Ciolos a aflat abia acum că Traian Berbeceanu e membru PNL. Rămâne prefectul Capitalei?

Ciolos a aflat abia acum că Traian Berbeceanu e membru PNL. Rămâne prefectul Capitalei?

Dacian Cioloș, care recent i-a atras atenția lui Traian Berbeceanu să nu se grăbească să plece din funcția de prefect al Capitalei, a mărturisit că abia acum câteva zile a aflat că acesta este membru PNL.

Întrebat de jurnalistul Sebastian Zachmann, la „Insider politic” de la Prima TV, dacă il va păstra pe Berbeceanu în funcție, Cioloș a declarat că nu s-a luat înca o decizie.

"Vom vedea care va fi decizia luată cu colegii din PLUS organizația București. Chiar o să am o discuție. Vom decide împreună, nu avem genul asta de absolutisme în PLUS. Eu ce am spus atunci lui Berbeceanu, după ce își lua la revedere, că e prefect și va fi prefect până în ultima zi care poate să însemne încă (sic!) câteva săptămâni, o luna, două, trei. Suntem în plină pandemie e nevoie de claritate.

ADVERTISING

E nevoie ca cel care își asumă responsabilitatea asta și de prefect să știe că are toate elementele să ia decizia până în ultimul moment. Eu sunt un om care a condus un guvern și știu ce înseamnă rolul unui prefect. Am tot respectul pentru cum Traian Berbeceanu își face treaba", a precizat Dacian Cioloș duminică.

Liderul USR PLUS a punctat că sunt foarte multe aspecte de luat în calcul, incluziv faptul că Berbeceanu este membru PNL, lucru pe care Cioloș susține că l-a aflat recent, desi actualul prefect al Capitalei este în PNL din vara lui 2020.

ADVERTISING

"Sunt mai multe elemente care trebuie discutate acolo. Acum am aflat, zilele astea am aflat, că Traian Berbeceanu e membru PNL, da, e o problemă, dar asta nu înseamnă că are mai puține calități. PNL nu a luat Prefectura București, că putea să o ia.

A luat Prefectura Sibiu, Bihor, alte prefecturi. O să vedem în perioada următoare cum v-am spus. Sunt alte priorități acum. Lucrurile funcționează acolo cât de cât", a precizat Cioloș.

Amintim că, după ce s-a anunțat împărțirea prefecturilor, Traian Berbeceanu a transmis că îi urează succes celui care îi va lua locul. În replică, Cioloș a dat de înteles, atunci, că acesta nu va fi schimbat deşi USR PLUS trebuie să numească prefectul Capitalei.

ADVERTISING

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇