Se declanșează cel de Al Treilea Război Mondial?

Unii spun că da, alții că nu, dar unele similitudini te pun pe gânduri
victor.pitigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Situația internațională este mai tensionată ca niciodată. „Când oștile stau deja față în față, nimic nu mai poate opri lupta” – rostea ducele de Normandia înaintea bătăliei de la Hastings (1066), unde a marcat o mare victorie asupra regelui Angliei Harold al II-lea.  Iar acest adevăr rostit s-a confirmat nu o dată în istorie.

Da, astăzi oștile stau cu adevărat față în față. Uriașa Rusie nu s-a sfiit să amenințe disproporționat, cu o oaste de 127.000 de militari, adusă ostentativ în zona frontierei cu Ucraina.

Ca să asigure Europa de bunele sale intenții, viceministrul de Externe rus, Serghei Riabkov, declara candid chiar zilele trecute: „Sunt convins că nu există riscul unui război pe scară largă în Europa sau oriunde altundeva în lume. Nu avem în intenţie niciun fel de măsuri agresive. Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina”.

La auzul acestei declarații, am tot dreptul să mă întreb: s-a încumetat oare Rusia să cheltuiască atâta grămadă de ruble, să deranjeze Armata din zeci de cazărmi, să aducă trupe din Siberia, să transporte trenuri încărcate cu blindate, armament, muniție, numai ca să dea un spectacol, ceva ca un exercițiu miliatar sau ca un fel de paradă?

Iar, dacă nu pentru paradă a făcut-o, atunci pentru ce?

Întrucât nimeni nu știe să răspundă la asemenea întrebare, îmi permit să derulez cumva istoria înapoi, spre vremuri îndepărtate, pe care le-am trăit și din care  memoria încă mă mai ajută să am amintiri.

Anschluss (anexarea Austriei)

Primul semnal major privind planurile expansioniste ale lui Hitler a fost Anschluss – anexarea Austriei de către Germania, în 1938, în baza „dreptului” celui mai mare.

Primul semnal major în posibilele intenții expansioniste ale Rusiei actuale a fost anexarea Crimeii, în 2014, tot în baza „dreptului” celui mai mare.

Anexarea regiunilor sudete

Al doilea semnal major a fost ocuparea regiunilor sudete (germanofone) din fosta Cehoslovacie, urmată de subordonarea întregii țări, instituirea „protectoratului Boemiei și Moraviei” și proclamarea statului clientelar Slovacia, condus de filogermanul aservit Iosef Tiso.

Nu știu exact ce se pregătește în conflictul ruso-ucrainean, dar îmi permit să citez din proiectul unei scrisori, pe care parlamentari ruși s-au pregătit-o s-o trimită președintelui Vladimir Putin: „Duma de stat rusă apelează la dvs, Vladimir Vladimirovici (Putin - n. red), cu solicitarea de a lua în considerare recunoaşterea de către Federaţia Rusă a Republicii Populare Doneţk şi a Republicii Populare Luhansk ca state autosuficiente, suverane şi independente”.

NB. „Republica Populară Doneţk” şi  „Republica Populară Luhansk” sunt două entități fantomă, inițiate de rusofonii din estul Ucrainei. Știți cum vine asta?  Ca și cum Parlamentul dintr-un stat vecin nouă ar cere președintelui de acolo să ia în considerare recunoașterea Republicii Populare Gorj sau Dolj.

Trupe și armament la frontieră

De-a lungul anului 1939, presa era informată despre convoaie de tancuri și alte autovehicule militare, care înaintau sistematic spre frontiera Germaniei cu Polonia.

Era o concentrare de zece ori mai mare decât întreg disponibilul militar al Poloniei. Ceea ce nu împiedica  un înalt demnitar al Reichului să asigure lumea că: „Deutschland wird niemals seine Nachbarn angreifen”, adică Germania nu-și va ataca niciodată vecinii săi.

Chiar în aceste zile, uriașe convoaie cu autoblindate armament și muniții înaintează din întreaga Rusie spre granița cu Ucraina. Ca și cum n-ar observa acest detaliu, viceministrul de Externe al Rusiei  declara miercurea trecută ceea ce spuneam mai sus: " Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina".

Premiul Nobel

Există însă și coincidențe bizare, pe care este greu să le cataloghezi în vreun fel, poate sunt de neînțeles, dar nici nu poți să nu le  iei în seamă, de vrme ce există.

În anul 1939, adulatorii lui Hitler propuneau să i se acorde premiul Nobel pentru pace, cu următorul laudatium – citez: „Omul care, în acest timp periculos, a salvat o parte a lumii de la o teribilă catastrofă, a fost fără îndoială marele lider al poporului german. Într-un moment critic, el nu a permis să vorbească armele, deși ar fi avut puterea să pornească un război mondial”.

Păstrând proporțiile și fără intenția – Doamne ferește! – de a încerca asemuiri imposibile, cotinui redând încă un pasaj din aceeași propunere de nominalizare la premiul Nobel:

Prin iubirea sa strălucitoare pentru pace, demonstrată mai devreme în faimoasa sa carte „Mein Kampf” – care, alături de Biblie, este probabil cea mai bună și mai populară operă literară din lume și prin anexarea pașnică a Austriei (…) Adolf Hitler a evitat utilizarea forţei. Apoi, eliberându-i pe conaționalii săi din Sudetenland (sudeții - n.red.) și făcând patria sa mare și puternică, Hitler va pacifica poate Europa și chiar întreaga lume”.

Cum era normal, nominalizarea a stârnit proteste puternice în Suedia, iar inițiatorul a retras-o la puțin timp după ce o depusese.

Mă întorc acum la zilele noastre și aflu că, în septembrie 2020, scriitorul rus Serghei Komkov infoma presa cu privire la următoarele: „Preşedintele rus Vladimir Putin a fost propus pentru Premiul Nobel pentru pace 2021”.

Iată și un mic exras din motivația comunicată de același domn Komkov, cu privire la președintele rus:

„Ca lider al uneia dintre principalele ţări ale lumii, el face un efort maxim pentru menţinerea păcii şi a liniştii nu doar pe teritoriul propriei ţări. El contribuie activ la soluţionarea paşnică a conflictelor izbucnite pe planetă”.

Pretextul

Așa cum declanșarea primei Mari Conflagrații mondiale a avut ca pretext incidentul de la Sarajevo, declanșarea celei de a doua Mari Conflagții a avut drept pretext un incident de frontieră, în care câțiva militari germani reclamau că unitatea lor ar fi fost atacată de grăniceri polonezi, se întreabă unii: de ce nu s-ar declanșa încă o Conflagrație, cu altă diversiune?

Informații citite în presă, poate adevărate, poate nu, pretind că în zona de frontieră dintre Rusia și Ucraina, ar fi în curs de pregătire o asemenea divesiune. Exerciții ciudate par să-o confirme. Dar nu poți ști ce-i adevăr și ce-i zvon.

Bine ar fi să fie zvon, dar, dacă-i așa, rămâne iarăși fără răspuns o întrebare anterioară privind mulțimea de oaste, adunată acolo grămadă, parcă anume ca să amintească încă o dată aforismul de acum o mie de ani al ducelui de Normandia: „Când oștile stau deja față în față, nimic nu mai poate opri lupta”.

Eu încă mai cred că n-avea dreptate. Poate e o simplă cobe, o piază rea, o prejudecată, o idee fixă, ceva ca atunci când îți taie drumul pisica neagră, iar, până la urmă, te sperii degeaba, ca fraieru’, și afli că tocmai ai câștigat la loterie, ca la Radio Erevan.