Ce ne rămâne, în esență, după o zi atât de intensă și de complicată, cu idei și cuvinte atât de mari? Nici dezamăgire și resemnare, nici entuziasm și speranțe maximale. Realism și luciditate.
Vremurile tulburi și periculoase continuă, dar Vestul nu cedează. Pe măsură ce trec orele și zilele, se cristalizează și se aștern concluziile unei zile politice epocale. La propriu, fără ghilimele.
Iar când spunem asta știm bine că Putin a folosit stratagema mimării negocierilor doar pentru a trage de timp, știm că nu are în vedere să încheie curând războiul, ci doar să ocupe noi teritorii încercând să-l „adoarmă” pe Donald Trump cu promisiuni mincinoase, știm că dorește să dezbine Vestul și să scape de noi sancțiuni din partea SUA.
Nu pentru asta a fost o zi epocală, desigur, ci pentru că a fost o reunire deschisă și transparentă a lumii occidentale, în care au fost spuse adevăruri frontale și au fost acceptate abordări pe ambele sensuri ale relației transatlantice.
Există o anumită energie comună și o convergență pe care a arătat-o această zi, când totul părea pierdut, chiar dacă Putin nu va opri curând războiul.
Sancțiunile, presiunile asupra Rusiei și ajutorul militar continuu pentru Ucraina sunt, în esență, căile de urmat pentru erodarea mașinăriei de război a Rusiei până la o prăbușire viitoare a celei de a treia versiuni a imperiului rus. Nu sunt deloc convins că va ieși ceva din ideea summit-ului bilateral Putin-Zelenski, dar asta nu înseamnă că 18 august a fost în zadar.
Nu a fost o zi rea, dimpotrivă, a fost evitat un dezastru istoric pentru Europa, dar această zi memorabilă ne spune că trebuie să ne pregătim pentru lungi vremuri tensionate, să avem portofelul pregătit în orice moment și chiar degetul pe trăgaci, dacă va fi nevoie. Libertatea și securitatea nu ne mai sunt garantate, iar Rusia rămâne marea problemă a Europei democratice.
Nimeni cu capul pe umeri nu vrea să facă parte din sfera de dominație și influență a unei Rusii dictatoriale, brutale și înapoiate. Nu este însă o problemă fără soluții. În pofida unor diferențieri culturale și ideologice tot mai clare pe cele două părți atlantice ale lumii occidentale, Statele Unite ale Americii nu vor fi ostile Europei nici în viitor, în schimb, vor să devină un prestator de servicii de securitate pentru micul, bogatul și răsfățatul continent european, pe baze lucrative.
Multe se vor întâmpla în continuare în Europa, definind reperele unei noi epoci a raporturilor de putere și securitate pe continent, în baza discuțiilor americano-europene de acum trei zile, de la Washington. Faptul că Partidul Democrat din SUA nu a exprimat în aceste zile opinii radical opuse și nu a fost foarte zgomotos împotriva administrației Trump pe temele în discuție ne arată că nu trebuie să ne așteptăm la mari schimbări în relația SUA cu Europa, respectiv cu securitatea europeană, nici după finalul epocii Trump. Ceva s-a schimbat pentru totdeauna în relațiile transatlantice sau mai bine zis s-a reașezat pe alte baze, iar Europa nu va mai fi tratată ca un copil asistat. Ceea ce, să recunoaștem, este o schimbare normală.
Poate că nu va fi curând pace, dar cu siguranță nu vor urma abandonarea și capitularea Ucrainei sau a Europei de Est în fața revizionismului expansionist al Rusiei. Europa a învățat lecții dure în aceste zile, mai mult decât în 80 de ani de pace relaxată și fără griji după Al Doilea Război Mondial. S-au sfărâmat iluzii europene mai vechi sau mai recente, dar s-au reclădit punți peste Atlantic. Nici acestea din urmă nu trebuie idealizate sau creditate ca soluții perfecte, ci ca posibile abordări pentru anii care urmează. Diferite, foarte diferite de ce a fost în deceniile din urmă.
Se intră în alt capitol al istoriei Europei și Occidentului transatlantic. 18 august 2025 a fost abia începutul unei resetări a lumii occidentale pe baze mai pragmatice, mai realiste și mai responsabile financiar, al cărui declic s-a produs în ceasul al doisprezecelea. Nu mai este loc de idealism și naivitate. Securitatea costă și nu puțin.
Liderii europeni s-au dus la Donald Trump cu sacul plin: 100 de miliarde pentru armament american destinat Ucrainei, în fapt propriei securități a Europei. Au realizat că nimic altceva nu ar fi mers acum și că nu exista un plan european alternativ, fără implicarea Statelor Unite ale Americii. Rusia trebuie ținută la distanță, trebuie îndiguită, dar „Doctrina Truman” vine acum la cererea europenilor și este livrată într-o versiune mai comercială și mai tranzacțională, cu un alt nume.
Să vedem însă lucrurile în lumina lor corectă, nu una distorsionată de un nejustificat entuziasm sau de wishful thinking, și să înțelegem că ar fi extrem de riscant să mergem dincolo de un optimism cel mult moderat privind viitorul securității europene. Dar realismul, pragmatismul și luciditatea care se impun după „marea reunire a Vestului” de la Washington nu diminuează cu nimic importanța zilei de luni, ci dimpotrivă, o fac și mai plină de scenarii și posibile piste pentru dezvoltări ulterioare. Putea fi mult, mult mai rău…
18 august nu va aduce neapărat pacea, dar 18 august a salvat in extremis, cel puțin pentru moment, suveranitatea Ucrainei și sistemul de securitate europeană (aflat în schimbare accelerată) de perspectiva impunerii unui dictat ruso-american al capitulării Kievului în fața Rusiei. Capitularea ar fi fost, de departe, soluția cea mai proastă. Președintele Trump și administrația sa s-au reconectat rațional cu Ucraina și tabăra europeană, într-o atmosferă evident mai bună și mai sinceră decât cea din primele luni ale anului.
Toate variantele sunt acum pe masă și depind de Putin: de la negocieri directe cu Zelenski la tragere de timp, de la pace reală, dreaptă și stabilă la conflict înghețat și de la continuarea războiului de uzură din ultimii trei ani și jumătate până la intensificarea și escaladarea războiului Rusiei pe continent. Democrațiile occidentale nu vor ceda însă în fața șantajului Rusiei, arătând că sunt dispuse să se pregătească din mers pentru a învăța să trăiască într-o lume mai dură și mai periculoasă.
O lume în care umbrela de protecție a SUA nu mai este gratuită, iar construcția uneia noi, europene, separate și credibile, cere mult timp, multe resurse, multe sacrificii de la programele de bunăstare socială și o voință politică de fier a guvernanților, uneori impusă peste trecătoare curente „neutraliste”.
Pentru țările de la periferia geopolitică a NATO și UE, cum este România, singura de altfel din această categorie europeană marginală care apărea explicit luni pe marea hartă supusă disecției și „intervenției chirurgicale” din Biroul Oval al Casei Albe (Republica Moldova nefăcând parte din cele două organizații occidentale), semnalul apropierii atât de mari de zona incandescentă devorată de turbionul războiului ar trebui să-i trezească până și pe cei mai prostovani dintre „suveraniștii” trădători de țară și antioccidentalii din societatea noastră, mufați la sursele de dezinformare cele mai abjecte, aflate în serviciul Rusiei.
Conservatoarea suveranistă Giorgia Meloni este ferm de partea Ucrainei și anti-Rusia invadatoare, noul președinte conservator-suveranist al Poloniei, Karol Nawrocki, este și el ferm de partea Ucrainei și anti-Rusia invadatoare, deci așa se poziționează modelele voastre politice de până mai ieri, băi suveraniști prostănaci de România!
Până și maestrul patrioților din lumea întreagă, Donald Trump, l-a sunat luni pe Viktor Orbán să-l întrebe de ce nu este de acord cu integrarea Ucrainei în UE. Cine a mai rămas așadar cu voi, în afară de nostalgicii sovietici Vladimir Putin și Alexandr Lukașenko?
Ar trebui, pur și simplu, să fim recunoscători cu toții din această țară, oameni educați, hateri, chiar și agenți de influență direct interesați sau simpli idioți utili ai Rusiei, pentru norocul și privilegiul că suntem de partea bună a frontierei spațiului occidental integrat și avem voie să ne manifestăm atât cât ne duce capul pe fiecare, după școala făcută, după nivelul de informare, după numărul și calitatea cărților citite, sau măcar după bunul simț pe care îl au uneori în fața evidențelor chiar și oamenii cei mai simpli și ignoranți.
Dar de războiul hibrid al Rusiei împotriva României și de manipularea prin emoții și dezinformări otrăvite a minților și sufletelor celor mai slab echipați intelectual (uneori e vina lor, alteori nu) ne vom ocupa tot mai frecvent în viitor.
…Cum a fost 18 august la Casa Albă? Europa a fost solidară cu Ucraina și unită în jurul președintelui Zelenski, iar președintele Trump a arătat o atitudine deschisă, pozitivă și constructivă, tot fără ghilimele. Relațiile transatlantice SUA-Europa democratică și relațiile bilaterale americano-ucrainene au părut că funcționează din nou, ba chiar găsesc noi temeiuri, rațiuni și interese comune. Războiul continuă însă.
Citește integral articolul „“The Remains of the Day” sau “The Longest Day”?Washington, 18 august 2025 scris de Valentin Naumescu pe Centrul Politic.