Din punct de vedere politic, caracter, anvergură, prestanță, experiență profesională, a face o comparație între cei doi e ca și cum ai încerca să gonești cu Loganul pe A2 și să pretinzi că ești în Ferrari pe circuitul de la Monte Carlo.
Îmi aduc aminte că valul tehnocrației din 2015 a făcut să ne adune la un loc specialiști în diverse domenii care au luat locul politicienilor în dorința de a schimba paradigma de guvernare în această țară, mult încercată în drumul ei spre afirmare ca civilizație de tip occidental.
Și uite așa, în virtutea prelungirii euforiei stârnite de emoția de la Colectiv, am ajuns să lucrez și să-i cunosc pe majoritatea actualilor lideri USR-PLUS, mulți dintre ei veniți din zona ONG-urilor, puțini dintre noi veniți din zona universitară. Drumurile noastre s-au separat atunci când unii dintre ei au ales să intre în politică, iar alții, să rămânem tehnocrați.
Mandatul Cioloș a început cu piciorul pe accelerație, se dorea reformă în domeniile cheie, printre care dezvoltarea infrastructurii, atragerea fondurilor europene, combaterea sărăciei. Având încrederea premierului și responsabilitatea poziției pe care o ocupa, fiecare a încercat să dea ce are mai bun în domeniul său de competență.
Asta până la proba contrarie, când am văzut că nu întotdeauna militantismul și combativitatea țin loc de pricepere și profesionalism. Așa cum înainte să fii ministru e bine să ai o profesie și o activitate care să te recomande în domeniul de competență, tot așa e preferabil ca participarea la proteste să nu se transforme în profesie.
Așa l-am cunoscut și pe protestatarul Drulă, care, în dorința schimbării aparatului mucegăit moștenit de la PSD, a fost numit de Cioloș consilier pe probleme de infrastructură de transport.
Într-o seară de ianuarie 2016, împreună cu Aura Răducu – ministru la Fonduri Europene, am fost invitați la Guvern să discutăm urgentarea procedurii de finanțare a autostrăzilor din fonduri europene. Practic, viziunea premierului Cioloș era de a face master-planul pe transporturi și a-l bate în cuie sub formă de lege, lucru care s-a și întâmplat, iar noi, cei de la fonduri europene, împreună cu cei de la transporturi trebuia să găsim căile optime de a urgenta implementarea proiectelor de infrastructură.
Am participat la respectiva întâlnire unde erau și Costescu – ministrul transporturilor, Boloș – secretar de stat la transporturi și consilierul Drulă. Am crezut că e o discuție onestă, profesionistă și orientată spre găsirea de soluții.
Totul a devenit ridicol când aripa de la transporturi ne-a cerut nouă celor de la fonduri europene să fim de acord cu finanțarea proiectelor de autostrăzi fără finalizarea studiilor de fezabilitate, iar când acestea se vor fi întâmplat, să le luăm în considerare ca atare și să ne facem că plouă.
Atunci am realizat amploarea jocurilor transpartinice din transporturi, ne-am făcut că nu înțelegem și ne-am văzut de treabă impunând adoptarea sistemului contractual standardizat (cunoscut ca FIDIC pentru specialiști). Practic am recurs la o stratagemă legală pentru a nu fi forțați să semnăm aberații impuse de diverse grupări. Până la urmă, Aura Răducu a fost luată în colimatorul găștii de prieteni ai lui Drulă și a fost schimbată. Aici îi reproșez lui Dacian Cioloș că a cedat în fața unor așa-ziși reformatori, și a crezut că heirup-ul din vorbe ține loc de responsabilitate. Nu cu mult timp înainte, în ședințele de la Guvern, același Cioloș ne îndemna să avem încredere maximă în Aura Răducu ca în el însuși.
Până la urmă, asta i-a atras lui Cioloș și îndepărtarea din viața politică, fiind partizanul unor principii de moralitate. Practic, în loc să aleagă să participe la alegerile din toamna lui 2016, asemeni majorității liderilor USR-PLUS de astăzi, a preferat să rămână până la capăt în poziție de tehnocrat și să lupte pentru promovarea master-planului pe transporturi, absorbția fondurilor europene și implementarea programelor pentru sărăcie. Sincer, a avut o obsesie pentru aceste domenii. Asta face, printre altele, ca absorbția fondurilor europene pe perioada 2007 – 2014 să ajungă la 92%, total nesperat dacă îl comparăm cu 54% cât era la preluarea mandatului, cu 12 luni în urmă.
Pe Dacian Cioloș l-am cunoscut la Bruxelles, în timp ce el era ditamai Comisarul European, iar eu un amărât de cercetător care își desfășura stagiul de cercetare doctorală la instituțiile europene. Am participat la multe conferințe ale comisarului pe agricultură Dacian Cioloș și am descoperit un oficial priceput, modest, apreciat, dar și determinat.
În timpul ăsta, în țară, Cătălin Drulă era un protestatar vehement al guvernării PSD și al matrapazlâcurilor care se făceau în transporturi, ceea ce este de apreciat. Numai că tot acest manifest l-a făcut să-și schimbe viziunea în momentul în care a reușit să se cațăre pe încrederea lui Cioloș, altfel ar fi rămas un veșnic militant pe baricadele ridicate în Piața Victoriei.
Deși uneori făcut cu ranga, în cazul lui Drulă, nu judec modul pătimaș, al celor din USR ridicați pe platforma de guvernare a lui Cioloș, dar stilul ăsta de a rămâne protestatar chiar și atunci când ai ajuns în funcția în care ai putere de decizie, cum este cea de ministru, parcă nu este tocmai ceea ce trebuie pentru a mișca lucrurile înainte. La un moment dat, după văicăreli, e nevoie și de substanță. E ca la patinaj, pe lângă impresie artistică îți trebuie și merit tehnic.
În plan politic, Cioloș are iar dreptate, practic partidul e închis, e acaparat de cei care au avut curajul la un moment dat să-l elimine pe Nicușor Dan și să profite de ecourile mișcării Colectiv pentru a prinde niște locuri călduțe în diverse instituții de putere.
După care, vedem cum țin cu dinții de reduta câștigată, nerealizând că se prăbușesc și în sondaje, dar mai ales în stilul de politică arhicunoscut pe meleaguri dâmbovițene, cel al constituirii unei găști politice.
Acum, îl vedem pe Drulă plesnind din bici că el nu înțelege propunerile lui Cioloș de reformare a partidului în sensul de a îl deschide, a-l întoarce către cetățeni și a stabili un mod profesionist de luare a deciziei. Din contra, gruparea Drulă își apără și securizează pozițiile cu riscul iminent de a sufoca în interese proprii ceea ce a fost pentru mulți dintre noi materializarea spiritului de schimbare.
Pentru Drulă partidul e o luptă pentru putere nu pentru obiective economico-sociale, iar dacă nu ești acolo să lipești afișe, să miroși transpirația de la ședințele de partid și să îi sfârteci pe ceilalți, atunci ”ciocu’ mic” așa cum ne învățau cei care au jucat deja acest rol, iar acum au dispărut în burțile neantului, în anonimat, dar probabil cu o zestre de câteva milioane agonisite din tupeu politic.
E cinic îndemnul auzit de la USR: ”cine nu votează nu contează”. Îmi pare rău Dane (Barna), dar tu spui practic că ”cine NU te votează nu contează”. Ne cunoaștem bine și știi că am fost mereu alături de cauza de schimbare, dar nu poți ține cu disperare de niște poziții sechestrate pentru binele personal, uitând că un suflu nou în politică nu se rezumă doar la oameni, ci și la principii. Din păcate am votat, dar crede-mă că așa cum vă prezentați acum și eu, și mulți alții din tabăra ”nehotărâților” care v-au dat încrederea, preferăm să nu contăm decât să rostogolim libertatea votului în toate direcțiile, doar-doar o fi cu noroc data viitoare. Încrederea se câștigă nu se cerșește, la fel și votul!
Nu știu ce mutări va face Dacian Cioloș în acest context, poate cel mai bun lucru ar fi să scoată asul din mânecă, pe Dragoș Tudorache, un caracter distins și un profesionist desăvârșit, dar cu aceleași principii de moralitate ca și Dacian, ceea ce nu prea e benefic în actualul USR.