Clotilde Armand i-a chemat pe consilierii locali să gireze protocolul cu Romprest. Ce îi cer liberalii și de ce curățenia din Sectorul 1 s-ar putea bloca din nou

Clotilde Armand i-a chemat pe consilierii locali să gireze protocolul cu Romprest. Ce îi cer liberalii și de ce curățenia din Sectorul 1 s-ar putea bloca din nou
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Sectorului 1 a convocat pentru miercuri, 1 septembrie, o ședință extraordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi se află un singur proiect care se referă la protocolul pe care Clotilde Armand l-a semnat cu Romprest, în seara zilei de vineri, 27 august.

Până la acest moment, Primăria Sectorului 1 n-a publicat pe site, în secțiunea „Convocator ședințe”, materialele pentru ședința de mâine.

Cu toate astea, în convocatorul consultat de Spotmedia.ro se menționează că, de fapt, primarul îi cheamă pe consilierii locali la ședință pentru a „lua act” de protocolul pe care l-a semnat cu Romprest.

convocator-se-ia-act

În schimb, în proiectul de hotărâre pus pe ordinea de zi a ședinței de pe 1 septembrie se menționează că primarul îi cere Consiliului Local ”să aprobe” protocolul cu Romprest.

proiect-aprobare-protocol

Specialiștii consultați de Spotmedia.ro au explicat că între cei doi termeni există o diferență majoră. Cu alte cuvinte, dacă va lua act de protocol, Consiliul Local va constata, de fapt, că acesta este deja în vigoare și produce efecte.

ADVERTISING

În schimb, dacă primarul îi cere Consiliului Local să aprobe protocolul, înseamnă că, de fapt, documentul va intra în vigoare și va produce efecte doar după ce va fi adoptat.

Cum se va face curățenie în sector

Clotilde Armand a postat, vineri seara, pe Facebook, o copie a protocolului pe care l-a semnat cu Romprest. Din document reiese că Romprest va diminua frecvența unor operațiuni de curățenie stradală. Și în consecință, Primăria Sectorului 1 va plăti mai puțin către societatea de salubrizare.

Clotilde Armand n-a postat, însă, și anexa protocolului, din care să reiasă cu cât scade, de fapt, această frecvență a operațiunilor.

Spotmedia.ro a solicitat Primăriei Sectorului 1 informații privind scăderea de frecvențe. Instituția ne-a trimis o copie a anexei - pe care o puteți consulta în imaginea de mai jos - fără însă a mai accesibiliza informația.

Anexa-protocol-salubrizare

Din înțelegerea Spotmedia.ro, se rărește mult frecvența măturatului mecanizat al străzilor.

ADVERTISING

În plus, operațiunile de stropire a străzilor sunt reduse la mai puțin de o treime, iar operațiunile de spălare a carosabilului și trotuarelor s-au diminuat, de asemenea, semnificativ.

Miza ședinței extraordinare pe care a convocat-o Clotilde Armand

Potrivit consilierului general Dinu Gheorghe (PNL), frecvențele asupra cărora Clotilde Armand s-a înțeles cu Romprest sunt sub nivelul celor minime obligatorii, aprobate de Consiliului General al Municipiului București (CGMB) prin intermediul Regulamentului de Organizare și Funcționare a Serviciului Public de Salubrizare în Minicipiul București, adoptat în 2020.

Spre exemplu, potrivit frecvențelor minime adoptate de CGMB, utilajele mecanizate de măturat ar trebui să trecă pe toate străzile mari și zonele aglomerate o dată pe zi. În plus, bulevardele ar trebui stropite de 2 ori pe zi și spălate o dată pe zi, potrivit regulamentului.

ADVERTISING

În acest context, Dinu Gheorghe susține că vrea să vadă un punct de vedere al Direcției de Salubrizare (de Servicii Publice, Managementul Deșeurilor și Salubrizare - n.red.) din cadrul Primăriei Municipiului București (PMB), care să îi asigure pe consilierii locali ai Sectorului 1 că nu pun în pericol viața cetățenilor, prin aprobarea frecvențelor reduse de salubrizare.

”Vreau să vedem acest punct de vedere. Această scădere a frecvențelor este sub ceea ce prevede Regulamentul de Salubrizare al Municipiului București. Așa că e necesar să ne spună cineva de acolo dacă această scădere este sigură. Sau dacă nu cumva există anumite riscuri”, a spus Dinu Gheorghe.

Rămâne să vedem dacă cineva de la acea direcție a PMB a spus că totul e în regulă și cetățenii sectorului nostru sunt în siguranță”, a mai spus Dinu Gheorghe.

Sursele consultate de Spotmedia.ro susțin, însă, că nu prea există șanse ca cineva din aparatul PMB să garanteze că această reducere de frecvențe în salubrizarea stradală de la Sectorul 1 n-ar fi periculoasă.

Motivul este că frecvențele minime din Regulamentul de Salubrizare al Capitalei au fost adoptate de CGMB. Și e puțin probabil ca un funcționar să facă o apreciere care să contrazică forul decizional al Capitalei.

Așa că, în teorie, consilierii generali sunt cei care ar putea să decidă că, în anumite zone (cum ar fi Sectorul 1) și în anumite condiții, se poate face salubrizare și la un nivel mai scăzut decât cel pe care l-au adoptat ca fiind minim.

Dar e puțin probabil să se întâmple asta. Iar motivul e foarte simplu. Mai exact, dacă acum Consiliul General ar face o concesie pentru Sectorul 1, cel mai probabil ar cere și celelalte sectoare concesii similare. Și Bucureștiul ar risca să devină, peste noapte, chiar mai murdar decât este.

În context, l-am întrebat pe consilierul local Dinu Gheorghe ce s-ar întâmpla dacă administrația lui Clotilde Armand nu va putea prezenta niciun document din partea Direcției de Utilități Publice, Managementul Deșeurilor și Salubrizare din PMB, în ședința de miercuri, 1 septembrie.

Situația este una limită, din cauză că de mâine, 1 septembrie, Romprest ar trebui să înceapă curățenia în condițiile stabilite prin protocolul semnat cu Clotilde Armand.

”În acest caz, avem în derulare un contract de salubrizare pentru relizierea căruia, din informațiile noastre, primarul Sectorului 1 nu a făcut niciun demers. Iar salubrizarea, în sector, se va putea face în baza acelui contract”, a precizat Dinu Gheorghe petru Spotmedia.ro.

Tot în baza protocolului dintre Clotilde Armand și Romprest, până pe 2 septembrie, Primăria Sectorului 1 s-a angajat să-i plătească societății Romprest 13,5 milioane de lei pentru servicii de salubrizare stradală din iunie și iulie.

În cazul în care Clotilde Armand le cere consilierilor să adopte protocolul, iar aceștia nu o vor face, va mai considera oare Primăria Sectorului 1 că are temei să plătească acești bani către Romprest sau nu?

Rămâne să aflăm. Spotmedia.ro va urmări ședința extraordinară a Consiliului Local al Sectorului 1 de miercuri, 1 septembrie și va reveni cu detalii.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇