Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte marţi, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis.
Tema şedinţei este evident situaţia agresiunii din Ucraina şi implicaţiile asupra ţării noastre, precum şi gestionarea unui eventual flux masiv de refugiaţi.
Urmărește LIVE TEXT desfășurarea evenimentelor din cea de-a 6-a zi de război în Ucraina
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la evoluţiile privind situaţia de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi implicaţiile pentru România.
Un alt subiect se referă la "măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiaţi/persoane strămutate pe teritoriul naţional, în contextul securitar internaţional".
O şedinţă CSAT a avut loc şi joi, imediat după atacul Federaţiei Ruse asupra Ucrainei. Ulterior, şeful statului le-a spus românilor iarăşi să nu se teamă.
”Astăzi, Federația Rusă a ales forța tancurilor. România condamnă ferm agresiunea împotriva Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieți omenești”, a declarat Iohannis.
„Vă asigur, niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranța sa și a familiei sale”, a adăugat Iohannis, referindu-se la „umbrela de securitate extrem de solidă” a NATO.
„Niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați”, a subliniat Iohannis.
„România nu va fi atrasă în conflictul din Ucraina”, a mai spus președintele, care a promis că va lua toate măsurile necesare.