La mijlocul lunii ianuarie și la sfârșitul lunii februarie 2018, România a avut un vârf de „consum” de electricitate, caracterizat printr-o putere netă de vârf de peste 10 000 MW. Acel consum a fost mult prea mare pentru cât produceam noi atunci, motiv pentru care situația s-a salvat importând electricitate. Iarna aceasta, un vârf de consum similar ar putea să ne lase fără alimentare cu energie electrică. Cel puțin pe unii dintre noi. Mai simplu spus, după ce că prețul energiei electrice s-a dublat, nici măcar nu suntem siguri că vom produce suficientă pentru a ieși din iarnă!
Transelectrica estimează că puterea netă de vârf iarna aceasta, similară cu valoarea de anul trecut, este de 8980 Mw, mult sub pragul de 10.000 MW .
Și dacă, totuși, iarna va fi iarnă și se vor atinge temperaturi foarte scăzute, mai mici de -100C timp de mai multe zile? Vom fi, probabil, învinși, de către puternicul general Kilowat! Cum am ajuns aici? De ce tremurăm de frica iernii mai ceva ca soldații lui Napoleon în timpul campaniei din Rusia? În primul rând, pentru că ne mințim pe noi înșine. Moda criminală a raportărilor umflate din anii 80 le-a intrat în sânge și mai tinerilor noștri guvernanți. Iată, de exemplu, cam ce capacități instalate raportează statul român, prin Transelectrica:
Oare cui ajută această raportare mincinoasă? De ce ținem să raportăm capacități instalate cu putere disponibilă (Pd) de peste 17.000 MW, în condițiile în care noi nu putem produce mai mult de 8800 MW??? Cui folosește asta? Păi, vă spun eu cui nu folosește: României, care nu își va putea niciodată „construi un caz” în fața Comisiei Europene. De câte ori vom cere (dacă cineva va avea acest curaj vreodată) fonduri pentru modernizarea sau construcția de noi capacități pe gaze sau pe nuclear, Comisia Europeană ne va da în cap cu aceste tabele mincinoase.
Ia să vedem, bunăoară, cam cât am putut produce în 2018 și în 2019:
Iar în 2020 și 2021 iată cum stă situația:
Păi, oameni buni, hai să citim împreună: în anul 2018, vârful de producție mediu lunar a fost de 8.663 MW, în luna februarie. În 2019 a fost de 7.714 MW, tot în februarie. În 2020 a fost de 7.225 MW, de data asta în ianuarie, iar în 2021 de 7.613 MW, în luna februarie. Cam atât putem: sub 8.000 MW ca putere de vârf. Și avem capacități de import până la o putere de vârf de 2.500 MW. Deci, peste 10.000 MW avem mari probleme. Uriașe. Nu avem unde produce și nici nu avem de unde importa. Pentru că am uitat să vă spun, oameni buni: trăim în partea de Europă cea mai săracă în producție de electricitate. Și ca să fie clar că cineva are buba la cap, iată cum arată și prognoza pentru următorii ani:
Nu vă mai spun, că vă enervez, dar rămânem să înotăm în minciună. Poate credeți, cumva, că sunt pe undeva niște centrale electrice în conservare, care pot fi repornite în caz de gravă criză energetică, ca în aceste zile. Ei bine, v-ați cam înșela, acele capacități sunt conservate doar pe hârtie, în realitate ele sunt părăsite și lăsate să ruginească.
Deci, prima și cea mai mare cauză a crizei energetice de acum este insuficiența producției. De fapt, producătorul de electricitate din lignit nu poate furniza o putere de vârf mai mare de 1.300 MW niciodată, nu ar avea nici unde să producă acea energie, nici din ce să o producă, pentru că lignitul zace cuminte în pământ, el nu se scoate singur, așteaptă ani întregi câte o hotărâre de guvern pentru expropiere.
Și nici hidrocentralele nu prea pot să producă mai mult de 2.500-3.000 MW putere de vârf, pentru că acumulările sunt puțin (ei hai, puțin mai mult) colmatate, nu le-a mai curățat nimeni de peste 30 de ani. Iar alte hidrocentrale nu mai pot fi reconstruite pentru că niciodată Ministerul Energiei nu va mai obține avize de mediu de la Ministerul Mediului. Ministere din același guvern, al României. Oare cât mai este acesta guvernul României?
Centralele pe gaz? Da, avem una funcțională la Brazi (cam 800 MW putere disponibilă netă) și niște CET-uri din anii 60-70, dar puterea de vârf nu poate depăși nici aici un total de 1.300 MW.
Eoliene, fotovoltaice? Capacități de peste 5.000 MW, dar singura problemă este că ele depind de voința lui Dumnezeu și pot furniza electricitate cam o cincime din timp, spre deosebire de sursele clasice de producție.
Deci, a doua cauză majoră a crizei energetice actuale este dată de faptul că România a închis capacități uriașe (cam 5.000 MW putere disponibilă) de producție pe gaz și cărbune și nu a mai pus aproape nimic în loc. Dacă vrem să înlocuim centralele pe cărbune cu eoliene/fotovoltaice, atunci trebuie să o facem în raportul 1:5, adică la 5.000 MW putere disponibilă a centralelor închise, trebuia să avem în loc 25.000 MW putere disponibilă a câmpurilor de eoliene sau de fotovoltaice.
A treia cauză majoră a crizei energetice este insuficiența pe piață a gazului natural. Paradoxal, cantitățile prea mici de gaze au condus la o criză gigantică tocmai într-o țară care are gaz și care se laudă că deține a doua cea mai mare rezervă din Uniunea Europeană! Iată, de exemplu, Romgaz (deținută în proporție de 70% de stat) și-a redus producția de la 5,5 miliarde de metri cubi, în 2015, la 4,5 miliarde de metri cubi, în 2020. (sursa: AICI).
Asta, în condițiile în care producția de electricitate a Romgaz-ului de la Iernut a scăzut chiar și cu 22% de la an la an:
Deci, să fie clar: Romgaz-ul vinde mai puțin gaz, deși consumă mult mai puțin pentru propria centrală de la Iernut.
Iar OMV Petrom a ajuns la doar 3-3,2 miliarde de metri cubi/an, ceea ce a adus Gazprom-ului o cotă de piață de aproximativ 3 miliarde de metri cubi/an (sursa: AICI). De unde în ultimii ani importurile de gaze naturale din Rusia nu depășeau 10% din consumul intern, acum ajung la peste 25%, după o degradare severă a producției în anii 2020-2021! Iar cât privește prețul gazelor de import, acestea sunt de 300 dolari/1.000 metri cubi doar pentru cei care un contracte bilaterale pe termen lung cu Gazprom, dar pentru noi acest preț este aproape 1.000 de dolari/1.000 metri cubi, acum în septembrie.
Avem, așadar, amprente similare pentru cele două crize energetice: și la gaze și la electricitate avem o producție insuficientă, din ce în ce mai mică. Și la ambele prețurile acestea uriașe s-au format pe cantitățile mici, de pe burse.
Defectele majore al pieței noastre de energie sunt interzicerea contractelor bilaterale pe termen lung ( care ar fi permis furnizorilor prețuri decente), la pachet cu spargerea producătorilor de electricitate după sursa de producție.
Iată, de exemplu, la electricitate avem o pondere uriașă a pieței pe ziua următoare : 40% în luna august:
Oameni buni, când ai 40% din energia electrică cumpărată de azi pe mâine, cum să nu ai dublări-triplări de prețuri? Iar celelalte 60 de procente sunt pe contracte bilaterale de maxim 1 an. Absolut ridicol. Asta nu mai este bursă de energie, ci măcel!
Hai să vedem acum și cine sunt producătorii care sunt „în competiție” pe această „piață”: Hidroelectrica, cel mai mare producător intern, care are un preț de producție de aproximativ 105 lei/MWh, Nuclearelectrica, al doilea cel mai mare producător, cu un cost de aproximativ 130 lei/MWh, centralele pe gaze, cu un cost de 200-250 lei/MWh și Complexul Energetic Oltenia (pe lignit), cu un cost de 350-400 lei /MWh. Toți acești producători au costuri diferite, dar, ce să vezi: au același patron (acționar majoritar), statul român! Pe fondul reducerii generalizate a producției, CEO, cel mai scump producător, a vândut pe bursa de energie la un preț de peste 400 lei/MWh o cantitate mică, dar imediat au venit producătorii mai ieftini și s-au aliniat la același preț!
La fel la gaze: în iunie anul trecut guvernul Orban introduce sistemul Gas Release Program, prin care producătorii noștri încep să exporte gaz natural, formând un deficit pe piața internă. Deficitul a fost umplut de importurile de la Gazprom. Numai că importurile erau scumpe, fiind de azi pe mâine, iar exporturile erau ieftine, fiind pe contracte pe termen lung! Cine-i fraieritul aici? Nu cumva consumatorul român?
Ei bine, situația este dramatică, dar nu a venit (încă) sfârșitul lumii. România poate încă fi salvată și iarna poate fi parcursă cu bine. Pentru asta, avem nevoie de un program de măsuri simple, dar eficiente:
-pe termen scurt: creșterea cantităților de gaze depozitate până la 75% din capacitatea de depozitare, 2,7 miliarde de metri cubi, creșterea producției interne de gaze cu 10-15% în următoarele 6 luni, expropierea rapidă a unor suprafețe critice în Oltenia, refacerea stocurilor de lignit și menținerea în stare de funcționare a tuturor celor șase grupuri funcționale de la Turceni și Rovinari;
-pe termen mediu (1 an): încredințarea finalizării centralei de la Iernut (430 MW putere disponibilă), către o companie care o poate termina în 2-3 luni. Plus reautorizarea hidrocentralelor de pe Jiu și finalizarea acestora;
-pe termen lung (3-5 ani): fuzionarea producătorilor de electricitate deținuți de către stat și formarea unui mix energetic echilibrat , cu un preț mult mai relevant pentru realitatea pieței, construirea unei centrale mari (peste 800 MW putere disponibilă) la Mintia, acolo unde avem cea mai bună infrastructură energetică din țară, demararea exploatării gazelor din Marea Neagră prin cumpărarea de servicii de exploatare de la platformele Exxon. Plus investiții majore în stocare (baterii pentru energia produsă de regenerabile și construcția cel puțin a unui nou reactor la Cernavodă. Ba mai mult: un terminal de gaze lichefiate la Constanța!
Pentru a putea face aceste lucruri, trebuie să fim cinstiți cu noi înșine:
-să nu ne mai mințim că OMV va exploata vreodată gazul din Marea Neagră. Nu a forat în nicio mare de pe planetă și nici nu o va face vreodată, Exxon rămâne singura tehnologie disponibilă;
-nu are rost să ne înroșim la gândul unei ordonanțe de guvern pentru încredințarea directă a lucrărilor la Iernut. La câte ordonanțe aberante s-au dat până acum, măcar o dată să avem și una chiar necesară;
-o fi rușinos să închei un contract bilateral pe termen lung cu Gazprom, dar e muuult mai sănătos decât a-ți ține poporul iarna în frig;
-dacă vom mai întârzia pornirea lucrărilor de la Cernavodă pentru un nou reactor, s-ar putea să experimentăm dependența de Ungaria în ceea ce privește electricitatea;
-dacă Uniunea Europeană nu ne va finanța centralele pe gaze și nucleare, poate le vom finanța singuri sau poate ne mai uităm pe planetă și dincolo de granițele acestei Uniuni.
Și, mai presus de toate, să nu mai fim ipocriți. Avem nevoie de 20-30 de miliarde de euro pentru a ne repune pe picioare sistemul energetic. Este mult, este foarte mult. Dar este la fel de mult cât s-a împrumutat România într-un singur an, 2020. Pentru a cumpăra de șase ori mai multe vaccinuri decât avea nevoie, pentru a importa măști neconforme de peste mări și țări. Și pentru a ține două rânduri de alegeri, în care nu s-a schimbat mai nimic...