Camera Deputaţilor a respins proiectele de modificare a Codurilor penale iniţiate în timpul guvernării PSD

Camera Deputaţilor a respins proiectele de modificare a Codurilor penale iniţiate în timpul guvernării PSD
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Camera Deputaţilor a respins, marţi, în unanimitate, proiectele de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală iniţiate în timpul guvernării PSD şi care au fost declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale.

Proiectul privind modificarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptat iniţial de Camera Deputaţilor în 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, USR şi preşedintele României depunând sesizări de neconstituţionalitate. CCR a declarat neconstituţionale mai multe prevederi – în raport cu legea fundamentală şi cu unele directive ale Uniunii Europene.

ADVERTISING

Parlamentul a reluat procesul legislativ în vederea punerii în acord a prevederilor declarate neconstituţionale şi a adoptat proiectul în 24 aprilie 2019. Din nou, a fost sesizată CCR de către PNL, USR şi preşedinte, Curtea admiţând obiecţiile.

O procedură similară a fost parcursă şi de proiectul pentru modificarea Codul penal şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

USR-PLUS: ”Domnilor de la PSD, eraţi pe punctul de a arunca România în haos!”

Preşedintele Comisiei juridice, deputatul USR PLUS Mihai Alexandru Badea, a afirmat că aceste proiecte sunt "calamităţi juridice, moştenite din epoca Dragnea".

"Ne despărţim de două calamităţi juridice, moştenite din epoca Dragnea. Infractori din PSD ajunseseră să-şi croiască Codurile penale după cum le conveneau. (...) Am redactat personal o parte din sesizările la CCR asupra acestor proiecte.

ADVERTISING

CCR ne-a dat dreptate pentru aproape 100 de articole. Domnilor de la PSD, eraţi pe punctul de a arunca România în haos! Am fi devenit raiul penalilor, chiar şi după adoptarea recursului compensatoriu, când au fost eliberaţi criminali care au recidivat", a spus Badea.

El a adăugat că reprezentanţii PSD din Comisia juridică au fost împotriva respingerii acestor proiecte.

Deputatul USR PLUS Andrei Lupu a spus că aceste legi nu ar fi trebuit să existe, fiind adoptate într-o comisie care nu ar fi trebuit să existe, referindu-se la Comisia pentru elaborarea legilor justiţiei, condusă de social-democratul Florin Iordache.

"Începem acest mandat reparând, în loc să construim. Avem de discutat astăzi despre celebra comisie a domnului Iordache. (...) Ce a făcut domnul Iordache încalcă principii de drept elementare", a adăugat acesta.

ADVERTISING

Întrebare de la PNL pentru PSD: Vă mai doriţi să protejaţi infractorii, sau cetăţenii

Deputatul PNL Ioan Cupşa a declarat că aceste iniţiative legislative nu sunt "nici pe departe rodul unei singure minţi", ci fac parte "dintr-un demers amplu, toxic pentru sistemul judiciar, pentru întreaga societate".

"PSD dorea să modifice Codul penal şi legile justiţiei şi altele cu scopul de a dobândi controlul asupra sistemului judiciar, de a-i diminua capacitatea de acţiune.

Am o întrebare retorică adresată celor care au semnat această iniţiativă legislativă, cel mai important coiniţiator este în afara partidului: vă mai doriţi să protejaţi infractorii, sau cetăţenii?", a transmis Cupşa.

Replica PSD: De ce l-aţi votat pe Iordache şef la Consiliul Legislativ dacă nu vă place de el?

Deputatul PSD Alfred Simonis a anunţat că PSD este pentru respingerea acestor proiecte.

"Uitaţi-vă în băncile PSD şi vedeţi că toţi aceia care au fost iniţiatori ai acestor modificări nu mai sunt în bănci. O parte importantă a reconstrucţiei este şi reparaţia. (...) De ce l-aţi votat pe Iordache şef la Consiliul Legislativ dacă nu vă place de el?", le-a transmis Simonis reprezentanţilor Puterii.

El a spus că mai mulţi reprezentanţi ai USR şi PNL au probleme cu justiţie, printre cei pe care i-a enumerat în acest sens fiind Dan Barna, Bogdan Olteanu, Costel Alexe.

"Dacă nu ieşim din logica de a ne acuza unii pe alţii pentru ce au făcut alţii, nu vom putea face nimic. (...) Dacă ne acuzăm unii pe alţii, nu vom rezolva nimic", a adăugat Simonis.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇