New York Times: Lumea începe să se desprindă de America. Iar consecințele se văd deja

New York Times: Lumea începe să se desprindă de America. Iar consecințele se văd deja
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Europa, dar și partenerii tradiționali ai Statelor Unite din Asia și Orientul Mijlociu încearcă tot mai mult să își reducă dependența de Washington. Statele investesc în propria apărare, își diversifică relațiile comerciale și caută alternative la tehnologia americană, pe fondul impredictibilității celei de-a doua administrații Trump.

Potrivit unei analize publicate de The New York Times, această tendință începe deja să afecteze economia, industria și influența globală a Statelor Unite. Publicația susține că schimbarea este una profundă și ar putea avea efecte pe termen lung.

Europa nu mai încearcă să se protejeze doar de China

În martie 2023, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vorbea despre necesitatea ca Europa să își reducă dependența de China și să dezvolte alternative proprii.

ADVERTISING

Trei ani mai târziu, aceeași strategie este aplicată tot mai mult și în relația cu Statele Unite, susține New York Times.

În timp ce liderii europeni încearcă, în mod public, să evite un conflict deschis cu Donald Trump, în culise pregătesc măsuri pentru diminuarea dependenței de Washington. Investesc mai mult în industriile europene de apărare, energie și tehnologie și caută noi parteneriate comerciale.

Potrivit publicației americane, această schimbare s-a văzut inclusiv la summitul NATO desfășurat săptămâna trecută la Ankara, unde Donald Trump și-a reluat amenințările la adresa unor aliați precum Danemarca și Spania.

Tendința nu se limitează la Europa

Fenomenul nu se oprește însă la continentul european. Liderii unor state din Asia și Orientul Mijlociu încep, la rândul lor, să își regândească relațiile cu Washingtonul.

Autorul analizei consideră că politicile promovate de Donald Trump - de la conflictele comerciale și politica de imigrație până la intervențiile militare și modul imprevizibil în care sunt reglementate tehnologiile bazate pe inteligență artificială - au determinat multe state să își construiască strategii prin care să depindă cât mai puțin de Statele Unite.

„Națiunea indispensabilă” riscă să își piardă avantajele

Timp de decenii, Statele Unite au fost considerate principalul garant al securității occidentale și liderul mondial în tehnologie și economie.

Acest statut le-a adus beneficii importante, atât economice, cât și strategice.

Acum însă, avertizează New York Times, slăbirea relațiilor cu aliații reduce avantajul militar al SUA, afectează poziția dominantă în domeniul tehnologiilor avansate și limitează capacitatea Washingtonului de a concura cu China.

Costurile se văd deja

Publicația oferă mai multe exemple despre efectele pe care această schimbare le produce deja.

Autorul folosește drept exemplu războiul cu Iranul, despre care afirmă că a evidențiat costurile izolării diplomatice a Statelor Unite. Potrivit Moody's, conflictul a dus la creșterea prețurilor la carburanți și îngrășăminte, ceea ce a însemnat pierderi estimate la 132 de miliarde de dolari pentru consumatorii americani.

În același timp, deși Europa și-a majorat cheltuielile pentru apărare cu 14%, până la 864 de miliarde de dolari în 2025, achizițiile de armament de la companiile americane au scăzut aproape la jumătate.

Autorul susține că și politica de imigrație are efecte economice. În 2025, Statele Unite au primit cu patru milioane mai puțini turiști decât în anul anterior, ceea ce a însemnat pierderi estimate la peste opt miliarde de dolari.

În plus, înscrierile studenților internaționali la universitățile americane au scăzut cu 17%, afectând atât veniturile instituțiilor de învățământ, cât și viitoarea piață a forței de muncă înalt calificate.

Canada, Japonia și India își caută alternative

New York Times arată că această tendință este vizibilă în tot mai multe regiuni.

Canada a lansat un nou parteneriat strategic cu China, și-a deschis piața pentru automobile electrice chinezești și s-a alăturat fondului european de apărare creat pentru reducerea dependenței de industria militară americană.

În Asia, Japonia își dezvoltă capacități ofensive proprii, iar companiile sud-coreene câștigă teren pe piața globală a armamentului în detrimentul firmelor americane.

India, la rândul ei, își extinde relațiile comerciale cu Europa și Orientul Mijlociu și analizează inclusiv alternative chineze sau dezvoltate pe plan intern pentru modelele de inteligență artificială.

„Oamenii de aici spun că trebuie să ne uităm din nou spre China sau poate chiar să construim propriile noastre soluții”, a declarat pentru autorul analizei un înalt oficial indian.

Europa pregătește inclusiv scenarii de confruntare comercială

Potrivit New York Times, în capitalele europene se discută deja scenarii care până de curând păreau imposibile.

Oficiali europeni citați de publicație afirmă că sunt elaborate planuri pentru cazul unui război comercial total cu Statele Unite.

Acestea ar putea include limitarea accesului companiilor americane de tehnologie pe piața europeană sau restricționarea accesului la echipamente esențiale pentru fabricarea semiconductorilor.

O tendință începută înainte de revenirea lui Trump

De altfel, tensiunile nu au început odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă, subliniază analiza. Mai multe guverne erau deja nemulțumite de sancțiunile impuse de SUA, de avantajele oferite companiilor americane prin Inflation Reduction Act (Legea pentru reducerea inflației) și de restricțiile privind exportul de semiconductori de ultimă generație.

Totuși, autorul consideră că revenirea lui Trump a accelerat semnificativ acest proces.

„Lumea s-a schimbat deja”

NYT avertizează că efectele nu vor fi toate imediate, însă direcția este clară. Statele nu vor rupe peste noapte relațiile cu Washingtonul, dar vor încerca treptat să devină mai puțin dependente de Statele Unite.

Autorul o citează pe Ursula von der Leyen, care spunea despre relația cu China: „Relațiile noastre nu sunt alb sau negru, iar răspunsul nostru nu poate fi nici el unul alb sau negru.”

În concluzie, New York Times avertizează că viitorul președinte american va prelua conducerea unei țări aflate într-o situație fără precedent.

„Oricine îi va succeda lui Donald Trump va fi primul președinte american care își va începe mandatul într-o lume în care statele nu se vor mai întreba ce poate face America pentru ele, ci cum pot face cât mai multe fără America.”

G.P.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google