Senatorul Florian Bodog, trimis în judecată de DNA, a plătit în contul DNA prejudiciul stabilit de procurori. Este vorba despre suma de 75.741 de lei, banii încasați ilegal de fosta sa consilieră Olivia Andreea Marcu, care nu s-a prezentat nicio zi la serviciu.
Potrivit rechizitoriului citat de Europa Liberă, „la data de 26.08.2021 inculpatul Bodog Florian Dorel a depus extrasul contului bancar în care a consemnat suma de 75.741,25 RON. Prin ordonanţă s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, până la concurența sumei de 75.656 lei, asupra sumelor de bani existente în contul bancar deschis pe numele inculpatului Bodog Florian, în care a consemnat suma amintită”.
Deși nu s-a prezentat la Ministerul Sănătății, ea a activat efectiv în cadrul Universității din Oradea-Facultatea de Medicină și Farmacie, în calitate de asistent universitar.
Universitatea din Oradea care a recunoscut, în scris, că de la data de 18.11.2016 și până la data de 30.09.2017, Marcu a prestat activitate didactică remunerată cu ora, mai scrie Europa Liberă.
Context
Fostul ministru al Sănătății Florian Bodog a fost trimis în judecată de DNA, luni, pentru că și-ar fi ajutat fosta consilieră Olivia Andreea Marcu să ia timp de un an salariu, însă fără să muncească.
Ulterior, senatorul s-a declarat nevinovat, precizând că nu a prejudiciat niciodată statul cu nimic, fapt contrazis de faptul că el a restituit prejudiciul.
”Vestea trimiterii în judecată de către DNA este una aşteptată. Voi avea ocazia cât mai curând, în faţa instanţei, să fiu declarat nevinovat, pentru că probele aduse împotriva mea nu atestă acuzaţiile făcute de procurori.
Aşa cum am mai spus, activităţile prestate public de către consiliera mea de atunci sunt accesibile oricui pentru verificare, printr-o simplă căutare pe internet.
De altfel, eu am prezentat deja probe clare! Este rândul procurorilor să îşi prezinte dosarul. Din punctul meu de vedere totul este cât se poate de limpede: nu am prejudiciat niciodată statul cu nimic şi sunt, fără dubiu, nevinovat.
Toate astea, în vreme ce ne aflăm sub o guvernare care ascunde, într-o imunitate totală, numărul de morţi'', a scris pe Facebook senatorul.
