În ce îi priveşte pe politicieni, între părerea personală şi judecata publică este o diferenţă uriaşă.
Părerea proprie poate ţine cont de afinităţi care n-au legătură cu spaţiul public, de amiciţie, de datorii personale, în fine, de cultura politică sau pur şi simplu de cei şapte ani de acasă.
Judecata publică are la bază alte temeiuri şi alt mod de analiză. Într-o astfel de întreprindere trebuie ţinut cont de legalitate, de interesele partidului pe termen lung, de ce simte şi ce vrea opinia publică. Astfel, cele două opinii pot deveni opuse, potrivnice, chiar contondente.
Dacă judecata publică se exprimă printr-o declaraţie politică sau prin presă, părerea personală ar trebui să țină doar de spaţiul privat şi trebuie enunţată doar acolo. Dacă ea contravine unei declaraţii publice, ea trebuie să rămână un bun personal şi atât.
Nedumerirea ce te cuprinde atunci când afli că domnul Ludovic Orban îl susţine pe consumatorul ilegal de tablă Costel Alexe îşi are originea în această dedublare.
Cîțu, pe sârma liberală și coșmarul lui Orban
Ludovic Orban nu a emis o judecată publică, ci o părere personală. Pentru el, Costel Alexe este un tovarăş de partid, un amic cu care a purtat şi a câştigat bătălii politice.
Acest lucru a întărit legătura personală dintre liderul de partid şi şeful de consiliu judeţean atât de mult că domnul Ludovic nu mai este în stare să perceapă laturile publice şi penale ale problemei. El vede chestiunea din perspectivă pur personală, iar această perspectivă este greşită.
El vibrează de nevoia de a-şi proteja tovarăşul de campanie şi greşeşte neascultând sfatul președintelui care judecă instituțional.
Acest mod de a privi lucrurile mai mult prin prisma personală decât din unghiul de vedere al opiniei publice a făcut din domnul Ludovic Orban un făuritor de camarilă. Dacă unei personalităţi publice nu-i accepţi derapajele, unor cunoscuţi le poţi arăta latura ta personlă îngăduitoare.
Dacă opinia publică este un judecător aspru, anturajul este blând cu excesele. Într-un anturaj greşelile nu sunt neapărat condamnabile penal, ele pot fi tratate cu înţelegere din perspectiva legăturii cu persoana respectivă şi iertate.
Aici cred că a greşit Ludovic Orban promovând camaraderia de partid în detrimentul logicii reci, care i-ar fi arătat defectele unora sau altora dintre susţinătorii săi.
În USR s-a procedat exact invers. Discursul partidului a fost unul dur, corect politic şi asta a generat un număr de susţinători care au permis partidului să acceadă la putere.
Odată ajunşi acolo, useriştii au demonstrat că sub faţada discursului public camaraderia de partid a funcţionat şi funcţionează, chiar dacă este mai puțin vizibilă și deocamdată produce pagube mai mici decât la alte partide.
Useriştii au demonstrat că nu pot pune total în practică principiile susţinute nu doar în trecuta campanie electorală, ci pe parcursul a patru ani de prezență politică. Partea bună a problemei este că totuşi în USR nu a existat un asalt deşănţat asupra sinecurilor din administraţia publică precum în PNL.
USR-PLUS, culegătorii de banane în câmp de mine
În AUR camaraderia politică nu s-a conturat încă, acolo există un amalgam pestriț de personaje care au ajuns norocos în Cameră și-n Senat, iar discursurile lor sunt divergente, dacă nu contradictorii.
Abia acum se conturează o ideologie, un comportament politic, abia acum se fac legături între politicienii partidului. Astfel se explică ușurința cu care i s-a retras sprijinul politic Dianei Șoșoacă, pentru că mult prea guraliva senatoare n-a mai fost percepută ca și camarad de drum de către ceilalți.
La PSD camaraderia a fost atât de adâncă încât partidul a devenit superdisciplinat și s-a predat unui lider penal ca Liviu Dragnea. Acum Marcel Ciolacu și Paul Stănescu încearcă să revigoreze partidul folosind aceeași metodă de lucru ce nu poate garanta schimbarea profundă, ci numai o schimbare de tonalitate și de discurs politic.
Când vorbim de primenirea clasei politice, vorbim despre înlocuirea relaţiilor personale ale membrilor unui partid cu un comportament bazat pe principii. Vorbim de abandonarea tribalismului politic în favoarea unor reguli. Asta clama şi domnul Cîţu, când vorbea de profesionalism în Guvern, dar profesionalismul nu vine odată cu amiciţia, ci cu dovezi ale priceperii unui om într-un domeniu. Or, părerea personală a unui lider nu garantează că oamenii judecaţi sunt corect apreciaţi.
De aceea, dictaturile clachează pe termen lung, pentru că liderii înlocuiesc profesionalismul cu părerile alterate și mincinoase ale camarilei, judecata opiniei publice cu părerea personală. Este exact ce i s-a întâmplat domnului Orban anul trecut.
Principiile adună oamenii într-o echipă sudată. Pe termen lung, echipele câştigă competiţia cu autoritarismul pentru simplul motiv că o echipă este vie pentru că există un control reciproc între membrii ei, care face posibilă scăderea greșelilor. Întrebarea care se pune şi este unde se află şi din cine e formată echipa care se află acum la guvernare.
Din păcate, dacă am avut parte anul trecut de un autoritarism mascat, acum avem parte de triburi, care par a merge în direcții diferite. Guvernarea nu este o echipă și din această cauză va înainta cu greu prin deșertul greutăților, ca să ajungă la oaza reformelor.