Problemele USR nu sunt conjuncturale, create de două personalități care rivalizează pentru puterea totală. Această chestiune personală a fost doar trigger-ul.
Problemele USR sunt de fond și dacă, în loc să fie asumate, vor fi tratate cu o nouă criză de nervi urmată de o nouă investiție de iluzii într-o soluție miraculoasă nu poate fi decât calea spre dezastru.
Care sunt problemele:
1.USR, ambele componente, nu a reușit să se maturizeze și a rămas într-un limbo, între anti-sistemul care l-a consacrat și mainstream-ul politicii. Anti-sistemul este însă ocupat acum de AUR, cu mult mai eficient și dezinhibat, iar pentru alt tip de opoziție, USR încă nu e pregătit.
Consecința acestei imaturități a fost și modul în care au abordat guvernarea.
Și atunci când au intrat, de la opțiunea pentru Cîțu la năpustirea pe mai multe ministere grele decât cele pentru care aveau oameni competenți și acceptând un program de guvernare fără soluții și termene concrete în chestiunile cele mai sensibile.
Și în timpul guvernării, când unii dintre miniștrii lor, din păcate cei mai vizibili și expuși, au continuat concursul de frumusețe personal, fără să înțeleagă și să reușească saltul instituțional.
Repet ce am mai spus, cea mai bună definiție a problemei USR a dat-o un ascultător Europa FM, votant userist, într-o intervenție în emisiunea Piața Victoriei în care l-am avut invitat pe Dacian Cioloș: ați confundat revoluția cu reforma și ați vrut să faceți reformă cu lozinci de revoluție.
Ieșirea de la guvernare a fost isterică, fără anticiparea rece a următorilor pași și a variantelor posibile. Acum liderii lor admit, unii chiar on the record, că au calculat greșit și dacă anticipau rezistența lui Cîțu, ar fi procedat diferit. Au intrat în Opoziție prea repede, fără să fi apucat să demonstreze mare lucru, cu excepția PNRR.
Mai rău chiar, primarii lor, și așa începători, s-au trezit lipsiți de susținere guvernamentală, ceea ce le-ar putea fi fatal.
2.Cele două partide nu au reușit o fuziune reală. În toamnă, fisurile au fost acoperite de existența adversarului comun. Cîțu i-a unit.
Dar momentul de grație s-a dus, iar ei s-au trezit la fel de divizați, într-o situație chiar mai proastă decât înainte pentru că sunt și demobilizați de plecarea de la putere.
Fuziunea este dificilă și pentru partide cu reală cultură de organizație, însă aproape imposibilă pentru partide care au mental de ONG/corporație sau, pe alocuri, chiar de sectă, în jurul câte unui Mesia cu pantaloni sau fustă.
3. Congresul a generat o aberație structurală: președinte din partidul mai mic și un Birou Național dominat de contracandidatul învins și partidul mai mare. O coabitare extrem de dificilă.
Și alegerile pentru președinte au fost în nota infantilă a USR. Nimeni nu se aștepta să câștige Dacian Cioloș, cred că nici domnia sa.
Useriștii l-au respins pe Dan Barna pe enervări personale acumulate în încercarea continuă de a face echilibristică între triburile ongiste. Nu îl voiau de fapt pe Cioloș, ci se răfuiau cu Barna. După care s-au trezit cu Cioloș și iar nu le-a plăcut stilul.
Nu aș vrea să se înțeleagă că Dan Barna era o soluție mai bună ca persoană. Soluția mai bună era ca puterea să nu ajungă la o asemenea imposibilă coabitare. Nu avea cum să funcționeze.
Acum, cea mai rea ar fi o încercare de anesteziere. Și nici nu cred că e posibilă. Dacian Cioloș a ridicat miza foarte sus, cu mandatul pe masă, și tabăra USR a ripostat prea dur.
De fapt, USR și PLUS, pentru că în mod evident așa se pune problema, ar trebui să decidă dacă, de fapt, vor împreună, cum vor împreună, conduși de cine și, mai ales, cum vor să facă politică. Ce vor să fie, ce să îi definească dincolo de lozinci și răngi, devenite acum specifice altui partid?
Care e identitatea lor și care e garanția pentru electorat că nu vor sucomba periodic sub presiunea unei crize de nervi?
Fără răspunsuri clare la aceste întrebări pentru USR nu există viitor cu niciun lider. Sigur că, vorba lui Valeriu Nicolae, pot umple cu așteptări și iluzii un nou dulap, chiar numit Drulă, care la un moment dat să se prăbușească sub presiunea imposibilității de a livra pe măsură investiției de iluzie.
Și nu va fi vina președintelui, cum s-ar numi el, ci a restanțelor asupra cărora mai mulți comentatori am tot atras atenția de multă vreme, spre furia nucleului dur.
Există un electorat care îi vrea în continuare antisistem, un electorat care se mulțumește cu ziceri excitante, dar el e unul de nișă, cu care USR nu mai are unde crește. Pentru restul, ori se redefinește și decolează ca partid, nu ca uniune de triburi, ori va fi condamnat la irelevanță.