Aplicația unde se poate vedea ce subvenții primesc partidele politice de la stat a devenit funcțională

Aplicația unde se poate vedea ce subvenții primesc partidele politice de la stat a devenit funcțională

Autoritatea Electorală Permanentă informează că aplicaţia Registrul fiscal al partidelor politice a devenit funcţională.

Aplicaţia, dezvoltată în regie proprie, urmăreşte să faciliteze îndeplinirea obligaţiilor de raportare şi transparenţă ce revin partidelor politice care primesc anual subvenţii de la bugetul de stat, concomitent cu asigurarea legalităţii modului de cheltuire a fondurilor publice.

„Reprezentanţii formaţiunilor politice au efectuat teste în vederea certificării funcţionalităţii aplicaţiei, ca urmare a solicitării Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale.

ADVERTISING

Totodată, precizăm că datele încărcate de formaţiunile politice vor fi verificate de către personalul Autorităţii Electorale Permanente, urmând a se solicita formaţiunilor politice certificarea datelor introduse în aplicaţie prin semnătură electronică”, arată un comunicat de presă al AEP.

Începând cu luna martie a anului 2019, Autoritatea Electorală Permanentă a asigurat publicarea pe site-ul www.finantarepartide.ro cât şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, a tuturor informaţiilor deţinute cu privire la finanţarea partidelor politice.

ADVERTISING

Conform sursei citate, publicarea acestor documente a vizat transparentizarea activităţii Autorităţii, precum şi transparentizarea activităţilor privind veniturile şi cheltuielile formaţiunilor politice.

Tot începând cu anul 2019, pe site-ul www.finantarepartide.ro este publicată lunar situaţia subvenţiilor acordate de la bugetul de stat vărsată formaţiunilor politice, prin bugetul AEP, în conturile special deschise de către aceştia.

ADVERTISING

De altfel, în timpul campaniilor electorale AEP a publicat pe site-ul www.finantarepartide.ro şi situaţia contribuţiilor electorale depuse de către competitorii electorali, precum şi transferurile efectuate de către aceştia atât din activitatea curentă, cât si din subvenţiile de la bugetul de stat.

Toate aceste documente publicate pe pagina de Internet a instituţiei urmăresc facilitarea accesului persoanelor interesate la situaţiile şi provenienţa surselor de finanţare ale formaţiunilor politice şi a cheltuielilor efectuate de către aceştia, inclusiv cu privire la veniturile şi cheltuielile din subvenţiile acordate de la bugetul de stat, precum şi la activităţile de control efectuate de către AEP. 

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇