Bulgaria s-a opus negocierilor pentru aderarea Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană, blocând întreaga procedură.
Şefa diplomaţiei bulgare Ekaterina Zaharieva a declarat că Sofia nu poate susţine începerea negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la blocul comunitar, deja îndelung amânate, din cauza disputelor deschise pe care le are cu Skopje în chestiuni istorice şi privind limba.
Bulgaria contestă în special existenţa unei limbi macedonene şi vorbeşte despre un dialect bulgar. Cele două ţări îşi dispută, de asemenea, personalităţi istorice care au luptat împotriva ocupaţiei otomane.
Tratatul de prietenie, bună-vecinătate şi cooperare între Bulgaria şi Macedonia de Nord, semnat în august 2017, prevede crearea unei comisii alcătuite în principal din istorici pentru a soluţiona aceste diferende, dar activitatea comisiei a fost suspendată la cererea Macedoniei de Nord înaintea legislativelor din luna iulie.
''În acest stadiu, Bulgaria nu poate susţine proiectul cadrului de negociere cu Republica Macedoniei de Nord şi desfăşurarea primei conferinţe interguvernamentale'', a declarat Ekaterina Zaharieva după ce miniştrii europeni au discutat acest subiect la o reuniune online. Cât despre cadrul de negociere cu Albania, acesta a fost acceptat de Bulgaria, a mai precizat ea.
Statele UE au convenit în martie că Macedonia de Nord şi Albania pot începe negocierile de aderare, stabilind ca liderii europeni să decidă lansarea acestor negocieri la summitul din decembrie.