Premierul Florin Cîțu a dat din nou asigurări că România nu va intra în lockdown, precizând că s-a opus acestei măsuri încă din primul moment.
Declarația lui vine în contextul în care de dimineaţă secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a spus că numărul cazurilor de Covid s-ar reduce foarte mult dacă România ar intra în carantină națională pentru măcar două săptămâni.
Forin Cîțu susţine, însă, că afirmația secretarului de stat a fost doar un exemplu teoretic și nu o propunere.
”Am avut o discuție cu doamna secretar de stat. Vă dădea un exemplu teoretic. Anul trecut toate discuţiile despre carantinare se învârteau în jurul a două săptămâni. Era o discuţie teoretică, nu una ipotetică, nu o propunere în acest sens.
Nu luăm în calcul o carantinare, m-am opus din primul moment, mergem în direcția relaxării, dar cu condiția să ne vaccinăm cu toții”, a declarat Florin Cîțu.
Premierul a făcut din nou apel la români să se vaccineze, afirmând că doar așa va fi posibilă o revenire la normalitate de la 1 iunie, aşa cum a promis acuma două zile.
”Revenirea la normalitate de la 1 iunie va fi posibilă doar dacă ne vaccinăm”, a punctat Florin Cîțu.
Și luna trecută premierul Florin Cîțu a dat asigurări că România nu va ajunge în lockdown și i-a îndemnat pe români să respecte măsurile de protecţie, pentru a trece cu bine peste această perioadă. Între timp, cazurile de Covid au crescut accelerat, la fel şi decesele.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
- Stelian Ion, imaginea sau legile?
- Când tu nu poți folosi „bățul”, atunci trebuie să folosești în mod excesiv „zăhărelul”, adică să spui că se va termina pandemia fix pe 1 iunie – Interviu video
- De ce Șoșoacă nu e un pericol pentru democrația din România
- Cum maximizăm eficacitatea vaccinului antiCovid? Cu un somn bun, o alimentație sănătoasă și cât mai multă mișcare. Fără stres. Și fără țigări
- Vrei să-ți deschizi un magazin online? Un expert în marketing digital te sfătuiește ce să faci ca să-ți meargă bine afacerea încă de la început
- Top 50 cele mai frumoase clădiri din lume, conform unei formule stiiţifice antice. Casa Poporului e peste catedrala Notre-Dame