Uriașa furtună din paharul cu apă al USR

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nici în opoziție fiind se pare că USR nu are parte de linişte.

Alții, când pierd alegerile sau când ies de la guvernare, se așază cu botul pe labe în banca opoziției, cumințiți și pregătiți să-și reconsidere valențele, să-și redescopere energii noi, să profite de derapajele guvernării ca să recâștige capital electoral și să se pregătească pentru sperata victorie din următoarea confruntare la urne.

Cred că USR a avut în vedere toate acestea acum patru luni și ceva, când ținea un congres demn de toată lauda.  Laudă, mai ales pentru organizarea și desfășurarea congresului, fără o prezență fizică numeroasă,  care să pericliteze sănătatea participanților și chiar a populației.

Asta a fost o lecție severă la adresa liberalilor, după ce aceștia s-au avântat într-un congres di granda, cu numai o săptămână înainte.

Până atunci, opinia publică tot bâjbâia întrebându-se dacă fosta coaliție de guvernare fusese distrusă de veleitățile domnului Barna sau de infatuarea nechibzuitului Cîțu, incapabil să prevadă consecințele nefaste ale toanelor sale.

O anumită acalmie în USR, după congres, părea să reconfirme unitatea partidului și chiar perspectiva reinventării sale, în contrast cu sciziunea PNL, desfășurată cam cu poalele-n cap și fără să prevestească nimic bun pentru partid.

ADVERTISING

În plus, USR a impresionat și prin felul cum, după alegerea lui Dacian Cioloș ca președinte, atât el cât și colegul Barna făceau demonstrația unui elegant  fair play sportiv, oferindu-le liberalilor încă o lecție, chiar mai usturătoare decât prima, despre buna coabitare între cel care pierde și cel care câștigă. Jos pălăria!

Mi-am permis să punctez toate acestea, întrucât foștii protagoniști ai fair play-ului au pus în cui buna conviețuire, poate socotind că luna lor de miere a luat sfârșit. Li se întâmplă ceva, cam ca într-un cuplu unde, la puțin după luna de miere, soțul nu mai știe să explice ce a făcut cu banii, iar soția întârzie seara acasă, deși serviciul ei se termină la ora trei fix.

Nici înainte de neașteptata demisie a președintelui nou ales, USR nu strălucea în sondaje, dar cutremurul produs de recentul eveniment nu este deloc de bun augur.

O fi, oare, de bine sau de rău pentru USR faptul că domnul Cioloș a ales să demisioneze la câteva luni după ce tocmai fusese ales? O fi fost potrivit stilul distant adoptat de Barna într-un asemenea moment delicat? Să nu fi încercat, oare,  niciunul din cei doi o discuție prealabilă pe program, purtată între patru ochi, ca să detensioneze eventual conflictul, înainte să facă explozie în BN?

Sau nu s-au consultat anume, pentru ca explozia să aibă loc, câștigătorul Cioloș să facă gestul extrem înainte anunțat, iar perdantul Barna să simtă o mângâiere exact pe locul unde fusese atins ambițul său?

Momentul cerea o reacție înțeleaptă din partea partenerului capabil să detensioneze nervii, nu să-i asmută. Asmuțindu-i este greu să înțelegi ce a anvizajat Barna în folosul său, când a înțeles că Cioloș nu glumește și se va retrage cu adevărat – ceea ce de altfel s-a și întâmplat.

În opinia mea, tulburările din partid sunt departe de a se fi domolit odată cu plecarea domnului Cioloș și înscăunarea interimarului Drulă – un bun administrator dovedit, de asemenea un bun comuicator, dar deocamdată netestat ca bun organizator, ca bun conciliator și mediator, capabil să stăpânească dihonia din partid.

Mi se pare întemeiată recomandarea fostului președinte Cioloș, cu privire la prioritatea momentului în partid: „să creăm premisele pentru a depăşi aceste dihotomii, să nu mai vorbim de tabăra Barna, tabăra Cioloş, fostul PLUS, fostul USR”.

Cât de dăunătoare este dihotomia de care vorbește domnul Cioloș se vede din voturile prin care a fost respins programul prezentat de domnia sa: 14 voturi împotrivă și 11 voturi pentru. Să am iertare, dar asta mă îndoiesc că ar reflecta opinia fiecărui votant, exprimată conform cu propria sa conștiință. Dimpotrivă, asta exprimă strict apartenența politică: exact 11 votanți reprezintă „team Cioloș” și exact 14 „team Barna”.

În opinia mea, votanții n–au pus preț pe programul supus votului, nici pe ideile (aș zice, foarte interesante) ale domnului Cioloș, ci numai pe simpatia sau pe non-simpatia față de autor.

Pe bună dreptate domnul Cioloș, în noua sa calitate de simplu membru, apreciază că „lucrurile nu s-au așezat” în partid. Ba chiar s-au complicat, aș adăuga eu. Până acum, dihonia mocnea. Acum este declarată pe față și consemnată desigur în documentele „Biroului Național”, prin proporția 11/14.

Fostul președinte atrage atenția asupra faptului că tendința de segregare a partidului creează tensiuni în interior, iar „oamenii simt că partidul nu mai e coerent”. Iar coerența înseamnă o nouă atitudine, o nouă viziune. Este, deci, binevenit un alt congres pe care domnul Cioloș îl recomandă astfel:

"Opinia mea personală e că, dacă facem asta până în vară-toamnă, avem șansa să facem o opoziție pe bune, cum spune Cătălin Drulă. Altfel vom intră foarte slăbiți în ultimul an înaintea celui electoral."

Bravo, Drulă, bună observație: țara are nevoie de o opoziție „pe bune”, dar micuțul USR este singurul care ar putea s-o facă. Celălalt partid aflat acolo nu orchestrează cu restul țării. Are probleme nu cu codul bunelor maniere, ci cu cei 7 ani de acasă și chiar cu Codul Penal – în cazul când asta va rezulta din dosarele penale deschise unor membri de top ai AUR.

Pe scurt, fără USR, țara ar fi practic fără Opoziție, ceea ce ar afecta grav însuși eșafodajul respectat al democrației.

Dar revenind la recomandarea privind congresul, îmi permit, până la urmă, să mă întreb: va reuși, oare, un nou congres din vară sau din toamnă să facă ceea ce n-a reușit congresul din toamna trecută?

Nu mă grăbesc să răspund nici cu da, nici cu nu. De fapt, întrebarea ar trebui pusă și altfel: va reuși Drulă, sau un altul, să fie mai bun, mai conciliant și mai convingător decât fusese Cioloș? Va fi mai agreabil în conversație? Va avea o charismă pe care alții nu o au? Va emana energii ascunse pe care încă n-am reușit noi să le observăm, dar capabile să repună partidul pe orbita unde ajusese cândva și de unde a luat-o, deodată, razna coborând într-un periculos picaj?

Chiar dacă nu toate răspunsurile la atâtea întrebări îi sunt favorabile lui Cătălin Drulă, trebuie totuși să recunoaștem că imaginea și personalitatea domniei sale au lăsat urme adânci în sectorul gestionat ca ministru.

Mai țineți minte „curățenia” din stațiile de metrou și debrașarea de la robinetul cu pricopseală al unui lider de sindicat care se credea inexpugnabil? După plecarea domnului Drulă, urmașii par să fi abandonat acest război și nu știu de ce.

Dar mai țineți minte filmulețele pe care le posta ministrul Drulă pe Internet, ca să ne convingă live că lucrările pe autostrada Sebeș-Turda merg bine, că pe drumul expres Craiova-Pitești este zor mare, că se licitează, se contractează sau chiar se lucrează la primele loturi ale viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești – parte a culoarului 4 paneuropean?

Nu era zi să nu simțim cum pulsează lucrările pe autostrăzile abandonate de alții sau nici măcar începute. Și asta nu este nimic, pe lângă spectaculoasul pod peste Dunăre de la Brăila cu drumurile aferente, filmate de pe tractor, din avion, din elicopter, de pe dronă, de oriunde, ca să vadă telespectatorii cu ochii lor că toate câte le afirmă dânsul în declarații sunt adevăruri, nu făcături, cum ne obișnuiseră predecesorii săi.

Nu încerc o pledoarie în favoarea interimarului Drulă. Are toate șansele să fie susținut de Biroul Național, iar dacă va pune la vot vreun program (conform statutului, este chiar obligat să-l prezinte, în patru luni de la investire), dacă pune la vot programul cum spuneam, s-ar putea să câștige cu rezultatul fatidic de 14/11, votat pe mâna useriștilor majoritari, nu să piardă cu 11/14 pe mâna foștilor plusiști, minoritari.

Asta ar fi dovada perfectă că nu s-a schimbat nimic, că se votează numai cum îi place șefului și că, de aceea, s-a respins programul domnului Cioloș.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇