Pentru prima dată după foarte multă vreme, președintele Iohannis a reușit să fie adecvat situației. A reacționat rapid, inclusiv prin convocarea CSAT, a avut un discurs corect și bine calibrat atât ca formă, cât și pe fond.
Felul în care România va reuși să facă față acestei imense crize cu o evoluție impredictibilă este poate ultima și cea mai importantă șansă a domniei sale de a se ridica la înălțimea mandatului și a principalei sale atribuții, care ține de securitatea națională.
Simplul fapt că este destul de puțin probabil ca Putin să atace România, țară NATO, și să atragă împotriva sa întreaga forță a Alianței, nu înseamnă că, având un conflict deschis la graniță, nu suntem în pericol. Dimpotrivă, pericolele pot fi multiple pentru că noi nu suntem doar una dintre țările NATO, ci suntem o țară NATO cu 650 de km de graniță cu un război deschis.
Ne putem aștepta la o imensă criză a refugiaților. Ea a început deja. Și nu știm cine va intra. Pot intra interlopi, pot intra cu arme.
Criza energiei și a carburanților se va accentua. Barilul de petrol a sărit de 100 de dolari și cu siguranță nu se va opri, iar gazele se tranzacționează cu 40% mai scump decât în ziua precedentă.
De aici presiunea pe inflație va crește, cu toate consecințele economice de rigoare. Dacă marile economii europene vor intra în recesiune, România, aflată în buza recesiunii tehnice din decembrie, nu are mari șanse de a ține capul la suprafață.
În perioadele de acest tip, bursele cad, investitiorii sunt reticenți, cu atât mai mult când e vorba despre regiuni calde.
Oricând pe granița cu o țară în război pot să apară probleme, de la provocări, la accidente, la erori de calcul.
Următoarea tintă a lui Putin ar putea fi Republica Moldova. Cum va reacționa România dacă scenariul ucrainean se va repeta în Republica Moldova? NATO refuză să intervină militar în Ucraina, ar refuza, desigur, și în Republica Moldova. Dacă România intervine de una singură, iese de sub umbrelă. Nu vreau să mă gândesc la iadul unei asemenea situații.
Din toate punctele de vedere, va fi extrem de dificil. Dacă actuala coaliție va reuși să gestioneze bine criza fără precedent, succesul ar putea deveni o validare a deciziei extrem de contestate a președintelui Iohannis de a năși o mare coaliție cu PSD, având în frunte un fost general de armată.
Sunt zile care ar putea demonstra dacă decizia președintelui Iohannis a fost sau nu motivată de informații privind ce va să vină și de necesitatea ca România, în poziția ei cheie, să aibă o guvernare cât se poate de stabilă.
Oare într-o asemenea situație, lăsând la o parte toate celelalte discuții, nu e de preferat un premier general fost șef de Stat Major în locul lui Cîțu sau Orban?
Dacă pe parte de stabilitate, problema este rezolvată dincolo de jocul de scenă zilnic, partea de competență a acestei combinații cu care România înfruntă mama crizelor este foarte problematică. Coaliția e doar mare. Nu a reușit să găsească soluții cât de cât coerente pentru criza energiei în condiții de pace. Vă reuși în condiții de război?
Va fi tragi-comica combinație Bode-Despescu aptă să gestioneze chestiunea refugiaților? Din fericire, cu generalul Ciucă premier, nu prea contează cine e ministru al Apărării. Dacă ar conta, ar fi alt motiv de frisoane.
Statul acesta eșuat, instituțiile acestea ciuruite de nepotism si clientelism, mai ales cele cu atribuții directe în domeniul securității, sunt apte să facă față? În ultimă instanță răspunsul ar trebui să fie la Klaus Iohannis.
În condiții teribile, istoria îi mai dă o șansă lui Klaus Iohannis. Soarta țării depinde de un om politic care până acum nu a dat dovadă de iscusință și viziune politică. Ar avea nevoie să se dea de trei ori peste cap pentru a trece România prin furtuna perfectă. Dar vremurile teribile pot genera surprize pe măsură. E tot ce putem spera.