La doar câteva zile după ce Rusia a declanșat invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022, cancelarul Olaf Scholz rostea cuvântul care avea să definească noua doctrină de securitate a Germaniei: „Zeitenwende” – o cotitură istorică.
Scholz promitea o schimbare radicală a politicii externe și de apărare: creșterea cheltuielilor militare, reducerea rapidă a dependenței de energia rusă și o poziție mai dură față de regimurile autoritare.
Era un moment simbolic pentru o țară încă bântuită de propriul trecut, dar chemată să-și asume un rol de lider în Europa, arată o analiză The Guardian.
Doi ani mai târziu, Consiliul German pentru Relații Externe trăgea concluzia amară că această transformare nu s-a concretizat în mod real. Cu toate că tonul discursului oficial se schimbase, acțiunile decisive întârziau.
O nouă eră sub Friedrich Merz
Schimbarea a venit odată cu instalarea cancelarului Friedrich Merz, lider al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), în mai 2025.
La numai trei săptămâni de la preluarea mandatului, Merz a accelerat ritmul: a primit vizita președintelui ucrainean Volodîmîr Zelenski la Berlin, a vizitat Kievul, a anunțat întărirea prezenței germane în flancul estic al NATO și, poate cel mai important, a decis să suspende temporar „frâna datoriilor” pentru a permite investiții masive în Bundeswehr, armata germană.
„Germania trebuie să devină cea mai puternică armată convențională din Europa”, a declarat Merz. În fața Bundestagului, el a subliniat că partenerii internaționali „nu doar că așteaptă acest lucru, ci aproape că îl cer”. Cu alte cuvinte, Germania nu mai are luxul neutralității și precauției. Lumea s-a schimbat, iar Berlinul trebuie să țină pasul.
Rachetele Taurus și ambiguitatea strategică
Totuși, între discurs și fapte rămâne un gol.
Pe 26 mai, Merz declara că nu mai există restricții privind folosirea armelor furnizate Ucrainei de către Germania, SUA, Franța și Marea Britanie – sugerând implicit că Berlinul este gata să trimită mult așteptatele rachete Taurus, cu rază de 500 km și capabilități de penetrare a buncărelor, un pas care ar vulnerabiliza direct pozițiile rusești din Crimeea.
Însă ziua următoare Merz a dat înapoi, invocând faptul că decizia privind Taurus fusese deja discutată anterior, fără a confirma concret o livrare. Motivele invocate: necesitatea a cel puțin șase luni de instruire pentru soldații ucraineni și faptul că antrenarea acestora de către soldați germani, fie și indirect, ar putea implica Germania în conflict.
Suspiciunea că decizia a fost blocată de partenerii de coaliție, în special de ministrul de Finanțe social-democrat Lars Klingbeil, a alimentat amintirile despre disfuncționalitățile guvernelor anterioare.
„Protecția Vilniusului este protecția Berlinului”
Într-o declarație puternică făcută în Lituania, unde a participat la ceremonia de dislocare a trupelor germane, Merz a spus că „protecția Vilniusului este protecția Berlinului”.
Mesajul era clar: apărarea flancului estic al NATO este o linie roșie, iar Germania e pregătită să și-o asume, cu trupe, bani și voință politică.
Aceasta este o ruptură majoră față de pozițiile Berlinului de acum un deceniu. În 2011, președintele federal al Germaniei fusese nevoit să demisioneze după ce a sugerat că armata ar putea fi folosită „pentru a proteja interesele naționale”. Astăzi, aceeași idee este rostită cu fermitate și fără rezerve.
Rusia reacționează dur
Evident, Moscova nu a rămas tăcută. Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a ironizat poziția Germaniei, amintind că aceasta vine la scurt timp după comemorarea a 80 de ani de la înfrângerea lui Hitler. „Istoria, se pare, nu învață nimic pe unii oameni”, a spus Lavrov.
Mai incisiv, fostul președinte Dmitri Medvedev a adus în discuție trecutul familiei lui Merz, făcând aluzie la presupuse legături naziste și amenințând din nou cu pericolul unui al treilea război mondial.
O forță militară în construcție
Germania are, deocamdată, o armată în reconstrucție.
În prezent, Bundeswehr-ul numără aproximativ 182.000 de soldați activi și 60.000 de rezerviști, departe de cele 500.000 de trupe și 800.000 de rezerviști din perioada Războiului Rece.
Până în 2031, planul este de a ajunge la 203.000 de militari activi și de a livra către NATO 10 brigăzi – dintre care opt sunt operaționale, iar a noua e în formare în Lituania, cu termen 2027.
Această reformă este una de durată, iar costurile vor fi uriașe, atât politic, cât și economic.
Dar aliații Germaniei par deja să fi acceptat ideea: Berlinul va deveni din nou principalul motor militar al Europei – iar dacă nu poate prelua inițiativa imediat, măcar încearcă să nu mai fie perceput ca frâna continentului.
Concluzie: între ambiție și constrângeri
Retorica lui Friedrich Merz marchează o nouă etapă în proiectul „Zeitenwende”. Dacă Scholz a pus fundația simbolică, Merz încearcă acum să clădească o arhitectură militară și strategică reală. Însă diferența între ceea ce declară și ceea ce poate implementa rămâne semnificativă.
Până la urmă, voința politică trebuie acompaniată de capacitate administrativă, consens intern și parteneriate funcționale în coaliție. Altfel, riscă să rămână doar o nouă rundă de promisiuni, într-o Europă care are nevoie disperată de certitudini.