Ne apropiem de finalul lumii politice pe care o știam. UE și NATO se vor schimba

Nu este cazul ca statele din Europa Centrală și de Est să dialogheze acum separat cu Rusia. Desfacerea monolitului Vestului este exact ce își dorește Moscova cel mai mult, pentru că, fără acoperișul UE și NATO, Europa devine o mulțime haotică de țări vulnerabile.
valentin.naumescu
președinte ICDE
Valentin Naumescu este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Este expert independent și evaluator al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale din 2015 și coordonatorul programului de master în Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj. Valentin Naumescu a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) și consul general al României la Toronto (2008-2012).

Conflictul pe care îl vedem nu este despre Ucraina. Nici despre frontiere sau regiuni separatiste.

Este, în esență, războiul Kremlinului contra supremației, unității și expansiunii democratice a Occidentului transatlantic spre Est/Eurasia după 1989, cu încercarea Moscovei de atragere a Chinei și de formare a unui bloc revizionist antioccidental.

Pretenția recunoașterii sferei de influență în Europa de Est, revenirea iluzorie la momentul crucial 1989 și statutul pierdut de superputere sunt temele subsecvente ale acestui război al Rusiei contra Vestului și contra ordinii bazate pe dreptul internațional.

Războiul lui Putin a început odată cu invadarea Georgiei în 2008 (Abhazia și Osetia de Sud) și a continuat cu anexarea Crimeii în 2014, cu scopul blocării statelor post-sovietice de a adera la NATO.

În pofida a ceea ce au afirmat unii analiști și comentatori de la noi, voi spune că, de data aceasta, Occidentul s-a comportat până acum remarcabil de bine față de amenințarea belicoasă a Rusiei, repliindu-se rapid și eficient după retragerea SUA din Afganistan, care părea să indice slăbiciunea Americii, și totodată după fractura transatlantică a Erei Trump, încheiată acum un an.

Nu este cazul ca statele din Europa Centrală și de Est să dialogheze acum separat cu Rusia. Desfacerea monolitului Vestului este exact ce își dorește Moscova cel mai mult, pentru că, fără acoperișul UE și NATO, Europa devine o mulțime haotică de țări vulnerabile.

SUA, UE, Marea Britanie, Canada și chiar Turcia, poate cu excepția Ungariei din UE și NATO (asupra căreia voi reveni, fiind un caz cu totul special), s-au coordonat cu empatie, inteligență și responsabilitate în ultimele trei luni, în fața potențialei agresiuni a Rusiei.

Vestul a transmis semnalul ferm că nu se teme, nu își abandonează aliații din Flancul Estic, nu își modifică „politica porților deschise ale NATO” și, mai mult decât că nu se retrage din Europa Centrală pe aliniamentele pre-1997, chiar aduce mai multe trupe pentru consolidarea apărării Flancului Estic, ca răspuns la comasarea trupelor la frontierele vestice ale Federației Ruse.

M-aș bucura să constat ulterior că SUA au profitat de criza provocată de Rusia începând de la sfârșitul toamnei trecute pentru a aduce mai multe trupe aici, care se vor permanentiza și vor deveni extrem de utile (simbolic și politic în primul rând) atunci când, într-adevăr, SUA se vor reîntoarce la principala temă strategică și anume competiția pentru supremație globală cu China.

Când ofensiva Rusiei se va termina, iar dialogul va reîncepe, prezența Americii în Europa va fi cea care se stabilește în aceste zile, sub ochii noștri. A fost o fereastră de oportunitate nesperată pe care a oferit-o, fără să vrea, Putin Americii și aliaților ei central și est-europeni, de a fortifica avanposturile Occidentului în Intermarium.

Nimic din ceea ce a pretins regimul Putin cu obrăznicie și agresivitate, pe 17 decembrie anul trecut, nu a fost acceptat de SUA și de aliații occidentali. Nimeni nu a semnat nimic pe răbojul rusesc, așa cum a cerut Putin. Dar pericolul revizuirii ordinii europene și mondiale de securitate nu a trecut. Dimpotrivă, este mai mare ca oricând.

UE şi NATO nu vor putea rezista la nesfârșit în forma actuală

Fiind organizații mari, eterogene din punct de vedere istoric și cultural, UE (27 de state membre) și NATO (30 de țări aliate) nu vor putea rezista la nesfârșit în forma actuală. Diferențele de viziune și interese se observă deja tot mai clar. Apele se vor separa, iar cei care doresc să rămână împreună vor rămâne împreună.

Mai devreme sau mai târziu, aceste structuri fundamentale ale Occidentului se vor modifica iar revizuirea ordinii mondiale va avea loc. Vestul va continua să existe, dar sub alte tipuri de aranjamente de securitate, economice, politice și strategice.

Este esențial să ne exprimăm ferm și fără echivoc opțiunile pentru tipul și nivelul de integrare occidentală pe care ni-l dorim în viitor. Astfel de resetări apar o dată într-o generație.

Vor apărea alte formate de integrare, alte alianțe (probabil mai mici) și alte tratate. Dacă am fi cu adevărat inteligenți și prevăzători (poate că suntem), vom înțelege că trebuie să venim în întâmpinarea acestei revizuiri a ordinii occidentale prin întărirea unor relații bilaterale esențiale pentru România (SUA, Germania, Franța, Marea Britanie, Polonia, Turcia), care să ne mențină în zona sigură și pe care să contăm atunci când scaunele se vor rearanja pe scenă.    

Rusia, în declin: Este bine să te ferești de copacul aflat în cădere, să nu te strivească!  

Revizuirea va avea loc așadar, mai devreme sau mai târziu. Rusia este însă abia a doua mare putere revizionistă, la uriașă distanță ca forță, instrumente și resurse economice de China, iar Iran este a treia, definită doar ca putere regională, în timp ce Coreea de Nord este monstrul autarhic și dormant din Extremul Orient, care mai trage din când în când câte o rachetă, ca să știe lumea că există.

Rusia are în prezent a 11-a economie a lumii și va continua să fie depășită în clasament în acest deceniu, fiind pe locul 45 ca inovație tehnico-științifică și nivel tehnologic și cu mari probleme socio-demografice.

Spus franc, Rusia este o putere în declin, cam de prin anii ’80 încoace. Dar, așa cum am mai spus cu diferite ocazii, tocmai faptul că Rusia este în declin iar conducerea ei discreționară, complet ruptă de popor, realizează perspectiva de a nu mai conta în ordinea mondială după 2030 încolo, explică nervozitatea Moscovei și potențialul conflictual cel mai mare dintre toate puterile actuale. Este bine să te ferești de copacul aflat în cădere, să nu te strivească!  

China susţine Rusia cu jumătate de gură

China, prima mare putere revizionistă a sistemului internațional, deși la fel de antiliberală, antioccidentală, nedemocratică, autoritară și abuzivă, are totuși conducători cu infinit mai multă răbdare strategică, mai calmi și mai înțelepți pe termen lung, care nu sunt dispuși să se aventureze orbește într-o criză provocată de Kremlin, mai ales că situația locală nu îi interesează foarte tare.

Dacă recitim replicile de curtoazie ale Chinei față de Rusia, observăm cu ușurință „jumătatea de gură” cu care Beijing-ul ia partea Rusiei, cu atât mai mult cu cât China nu este deloc încântată să se expună public în favoarea unei cauze care vizează agresiunea asupra integrității teritoriale a unui stat suveran, adică exact contrariul politicii tradiționale de neamestec în treburile interne și respectare a suveranității statelor, promovată de China în ultimii 70 de ani, din motive evidente.

În plus, să nu uităm că, de la Mao Zedong încoace, China comunistă s-a distanțat semnificativ de dominația paternalistă a Uniunii Sovietice, iar în 1971-1972 Mao și Henry Kissinger făceau primele demersuri, la început secrete, de apropiere reciprocă a celor două mari puteri.

Deși adversari ideologici ai Americii, capitalismului și Occidentului, Beijingul și Moscova nu au încăput niciodată în aceeași teacă în politica mondială, iar la un moment dat s-au aflat pe poziții de război, China preferând apropierea de SUA pentru a-și asigura distanțarea de Moscova.

Acum rolurile s-au schimbat, ce-i drept, China este principalul adversar al SUA pe plan global, iar Rusia, rămasă în umbră, este cea care își caută un mare partener de care să se apropie.

Nu aș fi deloc convins de simpatia sinceră a Beijingului față de Rusia (dincolo de pretinsa „prietenie caldă” între Xi Jinping și Vladimir Putin), iar apropierea actuală o văd mai degrabă contextuală și, pe termen lung, volatilă.

Niciuna din cele două puteri ale Eurasiei nu sunt fericite să o aibă pe cealaltă ca principal partener strategic. Pentru fiecare din ele, cealaltă este, deși niciuna nu recunoaște, o partidă proastă. Dar momentan disputa cu SUA este ceea ce pare să le unească.

China nu va porni curând la război împotriva Occidentului

Va acționa și China asupra Taiwanului, dar atunci când va considera Beijingul că a sosit într-adevăr momentul, nu atunci când vrea Putin să arunce lumea în aer doar pentru că timpul lui se scurge.

Momentul de acțiune al Chinei ar putea fi peste câteva luni, peste câțiva ani sau peste câteva decenii. Pentru China, 10, 15 sau 25 de ani nu contează. Dacă a așteptat două sute de ani în umilință, sărăcie și înapoiere, să-și recâștige centralitatea „Regatului din Mijloc” și dominația îndelungată asupra lumii (valabilă vreo 1500 de ani), mai poate aștepta câțiva ani sau câteva decenii momentul prielnic.

Până la centenarul Revoluției lui Mao, din 2049, când Partidul Comunist Chinez planifică „marea celebrare a victoriei și renașterii poporului chinez” (de fapt, supremația mondială), Xi Jinping și generațiile de lideri care vor urma la Beijing după el nu sunt dispuși să facă greșeli strategice și să acționeze impulsiv.

China nu va porni curând la război împotriva Occidentului și cu atât mai puțin pentru obsesiile de ofițer KGB frustrat ale lui Putin.

Marile mize strategice ale Chinei trec mult dincolo de frustrările lui Putin, la 100 de ani de la înființarea Uniunii Sovietice (30 decembrie 1922) și de proiectul lui paranoic de recreare a imperiului „lumii ruse”.

Rusia va pierde pe termen lung războiul din Ucraina

În decembrie anul acesta, sărbătoarea ratată a centenarului imperiului rus sovietizat și apoi decăzut va marca punctul de inflexiune și de început al declinului domniei lui Vladimir Putin. Ucraina se va apăra puternic și eroic, provocând mari pierderi invadatorilor, iar economia Rusiei va fi slăbită de sancțiunile SUA.

Rusia va pierde pe termen lung războiul din Ucraina, dacă îl va începe, așa cum am mai explicat acum o lună[1]. Dar asta nu înseamnă că amenințarea privind destructurarea unității Vestului o să dispară, dimpotrivă.

Ofensiva Rusiei nu a făcut decât să testeze și să strângă rândurile lumii occidentale, încurcând de fapt planurile Chinei. Dar suntem doar la începutul acestei bătălii, nu am ajuns încă în punctul ei culminant.

Ceea ce vedem în prezent este încercarea unui conducător autocrat al Rusiei, ajuns la aproape 70 de ani și aflat la putere de 22 de ani (de al cărui avatar s-a speriat până și împăciuitoristul Macron, după tentativa de compromis de la Moscova), de a întoarce roata istoriei.

Știm că asta este imposibil, așa cum tot imposibil a fost pentru Adolf Hitler și naziști să întoarcă roata istoriei de după Primul Război Mondial și să răstoarne Versailles-ul. Dorința revanșei istorice este însă cel mai puternic determinant și forța motrice din politica externă a unui stat, dincolo de orice rațiune. Iar țările cuprinse de morbul revanșei nu pot fi oprite până nu dau încă o dată cu capul de zid.

Cine va trăda în UE?

Va fi oare unită Uniunea Europeană în impunerea de sancțiuni dure la adresa Rusiei și a lui Putin personal? Nu. Acesta va fi marele test pentru solidaritatea și unitatea Uniunii Europene.

Este nevoie de unanimitate în Consiliul UE pentru adoptarea de sancțiuni. Putin știe foarte bine care este vulnerabilitatea UE și va încerca să o exploateze curând la maxim.

Cel puțin Ungaria, dacă nu și alte state mai vechi ale UE, vor bloca unanimitatea necesară adoptării unor sancțiuni cu adevărat dure sub egida UE.

Nu mai are nimeni nicio îndoială că Ungaria ar trăda Occidentul și ar bloca unanimitatea deciziilor europene, iar în cazul (puțin probabil) al unei ofensive a Rusiei asupra Europei Centrale și de Est, Ungaria lui Orbán ar fi prima care ar trece de partea Rusiei, în speranța anulării Trianonului.

Să mai credem alte povești călduțe cu trecutul uitat și cu noile generații care gândesc altfel ar fi o naivitate de neînchipuit. Pe Budapesta nu se poate așadar conta în apărarea Vestului de Rusia. Ne va arăta tuturor, încă o dată, cât de supărată este pentru „nedreptatea” pe care Occidentul i-a făcut-o în 1920. Dacă va încerca însă marea cu degetul, s-ar putea ca Ungaria să mai primească o scatoalcă și în secolul XXI.

S-ar putea însă ca și alte state mai vechi în UE să trădeze. Nu, nu mă refer la Germania, pe care toată lumea o bănuiește că joacă duplicitar, din cauza dependenței în proporție de 50% de gazul rusesc. Dar criticii Berlinului se înșală. Germania nu va trăda UE și Occidentul, chiar dacă social-democratul Olaf Scholz, urmașul lui Gerhard Schröder cel vândut rușilor pe statul de plată al Gazprom, ar încerca probabil să nu includă Nord Stream 2 în pachetul de sancțiuni, până în punctul-limită în care americanii ar amenința pur și simplu cu torpilarea (la propriu) a gazoductului, dacă prin el va curge vreodată gaz dinspre Rusia agresoare spre Germania.

Berlinul nu va strica unanimitatea sancțiunilor. Am în vedere mai degrabă Austria decât Germania, ultima având o relație economică și strategică majoră cu SUA, în timp ce Viena poate să se prevaleze de neutralitatea ei în raport cu NATO și Rusia.

N-am terminat însă cu Ungaria. Răul pe care îl poate face acest mic stat cu o conducere rusofilă Uniunii Europene (poate mai puțin NATO) este foarte mare.

Ungaria poate fi buturuga mică a carului impozant al UE. Dacă, în limitele Tratatului actual al UE, Ungaria va exercita veto la sancțiunile împotriva Rusiei, gândiți-vă că acest simplu gest politic ar sparge efectiv Uniunea în 27 de bucățele, iar țările europene s-ar vedea în situația de a impune sancțiuni naționale Rusiei, nu sub steagul UE.

Ceea ce ar diminua enorm forța și impactul sancțiunilor. Să ne imaginăm doar că autoritățile de la București vor trebui să adopte sancțiuni unilaterale la adresa Rusiei și regimului Putin. Ce vom face oare noi, pe cont propriu? Vom expropria companiile rusești din România, vom interzice Aeroflot să survoleze teritoriul național, că dacă nu..., ce vom face? Vă răspund tot eu, nimic. Fără acoperișul UE, spart de Ungaria, sancțiunile statelor europene luate în parte la adresa Rusiei vor fi aproape nule.

Bun, să sperăm că nu se va ajunge aici.

Chiar și fără acest scenariu al sabotajului Ungariei, devenită pe zi ce trece tot mai ostilă UE și NATO, trebuie să ne gândim că, mai devreme sau mai târziu, momentul în care vor apărea NATO 2.0 și UE 2.0 va veni.

Nu putem ști acum versiunea pe care o va îmbrăca Occidentul în deceniile următoare, dar știm că dacă va exista un dușman comun, Rusia sau China, Vestul va fi mai unit și mai eficient, chiar dacă ar evolua în formate instituționale mai mici. Așa cum s-a întâmplat în primul Război Rece, când NATO avea 16 state, iar Comunitatea Europeană 12 membri.

Occidentul și țările sale importante nu vor dispărea, chiar dacă UE și NATO se vor transforma în timpul unor crize viitoare.

Cine nu va mai dori să respecte regulile clubului va pleca, așa cum a plecat Marea Britanie din UE. Statele occidentale își vor restructura relațiile și vor semna, la un moment dat, noi tratate, care să corespundă noilor realități, noilor nevoi, noilor rivalități și obiective, noilor compatibilități și incompatibilități.

Avantajul României

Ne plac UE și NATO, dar ar fi păcat să nu avem luciditatea să înțelegem în timp util că ambele se îndreaptă spre restructurări importante.

SUA nu vor pleca din Europa – din fericire, odată instalate cu trupe suplimentare aici, Statele Unite își vor permanentiza prezența militară și strategică proprie (sub steag american) pe Flancul Estic și în particular în România. Acesta este un mare serviciu pe care amenințarea rusească din Europa de Est ni l-a făcut, fără să vrea.

Se va înființa și Grupul de Luptă al NATO cu sediul în România, iar Franța pare decisă să își asume rolul de națiune-cadru, ceea ce îi va crește semnificativ cota de influență strategică în țara noastră și în regiune. Legarea mai strânsă a Mării Negre de Mediterana, din toate punctele de vedere, ar fi o contribuție ingenioasă și binevenită a Franței, dacă se va dovedi o opțiune serioasă și stabilă.

Momentul restructurării ordinii europene de securitate și a ordinii mondiale nu va fi ușor, va fi plin de surprize, provocări și întorsături, dar și de oportunități. Dar dacă vom avea relații bilaterale solide și vom fi serioși pe plan intern, eliminând spațiile de corupție și trădarea idioților utili sau naivitățile ideologice ale stângii neomarxiste (anticapitaliste, antiamericane și, desigur, pacifiste) ori dreptei naționaliste (infantil suveraniste), vom rămâne într-o zonă sigură, feriți de influența nefastă a Rusiei și Chinei.     


[1] https://ziaristii.com/analiza-profesorului-naumescu-rusia-va-pierde-razboiul-din-ucraina-invazia-va-grabi-sfarsitul-regimului-lui-putin-de-ce-spune-expertul-ca-rusii-n-au-cum-sa-castige/

Citește și alte articole publicate de Valentin Naumescu pe spotmedia.ro. 

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇