Oglinda viitorului

Oglinda viitorului

Rezultatele examenului de titularizare sunt oglinda învățământului din România și motivul pentru care, după cum scriam cu puțin timp în urmă, orice reformă trebuie să înceapă la nivelul corpului didactic.

Din 34 de mii de candidați, doar 130 au luat nota 10. Doar 44,7% au luat minimum 7, nota necesară pentru ocuparea unui post pe perioadă nedeterminată, cel mai mic procent din ultimii ani. 20% dintre profesori nu au reușit nici măcar să ia nota 5. Și 15 candidați au luat nota 1.

Deci doar 0,38% dintre profesorii titularizați anul acesta au nivel de excelență și pot produce la rândul lor excelență. Avem o minoritate, de 40%, acceptabilă.

Ce e sub 7 reprezintă majoritatea problematică a învățământului românesc. Ce pot produce profesori care ei înșiși nu reușesc o prestație decentă? Nici nu mai vorbesc despre performanță.

Și acești oameni se duc la catedră și predau în continuare. Teoretic numai cei care au obținut minimum 5, practic predau toți cei care găsesc un loc unde frige buza unei școli. Și frige în multe locuri defavorizate.

Adăugați la acest număr cei care sunt sub radar, care nici măcar nu s-au prezentat la examen. Titularizarea e opțională, iar definitivatul se poate da de 7 ori după primul an de catedră. Deci opt ani se poate preda fără niciun fel de examen.

Suplinitorii pot fi și ei de două feluri. Cei calificați, adică măcar predau materia pentru care de bine de rău au o diplomă, dar și cei necalificați, precum profesorul de sport care predă și engleză, sau profesorul de istorie care predă biologie pentru că nu are cine.

Pe mâna lor ajung copii care după 8 clase nu știu nici operațiile de bază, dar care, dacă nu abandonează, devin liceeni.

Dar probleme sunt și în cazul titularilor. După ce își iau și gradele, intervin rutina și blazarea la mulți dintre ei. Dar și nevoile. Ca să trăiască decent, peste cei 3.800 de lei net, maximum pe care îi poate primi un profesor la vârful carierei (fără dirigenție și ore suplimentare), dau meditații, în cel mai bun caz nu elevilor de la clasă.

Intervine oboseala, scad răbdarea, concentrarea, cheful. Iar cei care predau materii pentru care nu e cerere de meditații încep să caute ceva mai bun.

Așa se face că în Educație au ajuns să intre și să rămână, pe lângă o minoritate cu har, o mare majoritate care nu e în stare să prindă ceva mai bănos. Un salariu de început de 2.600 de lei și unul maxim de 3.800 nu atrag.

Așa se face că cei mai mulți absolvenți de matematică, limbi străine, chimie se angajează pe bani mulți în firme, eventual din afara țării, și pentru Educație rămân cei care nu sunt în stare de ceva mai mult.

Sunt și profesori care părăsesc după un timp învățământul, sătui de reguli aberante care se mai și schimbă de azi pe mâine, de directori inepți puși politic, de copii tot mai puțin educați în familie, de părinți parveniți și agresivi.

Îmi povestea cineva recent de o excepțională profesoară de limba engleză, titulară, care după niște ani a dat examen și a intrat ca traducător într-o instituție publică, cu un salariu cel puțin dublu.

De aici pleacă totul, de la oamenii pe care îi atragi în învățământ, de la oamenii pe care reușești să-i păstrezi în sistem. Dacă ei sunt la un anumit standard se poate discuta despre performanța elevilor. Dacă ei sunt puțini și slab pregătiți, nu există nicio șansă.

Și până când salariile în Educație nu vor fi atractive, situația nu se va schimba.

Reforma va începe cu un corp didactic bun și bine plătit, fără titularizări care plafonează, cu condiționarea păstrării banilor de rezultate evaluate în dinamica dezvoltării copilului. E ușor să îl ridici de la 9 la 10, e mult mai greu de la 5 la 6 sau 7.

Altfel vom tot vorbi vorbe în vânt și vom număra notele catastrofale ale elevilor și profesorilor.

Informații relevante pe subiect:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇