Întreaga discuție despre pachetul fiscal a atins dimensiunile unei nevroze din cauza grozăviilor cuprinse în diferitele scenarii, unele parcă anume menite să inducă o spaimă a cărei infirmare să facă digerabil, prin comparație cu răul cel mare, orice altă jumulire.
Inflația de scenarii cu apa la gură
Doar în această categorie poate fi inclus rațional scenariul taxei pe orice tranzacție bancară.
De ce taxa aceasta ar fi complet greșită au explicat deja o mulțime de economiști. Pe scurt, efectul ar fi cel mai probabil nu un câștig facil și imens pentru buget, ci, dimpotrivă, o revigorare fără precedent a plăților cash și de aici încă un avânt dat evaziunii.
- Blocaj la negocierile pe măsurile fiscale: Consilierul lui Nicușor Dan confirmă că taxa pe tranzacțiile bancare este pe masă
- Consilier BNR despre taxa pe tranzacțiile bancare: O aberație! Când nu încasezi 9 miliarde de euro pe an și nu te atingi de hoția aceasta uriașă, este strigător la cer
- Taxa pe tranzacții bancare revoltă pe toată lumea, de la economie la societate. Riscurile pe toate planurile
Există și varianta că ar fi fost gândită inițial ca o taxă pentru bănci, deci un fel de avorton.
Au fost vehiculate și idei principial corecte. De exemplu, un sistem sanitar folosit de toți și plătit de numai 35% nu are cum să fie viabil. 65% dintre cetățeni sunt asigurați prin efectul legii, neplătitori, excepții care consumă, dar nu contribuie.
Și nu, ideea „a contribuit o viață, acum să beneficieze” nu e corectă atunci când vorbim despre o asigurare de sănătate. Simplul fapt că plătești de ani de zile RCA nu te va scuti de plata poliției când vei ieși la pensie, în virtutea contribuțiilor prelungite.
Dincolo de chestiunile punctuale care au încins spiritele, imaginea generală este de bâjbâială și improvizație. Ceea ce înțeleg că ar vrea toți este să acopere cele 30 de miliarde care trebuie salvate 1/3 din creșteri de taxe și 2/3 din scăderi de cheltuieli de toate felurile. Dar fiecare vrea în felul lui.
Nu e deloc clar câte dintre scenariile discutate și scurse în presă, poate ca baloane de încercare, au în spate și niște cifre, niște simulări de impact.
Nu putem decât spera că ele există și nu e cum pare, adică fiecare grăiește după cum îl duce capul și inspirația. Și această stare care trenează, pentru că nu suntem într-o logică corectă politic.
- Lista cu măsurile de reformă fiscală: Creșteri la TVA și la acciza pe combustibil, taxe pe venituri din rețele de socializare și pe moșteniri. Tăieri de sporuri și concedieri
- Propunere pentru mai mulți bani la buget: O taxă unică pe orice mișcare de bani din economie
România stă din 6 mai, adică de mai bine de o lună, cu un guvern interimar. Joi seara, premierul interimar Predoiu a ieșit la TV și numai nu a implorat ca în maximum 10 zile să avem guvern, pentru că puterile Cabinetului pe care îl conduce sunt foarte puține și nu numai că nu poate lua măsuri noi, dar nici nu poate întrerupe unele programe care consumă bani publici enormi și inutili.
Suntem cu apa la gură. În mai puțin de o lună, CE așteaptă planul concret de redresare fiscală în funcție de care începe sau nu procedura de suspendare a fondurilor europene.
Nu se poate fără premier
Avem președinte titular de două săptămâni. Pierdute cu ceea ce dl Nicușor Dan a tot numit discuții tehnice. Nu e nimic tehnic, pentru Dumnezeu! Tehnice sunt niște numere pe care le-au avut pe masă de la început, de la care au plecat, și simulările de impact pe care ar trebui să le aibă fiecare soluție. Este vorba strict despre decizii politice.
Ai o situație, ce decizie politică asumi pentru corectarea ei? Despre asta este vorba. Guvernarea este un act politic, dacă ar fi tehnic, Guvernul ar fi compus din tehnicieni desemnați prin concurs. Poate unii cred că ar fi mai bine, dar în mod cert niciunde în lume nu e așa.
Iar deciziile politice trebuie concepute și asumate în primul rând de cel care urmează să le pună în practică. Adică de premierul care dă numele Guvernului și care semnează fiecare act al Cabinetului.
Că ne place sau nu, în arhitectura noastră constituțională, premierul este probabil cel mai important demnitar, mai important decât președintele însuși. El are pâinea și cuțitul. El răspunde. El ia deciziile Cabinetului, demisia lui înseamnă căderea întregului guvern.
Nu se poate negocia un program de guvernare fără să ai un premier în capul mesei. El conduce jocul executiv, el negociază cu partidele, nu președintele. Nu e treaba președintelui să rezolve deficitul, treaba președintelui este să desemneze un premier care să negocieze concret programul și echipa pentru a obține o majoritate, învestirea și să înceapă lupta cu deficitul.
De fapt, am mai spus-o, numele premierului este elefantul din odaia negocierilor, fără el nu pot merge mai departe în mod serios. Și numele premierului este treaba lui Nicușor Dan.
Până când el nu există și termenul de 10 zile pentru învestire nu curge, până când cineva nu se așază în capul mesei și cronometrul anticipatelor nu începe să ticăie punând presiune pe actorii politici, lălăiala asta va continua.
Și partidele știu că nu ele o decontează, pentru că răspunderea colectivă e teoretică. O va deconta președintele Dan, care din nou se pierde în micromanagement și probabil crede că negociază ca primar bugetul Capitalei.