Cazul unei polițiste sub acoperire. Adriana Săftoiu relatează cum a fost deconspirată: Și-a dat seama că de colegi trebuie să se ferească

Cazul unei polițiste sub acoperire. Adriana Săftoiu relatează cum a fost deconspirată: Și-a dat seama că de colegi trebuie să se ferească
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a relatat în mediul online povestea unei polițiste care lucra sub acoperire, dar a fost nevoită să se retragă pentru că a fost deconspirată.

Polițista era infiltrată între traficanți și a reușit să deconspire o întreagă rețea la nivelul județului unde lucra.

Însă, în ziua în care a oferit ”capii rețelei pe tavă”, ea însăși a fost deconspirată și amenințată cu moartea.

”Polițistă, tânără, infiltrată intr-o rețea de trafic de persoane. A absolvit Facultatea de Psihologie şi a lucrat într-un DGASPC (păstrez anonimatul din motive lesne de înțeles). Se decide să dea examen la Academia de Poliție, ia examenul, absolvă şi e angajată în sistem, hotârătă să se dedice destructurării traficului de minore.

ADVERTISING

Infiltrată între traficanţi, deconspiră o întreagă rețea la nivelul județului unde lucra. Fix în ziua în care îi oferă pe tavă pe capii rețelei, la câteva ore, acasă fiind, aude alarma mașinii. Se uită pe geam. Pe mașină - o coroană funerară. În cutia poștală, mesaj: Renunță acum, dacă nu vrei să ne ocupăm de copilul tău”, scrie Săftoiu pe contul său de Facebook.

Iohannis, despre clanurile interlope: Anii de guvernare PSD, cu cizma pe gâtul justiției, se văd acum pe străzi

”Nu de traficanți trebuie să se ferească”

Deputatul mai notează că doar câteva persoane știau că e infiltrată. Astfel, Adriana Săftoiu sugerează că polițista ar fi fost dată de gol chiar de colegii ei și trebuie să se ferească de ei, nu de traficanți.

ADVERTISING

”Doar câteva persoane știau că e infitrată. Extrem de puține. La fel de puține știau unde locuiește. Şi, totusi, la câteva ore după ce respectivii sunt reținuți, este amenințată. A renunțat și s-a retras.

Și-a dat seama că nu de traficanți trebuie să se ferească, ci chiar de unii colegi. Am ascultat și am tăcut. Dar las aici încă o mărturie despre ceea ce nu vrem să vedem”, se mai arată în postare.

https://www.facebook.com/adriana.saftoiu.1/posts/10219984078006060

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇