Preşedintele demisionar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în contextul renumărării voturilor la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, că Elena Lasconi, candidata USR, va avea nevoie de fiecare vot ca să îl învingă pe Călin Georgescu.
El a lansat și un avertisment către Elena Lasconi, după ce mai mulți din USR au spus că renumărarea voturilor este pentru ca Ciolacu să iasă pe locul 2 la prezidențiale. „Să spună că a mințit în cele 24 de ore” sau „să nu mă sune luni”.
”Va fi foarte greu, când o să mă sune doamne Lasconi, luni, ca eu să îi răspund la telefon, pentru că dânsa va avea nevoie de fiecare vot ca să îl învingă pe domnul Georgescu. Dacă doamna Lasconi doreşte să mă sune luni, eu zic, mai ales în urma acestei declaraţii, de îndată să iasă să spună românilor că în cele 24 de ore a minţit. Dacă nu, eu o sfătuiesc să nu mă sune”, i-a transmis Ciolacu preşedintei USR.
Ciolacu a afirmat că el nu face legea și nici nu lucrează pe scenarii ce pot reieși după ce voturile pentru turul 1 al alegerilor prezidențiale vor fi renumărate.
„Eu nu lucrez pe scenarii. Scenariul meu… în acest moment sunt 2 candidați. Este o renumărare în curs și să așteptăm renumărarea. Până atunci avem alegeri generale și fac un apel la toată lumea să vină cât mai mulți români la vot pentru că, din punctul meu de vedere și al analiștilor financiari, suntem într-un moment foarte dificil. Mai mult, ieșind din zona economică, este un moemtn foarte dificil în ceea ce privește demersul democratic”, a mai spus Ciolacu.
USR a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţiile de votare din ţară.
USR cere anularea deciziei BEC şi suspendarea ei până la soluţionarea cauzei.
Candidatul USR, Elena Lasconi, a declarat că ”ceea ce vedem acum este disperarea unui sistem care nu ştie să piardă” şi crede că preşedintele trebuie ales de către oameni, nu de CCR.
”Este evident că ceea ce vedem acum este disperarea unui sistem care nu ştie să piardă. Ei ştiu că noi suntem sfârşitul puterii lor şi astăzi atacă fundamentul democraţiei, alegerile, votul oamenilor. Încearcă cu orice preţ să submineze voinţa românilor.
Este o tentativă clară de a manipula rezultatul alegerilor şi de a adânci criza în instituţiile statului, în politică, fix acea neîncredere care a dus şi la creşterea extremismului. Le spun încă o dată: nimeni, niciun politician, chiar şi numit la CCR, nu poate să aleagă preşedintele României. Preşedintele trebuie ales de români, prin vot”, a declarat, joi seară, Elena Lasconi.