Confiscarea patriotismului de către Călin Georgescu și partidele extremiste AUR, SOS și POT este piatra de temelie a imposturii, a populismului, a exploatării sentimentelor celor seduși de opulența minciunii.
Patriotismul a ajuns să fie asociat cu izolaționismul, cu naționalismul gregar, cu discursul răstit despre iubirea de patrie. Pentru mulți politicieni, patriotismul e un ingredient negociabil, în sensul în care șaradele lor patriotarde se regăsesc în cabina de vot.
Să trecem la izvoare. După ce minerii din Valea Jiului chemați de Ion Iliescu la București să „apere democrația atât de greu cucerită“ au recurs la atrocități inimaginabile, președintele FSN i-a adunat la Romexpo unde a ținut un discurs de mulțumire care îți taie și azi respirația.
Iată un fragment revelator despre „patriotismul“ justițiarilor huilei: „Cu un sentiment deosebit de conștiință civică, patriotică, ați simțit momentul dificil și cu o dăruire exemplară v-ați arătat gata să fiți solidari cu puterea nouă“. Incantațiile ceaușiste se regăsesc în toată goliciunea lor.
La câteva luni după mineriada din 13-15 iunie, am făcut un reportaj în Valea Jiului. Cei mai mulți mineri cu care am stat de vorbă mi-au povestit despre familiile lor, despre munca grea și periculoasă din mină, despre cum vor să-și dea copiii la facultate ca să scape de sărăcie. Lucruri omenești, de bun simț.
I-am întrebat, totuși, de ce au venit la București, de ce au făcut ce au făcut, au fost păcăliți, le pare rău? Aproape invariabil, răspunsul a fost: „Am venit ca patrioți să-l apărăm pe tovarășul Iliescu“. Nu le-am putut scoate din cap că violența și ura nu au nimic de-a face cu patriotismul. Forța bâtei era una din reverberațiile patriotismului.
C.V. Tudor, medaliat de Iliescu cu „Steaua României“ în grad de cavaler
Partidul România Mare e văzut pe bună dreptate ca vârf de lance al naționalismului extremist îmbrăcat în straiele patriotismului.
Îndeobște, regula de a fi patriot e văzută și azi nu ca una „pentru“, ci ca una „împotrivă“. Împotriva celor care vor să ne cumpere țara, împotriva regulamentelor UE, împotriva minorităților etnice, religioase, sexuale. Îndeosebi împotriva evreilor, în care aproape jumătate dintre români nu au încredere, deși în România mai trăiesc doar aproximativ 3.000 de membri ai acestei comunități.
Clișeele și prejudecățile au fost inoculate de lideri politici de genul C.V. Tudor, care scria în revista „România Mare“ că „evreii sunt mereu la putere în țara asta amărâtă. Ei poartă pe frunte stigmatul lui Iuda. Dar nu se ascund, dimpotrivă, se mândresc cu asta“.
Intrarea tribunului în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2000 alături de Ion Iliescu s-a datorat în cea mai mare măsură clamării patriotismului, vândut la calup electoratului.
Se știe că anti-iliescieni înrăiți l-au votat pe Iliescu de teama de a nu ajunge Vadim președinte. N-ar fi ajuns oricum, dar asta e o altă poveste.
Peste ani, în ultimele zile ale celui de-al treilea mandat (2000-2004), Ion Iliescu i-a acordat lui Corneliu Vadim Tudor ordinul național „Steaua României“ în grad de cavaler. Ulterior, criticile din presă și ale lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, l-au determinat pe fostul președinte Traian Băsescu să-i retragă distincția patriotului antisemit.
Candidatul „zero lei“ pe urmele lui Ceaușescu
Programul lui Călin Georgescu „Apă, hrană, energie“ anunța alungarea marilor companii internaționale, crearea de bănci populare, cooperative de producție, întreprinderi mici unde lucrătorii să fie și proprietari, naționalizarea terenurilor agricole deținute de investitorii străini.
„Doar proprietatea mică și mijlocie readuce libertatea, cultul onoarei și al muncii“, scrie în programul fostului candidat cercetat penal care a sucit mințile a peste două milioane de români la primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie.
Dincolo de ofertele fantasmagorice, Georgescu a profitat de acel segment important al românilor care cred și azi că era mai bine în comunism.
Capitalismul sălbatic, fraudulos de după decembrie 1989 a fost explorat temeinic de Călin Georgescu, care pare să fi citit cu abnegație discursurile lui Ceaușescu în care dictatorul înfiera capitalismul din democrațiile europene.
„În România, capitalismul a apus pentru totdeauna și nu se va mai întoarce decât atunci când va face plopul mere și răchita micșunele“, e o șaradă binecunoscută a dictatorului, pe care Georgescu și-a însușit-o temeinic, în condițiile în care toate sondajele de opinie arată că peste o treime dintre români îl consideră pe Nicolae Ceaușescu un mare patriot, pe care l-ar vota președinte.
Naționalismul extremist, asociat patriotismului, ridică o seamă de întrebări. Cât de vinovată este clasa politică de radicalizarea unei părți tot mai însemnate a populației începând cu anii ᾿90? Cine achită nota de plată a dezbinării între oameni și categorii sociale? Dar a exploatării ignoranței din rândul unei părți însemnate a societății?
Patriotismul tăcut, la fel ca taina credinței, pălește în fața patriotismului de promenadă, a vocalizelor pe care recruții din politică le învață pe de rost pentru a intra în marea familie a impostorilor.