Lidl susține sănătatea generațiilor viitoare de femei printr-un nou program european de fotbal dedicat tinerelor. Programul este organizat de Lidl ca parte a parteneriatului oficial cu UEFA Women’s EURO, în…
Stiri
CFR Cluj a făcut încă un transfer pentru sezon viitor
CFR Cluj a oficializat, joi, încă un transfer efectuat pentru sezonul viitor. Printr-un comunicat, CFR Cluj a anunțat transferul lui Tudor Cociș (21 de ani), un atacant crescut la grupele…
Urmează zile fierbinți. Temperaturile urcă până la 37 de grade. Zona care scapă de caniculă
România intră sub incidența unui nou val de caniculă. Administrația Națională de Meteorologie a emis joi dimineață o serie de atenționări cod galben care anunță două zile de vreme extremă:…
S-au stabilit semifinalele de pe tabloul masculin, la Roland Garros
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, numărul șase mondial, l-a eliminat miercuri pe germanul Alexander Zverev (3 ATP) în patru seturi, 4-6, 6-3, 6-2, 6-4, și s-a calificat în semifinalele…
„Nu colonialismului euro!” Bulgarii sunt împărțiți în privința euro, după ce moneda unică va fi adoptată de la 1 ianuarie 2026
Bulgaria a primit, miercuri, aprobarea Comisiei Europene şi a Băncii Centrale Europene de a adera la euro de la 1 ianuarie 2026. În ciuda beneficiilor preconizate de adoptarea monedei unice…
Noi concedieri voluntare la Dacia. Prime de zeci de mii de euro pentru anumiți angajați
Automobile Dacia SA lansează în această lună o nouă campanie de plecări voluntare pentru angajații din diferite sectoare de activitate. Decizia este justificată prin „nevoia de reorganizare în coerență cu…
Grădinița de Vară, la grădinița cu program prelungit Prietenii Mei
Grădinița cu program prelungit Prietenii Mei te invită să oferi copilului tău o vară de neuitat, plină de distracție, învățătură prin joc și activități educaționale. Programul nostru de vară, care…
Un semnal ascuns în pulsul uman ar putea semnala un declin cognitiv viitor. La ce să fii atent
Variațiile din ritmul cardiac al unei persoane ar putea oferi indicii despre probabilitatea apariției unui declin cognitiv în viitor, arată un nou studiu, punând astfel pe tapet o posibilă metodă…
Cum luptă ceilalți corigenți bugetari cu deficitul excesiv: Situația celorlalte state UE și tipul de măsuri pe care le iau. Linia de tăiere - lecția eșecului norvegian
România a avut în 2024 cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană – de 9,3%, la mare distanță de următoarea clasată și cu o situație complicată și de deficitul…
FCSB, anunț despre viitorul lui Elias Charalambous după ultima ofertă primită
FCSB a făcut un nou anunț despre viitorul lui Elias Charalambous (44 de ani), unul dintre antrenorii echipei, după ultima ofertă primită. Dublu campion al României cu FCSB, Elias Charalambous…
Peste 500 de elevi, 54 de echipe, 42 de premii, 15.400 euro și un angajament ferm pentru viitorul educației antreprenoriale în România
Aula Magna a Universității Politehnica din București a fost însuflețită de entuziasmul a peste 1.000 de participanți care au asistat la finala celei mai ample competiții de planuri de afaceri…
Big Idea 2025, evenimentul care dă restart campaniilor tale de promovare
Creativitatea este motorul care ține brandurile relevante, vizibile și conectate cu publicul. Într-o lume în care atenția e fragmentată și publicul tot mai greu de surprins, Big Idea Conference revine…
Lotul României U-21 pentru EURO 2025: Decizia finală luată de Daniel Pancu
Federația Română de Fotbal a anunțat, joi, lotul definitivat al Româniai U-21 pentru Campionatul European 2025. Printr-un comunicat oficial, FRF a anunțat lotul selectat de Daniel Pancu pentru participarea la…
Desfășurare masivă de forțe în Operațiunea Jupiter: 455 de percheziții în dosare de evaziune
Peste 450 de percheziții domiciliare sunt efectuate joi, 5 iunie, în cadrul Operațiunii Jupiter, o amplă acțiune a Poliției Române coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație…
„Tremur. Este scandalos!” Trump interzice vizele pentru studenții străini de la Harvard și amenință Universitatea Columbia
Administrația președintelui Donald Trump a lansat miercuri un nou atac la adresa universităților de elită din SUA. Casa Albă a anunțat interzicerea vizelor pentru toți studenții străini care doresc să…
FCSB anunță că doi noi fotbaliști vor face parte din lotul echipei: Un fundaș U-21 și un mijlocaș extrem de curtat
FCSB anunță că doi va avea doi noi fotbaliști în lotul cu care va începe pregătirile pentru noul sezon. Prin vocea lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, FCSB a…
Presa din Spania, verdict despre transferul lui Andrei Rațiu: "E în pole-position pentru serviciile lui"
Presa din Spania face un nou anunț despre transferul lui Andrei Rațiu (26 de ani), fundașul dreapta al lui Rayo Vallecano. Villarreal este „în pole-position” pentru a obține semnătura lui…
Aflat la final de contract cu FCSB, Elias Charalambous a intrat pe lista unei echipe din Europa
Elias Charalambous (44 de ani), unul dintre antrenorii de la FCSB, a intrat pe lista unei echipe europene. Presa din Polonia scrie că Elias Charalambous se află pe lista celor…
Costul ascuns al războiului lui Putin: Rusia se apropie de un milion de victime în Ucraina
Aproape un milion de soldați ruși au fost uciși sau răniți în timpul invaziei pe scară largă a Ucrainei. Acest bilanț sumbru, realizat de think-tank-ul american Center for Strategic and…
Politia Locala Ep. 2: Zilele și nopțile albe ale polițiștilor locali. Își merită banii? (Reportaj video)
Astăzi – în episodul 2 al seriei – vă arătăm pe larg cum se menține ordinea publică, în nopțile de weekend, în Centrul Vechi al Capitalei. Cu consumatorii de droguri…



















