Câți au plecat din partid și câți au venit după demisia lui Cioloș de la șefia USR

Câți au plecat din partid și câți au venit după demisia lui Cioloș de la șefia USR
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După ce Dacian Cioloș a renunțat la președinția partidului, au plecat aproximativ 400 de membri USR și au venit circa 100 de persoane noi în partid, precizează purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuț Moșteanu.

„La o primă vedere pare că de la 1 februarie până astăzi (luni – n.red.) au plecat aproximativ 400 de colegi și au venit aproximativ 100 de colegi noi. Plecarea oricărui coleg este un moment trist pentru noi și eu le mulțumesc tuturor celor care au ales să-și dea din timp o secundă, un minut, o zi din viață pentru acest partid și cred în continuare că noi suntem soluția cea mai bună pentru viitorul României.

ADVERTISING

Îi aștept pe fiecare, îl aștept pe fiecare român care crede că USR este soluția bună pentru viitorul României alături de noi”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuț Moșteanu, într-o conferință de presă ținută luni.

În plus, acesta a admis că ”e un moment complicat pentru partid”.

”Așa cum am trecut de multe ori peste momente complicate, o să trecem și peste asta. Am încredere în colegii mei și în solidaritate ”, a dat el asigurări.

Declarații de presă după ședința Biroului Național al USR.

Declarații de presă după ședința Biroului Național al USR.

Publicată de USR PLUS pe Luni, 14 februarie 2022

Dacian Cioloș a anunțat lunea trecută că și-a prezentat demisia din funcția de președinte al USR.

ADVERTISING

Conducerea USR a fost preluată de vicepreședintele Cătălin Drulă, care ocupă poziția de președinte USR cu statut de interimar până la organizarea unui nou congres.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇