Economie de 4 milioane de lei la Primăria Capitalei. Bujduveanu se laudă că a tăiat salariile directorilor de companii

Economie de 4 milioane de lei la Primăria Capitalei. Bujduveanu se laudă că a tăiat salariile directorilor de companii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul interimar al Capitalei, Sebastian Bujduveanu, a anunțat că a fost aplicată o măsură importantă de reducere a cheltuielilor în companiile municipale în care PMB este acționar majoritar. Potrivit edilului, au fost diminuate indemnizațiile directorilor și ale membrilor consiliilor de administrație.

„Așa cum am promis, companiile s-au conformat și au aplicat hotărârea acolo unde a fost cazul. Prin aceste reduceri, facem o economie de peste 4 milioane de lei anual și aproape 350.000 de lei lunar”, a transmis Bujduveanu pe Facebook.

Fondurile economisite vor fi direcționate către investiții în infrastructură, transport public și servicii esențiale pentru bucureșteni.

Printre companiile care au aplicat măsura se numără Societatea de Transport București, Energetica Servicii SA, Parking București, Centrul de Sănătate STB și Eco Igienizare S.A.

Primarul a mai precizat că va continua să analizeze bugetul Capitalei și va elimina orice cheltuieli inutile: „Fiecare leu economisit se întoarce în proiecte pentru bucureșteni.”

Pe 25 iunie, CGMB a aprobat hotărârea în baza căreia salariile directorilor din companiile municipale trebuie plafonate la nivelul celui al viceprimarului Capitalei.

Totodată, remunerația membrilor neexecutivi ai CA va fi formată dintr-o indemnizație fixă lunară, care nu va putea depăși media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate.

Remunerația membrilor executivi ai consiliului de administrație sau a directorilor generali va fi formată dintr-o indemnizație fixă lunară și una variabilă. Indemnizația fixă lunară nu va putea depăși nivelul celei lunare a viceprimarului Capitalei.

Totodată, remunerațiile lunare ale altor conducători ai operatorilor economici ce au contract individual de muncă cu companiile Primăriei Capitalei nu vor putea depăși nivelul indemnizației lunare pentru viceprimarul Capitalei.

B.B.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇