Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede retragerea drepturilor foştilor preşedinţi ai României, în cazul existenţei unor dovezii privind calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.
Proiectul de lege semnat de deputaţii Cătăniciu Steluţa-Gustica şi Gavrilescu Graţiela Leocadia a primit votul final în Parlament în luna septembrie şi are ca obiect modificarea alin.(3) al art.1 din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, în sensul includerii, între cauzele care determină retragerea drepturilor foştilor preşedinţi ai României, a celei vizând existenţa dovezii privind calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.
Ce drepturi au foştii preşedinţi ai statului
Potrivit Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:
a) folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, ambele atribuite cu destinaţia de reşedinţă;
b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
c) pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
d) folosinţa gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuinţe, cu destinaţia de reşedinţă, în suprafaţă de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparaţii capitale la imobilul atribuit cu destinaţia de reşedinţă.
Potrivit legii, foştii preşedinţi îşi pierd drepturile acordate în cazul săvârşirii unei infracţiuni, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate.