Novac Djokovic vs statul de drept. Săracilor, eu sunt vedetă!

Novac Djokovic vs statul de drept. Săracilor, eu sunt vedetă!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cazul Novac Djokovic vs Australia nu este despre tenis, nu este despre Covid, nu este despre vaccin sau vaccinare. Este despre regulă și repectarea regulii în statul de drept.

Povestea sună așa: Australia a impus drept condiție pentru intrarea pe teritoriul său a cetățenilor altor ţări vaccinarea antiCovid. Cu excepția cetățenilor și rezidenților australieni și familiilor lor, în Austalia nu se poate intra decât dacă ai schema completă efectuată.

Mai mult, cu excepția cetățenilor japonezi, sud-coreeni și neozeelandezi, pe lângă vaccinarea completă, e nevoie și de un anumit tip de viză. Informațiile sunt oficiale pe site-ul MAE.

Ca să depășim radicalizarea pe subiectul Covid, vă propun să înlocuiți condiția vaccinării cu oricare altă condiție. Țara lor, regula lor. Ca străin, o respecți sau nu te duci. Celalalte state, desigur, pot impune la rândul lor condiții australienilor, dar de respectat trebuie să respecte regula.

ADVERTISING

În vara, Grecia a introdus acel formular de localizare fără de care nu puteai intra. Țara lor, regula lor.

Iar într-un stat de drept autentic, regula se aplică tuturor, de la Vlădică la opincă. Dacă Ion Popescu nu poate intra în Australia pentru că nu are viza potrivită și nu e vaccinat, același tratament trebuie să îl aibă și Novak Djokovic. Și Ion Popescu și Novak Djokovic sunt egali în fața legii.

Derogarea de la condiția vaccinării complete se acordă în cazuri bine definite: un răspuns advers anterior la vaccinuri, o intervenție chirurgicală majoră recentă,  miocardită. Este ND inclus în aceste categorii? Dacă da, nu văd niciun motiv pentru care nu a vorbit deschis despre asta și lucrurile erau simple. Dacă nu, de ce să primească derogarea?

ND a primit-o de la organizatorii Australian Open, desigur interesați de un turneu cât mai bun și disputat, însă fără o justificare clară. Însă autoritățile australiene de frontieră au aplicat legea în mod egal și impersonal.

Deocamdată ND pare să nu fi venit cu actele doveditoare că se înscrie într-una dintre categoriile indriduite la derogare. Dacă o va face până luni, va fi primit în Australia, daca nu, va fi deportat.

„Aşteptăm să se prezinte şi să ne arate dovezile în sprijinul său. Dacă aceste dovezi sunt insuficiente, atunci el nu va fi tratat diferit faţă oricine altcineva şi se va întoarce acasă cu primul avion. Nu va exista nicio regulă specială pentru Novak Djokovic”, a declarat premierul australian Scott Morrison.

Nu mi se pare nimic greu de înțeles. Este esența statului de drept: legea aplicată în mod egal și corect. Motiv pentru care reacțiile publice arată că cetățenii austalieni își susțin autoritățile în intransigența față de ND. Și este firesc pentru oameni care au îndurat restricții extrem de dure în ultimii doi ani.

Australia a stat în lockdown 262 de zile și are o acoperire vaccinală de peste 90% la populația peste 16 ani. Dar a meritat. De la începutul pandemiei, Australia nu a avut decât 2.300 de decese. Cam cât au avut dacii liberi într-o săptămână din octombrie.

Australia este țara aceea care practic a eradicat cancerul de col uterin folosind masiv vaccinul antiHPV în timp ce dacii liberi refuzau să fie cobai, subiecte de experiment etc. România este țara UE cu cea mai mare mortalitate din cauza acestui tip de cancer.

Lor vine ND și le spune: fraierilor, săracilor, eu sunt un mare șmecher și mie nu mi se aplica regulile! Serios? De ce?

Vi-l imaginați pe Federer făcând așa ceva? Pe Nadal? Cu bun-simțul caracteristic, marele campion spaniol a și definit precis situația lui ND: “Cred că, dacă Djokovic ar fi vrut să joace aici, ar fi putut să o facă fără probleme. A mers pe alt drum, a luat alte decizii. Fiecare e liber să decidă ce vrea, dar pot exista consecințe. Sigur, nu-mi place situația asta. Îmi pare rău pentru el. Dar, pe de altă parte, știa condițiile de multe luni. A luat altă decizie”.

Dacă avea ce dovezi arăta, cred că ND o făcea până acum.

Chiar avocații lui recunosc că situația e la limită. Ceea ce mai degrabă pare să facă ND este să forțeze înfrângerea regulii cu instrumentul celebrității și al lăcomiei organizatorilor care nu mă îndoiesc că vor face presiuni pentru a–l avea pe tablou.

Dacă ND va fi până la urmă primit fără dovezi publice ale conformării la regulă, statul de drept va fi înfrânt și regula nu va mai putea fi impusă moral și legal nimănui altcuiva.

Un rol în poveste îl joacă aroganța și lipsa de fair-play specifice lui ND. Ne aducem aminte felul în care s –a comportat la Olimpiadă și, mai ales, faptul că și-a abandonat partenera de dublu mixt, privând-o de șansa unei medalii. A fost descalificat la US Open, conform regulamentului, pentru un gest total nesportiv. Tot cu mare scandal, desigur.

Într-un delir diagnosticabil, tatăl sau, Srdjan Djokovic, pune involunar ironic punctul pe i: "Îl putem întemniţa în seara asta, mâine îl putem încătuşa, dar adevărul este că apa mereu găseşte drumul. Novak este un Spartacus al lumii noi, care nu tolerează nedreptatea, colonialismul şi ipocrizia. El luptă pentru egalitatea tuturor oamenilor de pe planetă, indiferent de culoarea pielii, de Dumnezeul căruia se roagă şi de banii lor".

Dacă lupta pentru egalitate, respecta regula valabilă pentru toți. Eventual boicota Australian Open pentru regula pe care o considera absurdă, nu încerca să se fofileze. Ca un fel de vaccinare la chiuvetă. Și tocmai pentru că a procedat așa, chiar dacă va reuși forțarea, îl va aștepta o relație de coșmar cu publicul de această dată 100% australian și 100% vaccinat (altfel nu va intra în tribune).

Foarte interesant de urmărit și reacțiile la acest incident.

Liderii sârbi și, probabil, publicul în numele cărora vorbesc se dovedesc medievali: regula nu contează, nobilul, în acest caz vedeta, are alte drepturi decât norodul. Dar țara lor, treaba lor. O exista o explicație pentru trauma sângeroasă de la finalul fostei Yugoslavii. Serbia e țara aceea unde și-a găsit protecție și o "valoare națională" de-a noastră, Sebastian Ghiță.

În Romania văd alaturi de ND și oameni care vituperau împotriva lui Tăriceanu când a luat-o înainte la coadă la permise. Care iau foc când vreun politician vine cu scutire medicală prin procese penale. Care e diferența față de cazul Djokovic?

Stat de drept nu înseamnă doar Dragnea la pușcărie. Înseamnă că toți ne supunem regulii și nu există excepții în funcție de simpatii, celebritate, putere etc.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇