fost anulată domnului Ponta diploma de doctor. N-am înțeles dacă îi va imputa cineva îndemnizațiile pe care le-o fi primit pentru doctoratul său, salariile pentru funcțiile universitare dobândite și așa mai departe. Asta a cam rămas în coadă de pește.
Furtul intelectual mi se pare chiar mai grav decât furtul ordinar, mica găinărie, unde s-ar putea ca făptașul să nu știe prea bine ce face. Domnul Ponta este licențiat în drept, a fost procuror, știe exact ce este furtul.
Nu mi se pare altceva mai puțin grav decât cazul acelei femei, despre care scria presa acum câțiva ani, că fusese condamnată la 4 ani închisoare cu executare pentru că șterpelise 25 de lalele dintr-o florărie. Poate femeia era în necunoștință de cauză. Dar un fost procuror știe exact ce face și la ce se expune. N-are scuze. Dura lex, sed lex.
Toți suntem egali în fața legii, dar numai unii intră repede la zdup
Nu cârtesc la adresa justiției, dar mă întreb: dreptate e asta? Neștiutoarea de carte, care fură câteva lalele, petrece 4 ani după gratii, iar juristul care fură un bun intelectual, deci de valoare inestimabilă, se alege cu anularea diplomei obținută prin furt și cam atâta. Nu închisoare, nu executare, nici măcar suspendare. Unde e dreptatea?
Prezintă, oare, femeia care șterpelise lalelele din florărie un pericol social mai mare decât bărbatul care fură creația altuia, ca să se fălească el că este a sa și, pe această bază, să obțină titluri, îndemnizații, funcții academice și altele, incomparabile ca preț cu niște biete floricele?
Dar, stați, că lucrurile nu se opresc aici. Procesul femeii care furase lalele a durat câteva săptămâni. Scurt, și la zdup cu ea! Procesul juristului care a furat un bun intelectual a trenat vreo șase ani, dacă nu mai mult, parcă anume ca să le dea timp avocaților să caute o portiță, să folosească o chichiță și să-l salveze pe valorosul lor client.
Nici vorbă, de zdup!
Cine se simte cu laleaua pe căciulă
Între timp, domnul Ponta se plimbă liber prin oraș sau pe unde vrea el. Își face un partid, unde se proclamă președinte, participă la alegerile europarlamentare, unde câștigă funcția de parlamentar european (prin votul nostru, nu-ți vine să crezi!, o negociază ca la piață, cedând-o unui prieten, iar acum tocmai a ocupat poziția nr. 1, cea mai bună, de pe lista partidulețului său, cu care contează să intre în viitorul Parlament al țării.
Cine contează să intre? Plagiatorul dovedit, autorul furtului intelectual, cel căruia tocmai i s-a anulat actul dobândit prin furt, cu care el urma să se bucure de drepturi, ranguri și onoruri! Acum, se pregătește să devină alesul nostru, iar noi, ca fraierii, ne pregătim să-l votăm! Merde, Monsieur Ponta, merde.
Și mă tem că mulți dintre noi îl vor vota, neștiind despre legi, morală, etică sau onoare, nimic mai mult decât ce știa femeia care fura lalele și conta că n-o observă polițaiul pieții. Nu pot decât să simt un sindrom de sictir.
Credeți că toate acestea se petrec în țara lui Papură Vodă? În Țara Nimănui, undeva în lumea fantastică a lui Harry Potter sau în teatrul absurd a lui Eugène Ionesco? Nu, domnilor, se întâmplă în Românica noastră, cea unde intri după gratii de nu te vezi, dacă șterpelești câteva floricele, iar dacă furi creația intelectuală a altuia, poate munca lui de o viață, te judeci ani buni și eventual dai înapoi ce ai furat, fără treabă cu Codul Penal!
Aș merge mai departe cu gândirea, aș căuta vinovații pentru acest dezechilibru al dreptății, dar n-am probe, n-am înscrisuri, n-am nimic, decât numai logica mea, una care îmi sugerează că femeia care a furat 25 de lalele n-ar fi stat niciun minut după gratii, dacă aceia care au scris legea, aceia care o mai scriu încă și o tot modifică după capul și interesul prietenilor ar fi și ei cumva cu musca pe căciulă, dacă li s-ar fi întâmplat și lor să pună mâna din întâmplare pe vreo amărâtă de lalea, fără să plătească la casă, dacă vreunul de-al lor tocmai ar fi fost prins cu laleaua în sac.
Indezirabilii, aruncați de noi pe ușă la locale, gata să intre pe fereastră la parlamentare
Să fim serioși, e jenant să acuzi de una ca asta un Iordache, un Nicolicea, ar fi ca în Kafka să-ți închipui că prietenii domnului Dorneanu s-au lăcomit la lalele sau că stimata doamnă Renate are slăbiciune la așa ceva. Doamne ferește!
Slăbiciunea lor nu e laleaua, este PSD, țarcul unde fiecare s-a dat cândva pe toboganul partidului, s-a legănat în scrânciobul social-democrației de cumetrie sau a tras cu praștia în vecinii adversari.
Pun pariu că unii mai vechi s-au jucat de-a hoții și vardiștii și în țarcul fostului PRM, când era pe val. Asta la modul general, nu ca o aluzie la domnul Dorneanu sau la altcineva.
Poate n-ar merita atâtea comentarii dacă n-aș simți cum vin alegerile, iar liderii de vază se laudă că propulsează doar oameni noi. Ciolacu dă semne că-i aruncă la recycle bin pe Nicolicea, pe guralivul „Mitralieră!, neobosita Viorica, Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae și încă vreo câțiva indezirabili.
Dar lupta continuă. Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae, oamenii vechi dintre pesediști, sunt acum oameni noi printre ecologiști. Primii pe listele respectivului partid la Senat. De la Oradea, se anunța candidatura fostului ministru PSD Florian Bodog, recent acționat în justiție pentru anularea diplomei de doctor, obținută prin plagiat, precum și a lui Ioan Mang, demisionat cândva din Cabinetul Ponta, după ce-și recunoscuse tot o plagiere.
În București, prăbușiții de la locale, Gabriela Firea și Dan Tudorache, ocupă locuri super-eligibile la parlamentare. Știți cum vine asta? E ca și cum le-ar spune bucureștenilor: degeaba i-ați ejectat voi ca indezirabili cu votul vostru bucureștean, vi-i băgăm pe gât cu votul țării.
Este posibil una ca asta? Este posibil, cu o singură condiție: să le dăm votul nostru. Adică, ori votăm mâța-n sac, privind doar simbolul partidului, nu numele oamenilor, ori citim listele și atunci este la mâna noastră dacă-i înghițim pe falsificatori, plagiatori și ariviști, ca să ne conducă tot ei, ori holbăm ochii cât cepele, îi depistăm pe indezirabili și ștampilăm cu hotărâre altă listă, acolo unde nu-i mai observăm tot pe ei.
Dacă suntem intransigenți, in extremis, ar putea rămâne pe dinafară chiar și respectații doctori Rafila și Streinu-Cercel. Dar asta e treaba lor. Un proverb, parcă nordic, spunea despre cine se face prieten cu lupii că riscă să-l împuște vânătorii.