Nicușor Dan: Sunt foarte fericit că toate partidele cu care suntem în discuții vor să intre la guvernare

Nicușor Dan: Sunt foarte fericit că toate partidele cu care suntem în discuții vor să intre la guvernare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că toate partidele cu care se discută în prezent – PSD, PNL, USR, UDMR – vor să intre la guvernare.

”Eu sunt foarte fericit că toate partidele cu care suntem în discuție vor să intre la guvernare”, a spus șeful statului, după ce a participat la Forumul Național pentru Viitorul Agriculturii, organizat de Clubul Fermierilor Români.

Întrebat dacă se poate guverna cu suvernaliști, ținând cont de faptul că la grupul parlamentar PSD s-au raliat parlamentari demisionari din POT și SOS, Nicușor Dan a răspuns: „Este o dinamică parlamentară, constituțională”.

Nicușor Dan a subliniat că documentul realizat de reprezentanții partidelor cu privire la deficit nu reprezintă varianta finală și că acesta va fi negociat politic de către liderii formațiunilor politice împreună cu el.

”O să iasă și o să aveți pe surse fel de fel de informații din acest document tehnic produs de reprezentanții partidelor în această discuție pe deficit și pe buget. Nu este varianta finală, este un document de lucru care va fi negociat politic de către liderii partidelor și de către mine. (…) Nimic din ce veți afla pe surse nu este definitiv”, a spus președintele Nicușor Dan.

El a mai spus că luni se vor finaliza discuțiile.

”O să fie o discuție simultană cu discuția pe celelalte capitole de program, care urmează să fie finalizată luni. O să fie o lungă discuție luni după-amiază pe tot pachetul”, a explicat Nicușor Dan.

Întrebat dacă PSD a cerut funcția de premier, el a răspuns că ”niște sunt discuții tehnice”.

Miercuri, la prima conferință de presă din mandatul său, la Palatul Cotroceni, șeful statului a declarat că la începutul săptămânii viitoare, luni, ar trebui să existe o primă schiță a programului de guvernare și de acolo să înceapă discuțiile despre viitorul guvern.

Întrebat despre posibilitatea desemnării unui premier tehnocrat sau a unei rotații a premierilor, președintele a confirmat că aceste scenarii au fost discutate și că niciuna dintre variante nu este exclusă în acest moment.

„Vă confirm că aceste discuţii au avut loc. În momentul de faţă, nu sunt excluse niciuna dintre variante”, a declarat el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇