Cioloș: Un congres, cât mai repede, ar fi binevenit

Cioloș: Un congres, cât mai repede, ar fi binevenit

Dacian Cioloș consideră că un congres al partidului, ”cât mai repede, ar fi binevenit”, ca să se clarifice anumite lucruri, inclusiv legat de organizarea internă.

”După perioada asta de fuziune, în intern, lucrurile nu s-au aşezat. Nu ştiu ce să spun. Dorinţa asta de putere, la unii. Probabil că e ideea asta că fără puterea în partid nu o să fie relevant şi atunci caută să o ţină într-un mod de organizare bloc, mai puţin deschiderii spre dezbatere. Asta e părerea mea, după aceste câteva luni”, a declarat fostul președinte al USR la DigiFM.

ADVERTISING

Întrebat dacă a avut funcţia şi nu puterea în partid, Cioloş a arătat că statutul prevede că preşedintele nu poate decide nimic fără Biroul Naţional, care are toată puterea executivă.

”Cred că avem în continuare nevoie de această organizare internă şi de recâştigarea încrederii şi eu cred că un congres, cât mai repede, ar fi binevenit, în care să clarificăm nişte lucruri şi legat de organizarea internă, de funcţionarea internă şi să căutăm să creăm premisele pentru a depăşi aceste dihotomii, să nu mai vorbim de tabăra Barna, tabăra Cioloş, fostul PLUS, fostul USR.

ADVERTISING

Dacă reuşim să facem lucrul acesta până în vară, după părerea mea personală, până în vară, toamnă, cel târziu, avem o şansă să reluăm o opoziţie pe bune, aşa cum zice Cătălin Drulă, care nu trebuie făcută doar de câțiva lideri la nivel central, ci şi în teritoriu”, a mai spus Cioloş.

Despre o posibilă rupere a USR, Dacian Cioloş a arătat că el nu şi-ar dori acest lucru şi nu vrea să se gândească la acest lucru atâta vreme cât partidul poate să fie unit, dar nu prin vorbe la televizor, ci prin acte. ”Dacă oamenii nu se simt împreună înseamnă că ceva se întâmplă”, a mai arătat fostul lider.

ADVERTISING

Și Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, a declarat, marți dimineață, că prioritatea sa pentru perioada următoare este unitatea partidului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇