Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidenţiale în turul doi de scrutin, spune că PSD este îndreptăţit să dea premierul și nu exclude varianta ca acesta să fie Marcel Ciolacu.
Despre viitorul executiv, Lasconi a precizat că nu mai e vorba despre partide, despre politicieni, ci de soarta ţării şi nu există orgolii.
”Aici nu mai e vorba despre partide, nu mai e vorba de politicieni. Aici este vorba de soarta ţării. Nu există orgolii. Să ştiţi că în toate discuţiile pe care le-am avut cu toţi liderii politici de ieri, nu s-a discutat absolut nimic despre vreo pretenţie de minister, de premier. Încercăm să construim şi asta facem şi o să reuşim asta, fără orgolii.
Dacă în trecut sunt unii deranjaţi că ne-am jignit, eu spun că ura nu îşi are locul în aceste zile, în aceste momente. Dacă am greşit unii altora, să ne cerem iertare. Eu pot să-mi cer iertare, dacă cineva din aceste partide s-a simţit lezat de vreo declaraţie pe care am făcut-o. Nu e momentul să avem orgolii”, a spus Elena Lasconi, după întâlnirea cu reprezentanţii mediului de afaceri.
- Elena Lasconi: E cel mai greu moment de după 1989. România nu este de vânzare și nici de dat cadou Rusiei
- Ciolacu, după întâlnirea cu Lasconi: Este esențial să păstrăm direcția actuală a României. Alături de UE, NATO și în spațiul Schengen
Candidata USR în turul doi al alegerilor prezidenţiale a precizat că ”este în joc soarta României”.
”Noi construim un guvern pro-european ca să nu ne ducem înspre Rusia, sau mai grav, să punem pe tavă Rusiei ţara noastră, pentru care au murit oameni”, a completat Lasconi.
Despre discuţiile privind premierul şi componenţa viitorului Guvern, Elena Lasconi a subliniat că ”nu se pune problema orgoliilor”.
”E important criteriul, competenţa, ar trebui să negociem în funcţie de competenţă şi, în funcţie de procentele pe care le-am obţinut la alegeri, să vedem ce ministere doreşte fiecare. Asta înseamnă o negociere. Dar competenţa ar trebui să fie prioritară”, a precizat preşedinta USR.
Întrebată dacă PSD, fiind partidul care a câştigat alegerile parlamentare, este îndreptăţit să dea primul ministru, Elena Lasconi a răspuns: ”Este îndreptăţit”.
Despre varianta Marcel Ciolacu premier, Lasconi a spus: ”Dacă îşi doreşte, dar lăsaţi-mă să negociem şi o să vă spun rezultatul.
”Dacă toţi am agrea ca domnul Ciolacu să fie următorul premier, trebuie să punem pe masă câteva reforme foarte clare care urmează să fie făcute. Adică trebuie să reducem din cheltuielile statului, avem un deficit bugetar mare şi ar trebui să convenim pe câteva reforme care să fie făcute foarte repede, la anul, în şase luni ar trebui deja să le facem, ceea ce este foarte dificil şi sunt sigură că domnul Ciolacu va agrea asta”, a mai spus Lasconi.