Donald Trump va amâna, cel mai probabil, pe termen nedeterminat ultimul act din lungul proces de ridicare a vizelor. De asemenea, va putea folosi momentul, 31 martie fiind data până la care trebuie să ia o decizie, ca el sau asociați de-ai lui să critice din nou România și să afirme că „nu e o democrație funcțională” pentru că l-a blocat pe candidatul Rusiei să ajungă președinte.
Greu de găsit argumente contrare, iar acea blocare in extremis a procesului electoral printr-o decizie luată de Curtea Constituțională va reprezenta multă vreme o povară pe umerii țării.
Mulți dintre noi sunt răvășiți de schimbarea atât de abruptă și brutală survenită în SUA, o mare putere în care-și puseseră încrederea milioane de cetățeni români din toate straturile sociale, dar și majoritatea liderilor politici, militari și oamenii de afaceri din țară.
Cei care au fost surprinși de atacurile lui JD Vance, de cele ale lui Trump JR. și Elon Musk la adresa României trebuie să știe că ar fi avut loc chiar și în situația în care alegerile nu ar fi fost anulate.
Nu blocarea lui Călin Georgescu a fost o problemă pentru administrația Trump, ci rolul jucat de țara noastră în regiune după ce Putin a declanșat invadarea Ucrainei.
Cine a stârnit furia Kremlinului?
România, după 24 februarie 2022, a devenit un inamic pentru Rusia. Iar asta nu s-a întâmplat în urma unei decizii luate de Iohannis sau de guvern, ci în urma unei solidarități naționale fără precedent arătate de milioane de români care au sărit cu mic cu mare în ajutorul ucrainenilor atacați cu cruzime de armata Kremlinului.
Poate unii au uitat, dar inițiativa de sprijin a rezistenței Kievului în fața tancurilor lui Putin a venit de la publicul larg din țara noastră, nu de la autorități, nu de la Iohannis sau de la Nicolae Ciucă, prim-ministru la acea vreme.
Aproape o săptămână, guvernul n-a avut nicio reacție, așteptând să vadă din ce direcție bate vântul, o atitudine lașă ridicată la rang de politică națională de generație după generație de oameni de stat.
Primele acțiuni au început abia după ce sute de organizații neguvernamentale și mii de cetățeni s-au implicat pentru a ajuta refugiații ucraineni.
În opinia mea, a fost momentul în care oficiali ai Kremlinului, care se ocupau de România, au realizat cât de profundă e reacția de respingere a Rusiei la noi în țară, deși începând cu 2014, imediat după anexarea Peninsulei Crimeea, s-au desfășurat și aici ca și în alte state europene operațiuni de propagandă, promovare de informații false, recrutări de oameni politici, jurnaliști și lideri de opinie, lansate de Rusia.
A fost momentul în care la Moscova, în contextul tensiunilor provocate de conflictul militar din Ucraina, s-a luat decizia intensificării la maximum a operațiunilor de război hibrid.
O strategie catastrofală
Nu cred că România a fost singura țară vizată de tactica Rusiei. Sunt indicii și o mulțime de dovezi că au fost vizate statele baltice, Moldova, Polonia, Bulgaria, Suedia, Finlanda și altele.
Ceea ce a deosebit România de toate celelalte țări atacate hibrid de Rusia a fost decizia lui Klaus Iohannis de a secretiza toate acțiunile de sprijinire a Ucrainei, militare și economice, dar și renunțarea la comunicarea strategică, una necesară în situația în care la graniță se desfășura cel mai mare conflict militar de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Cele două decizii ale președintelui de atunci s-au dovedit catastrofale pentru securitatea României. Secretizarea acțiunilor întreprinse de autorități a dus la o explozie de speculații, teorii ale conspirației și exacerbarea fricii populației, vulnerabilități speculate la maximum de agenții Kremlinului care au declanșat un atac fără precedent pentru a eroda încrederea cetățenilor în autorități desfășurat, în special, pe rețelele sociale.
Vidul creat în lipsa comunicării strategice a fost umplut de Kremlin cu informații false, alarmiste, discurs al urii și propagandă, proces distructiv care, în mai puțin de un an, a generat un curent de „susținere” a Rusiei inexistent până atunci în România.
Deși au fost experți, jurnaliști, militari, comentatori politici care au atras atenția asupra catastrofei, Iohannis a fost de neclintit și a continuat pe linia blocării comunicării între autorități și cetățeni pe tema războiului din Ucraina.
Reacție de criză
Punctul culminant a fost atins la început lunii august 2023, atunci când drone ruse s-au prăbușit pe teritoriul României, iar guvernul și reprezentanții armatei au anunțat că nu s-a întâmplat nimic, inițial ascunzând resturile aparatelor de zbor pentru a nu fi descoperite de jurnaliști sau localnici.
A fost începutul degringoladei care a făcut ca o mare parte a opiniei publică să se întoarcă împotriva autorităților, iar pe cale de consecință, poziția Rusiei s-a consolidat în România.
Timiditatea acțiunilor statului, lipsa de inițiativă și prăbușirea sistemului politic au continuat până în ziua de 24 noiembrie 2024, când a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale.
În opinia mea, faptul că un candidat despre care se știa la nivelul statului că a fost agent SIE, fiind preluat de cel puțin un deceniu de Kremlin, a câștigat peste 2 milioane de voturi a reprezentat un șoc.
Nu se cunoaște până acum cine a dat alarma, cine l-a determinat pe Iohannis ca, în sfârșit, să acționeze și cine a făcut planul, dar a fost o reacție de criză, în pripă și încă nu se știu toate pagubele generate.
Ce se poate spune însă e că a fost evitat un pericol existențial pentru România, cu efecte grave asupra Uniunii Europene.
Motivul, Rusia
Călin Georgescu, ajuns la Palatul Cotroceni, ar fi reprezentat o catastrofă geo-strategică, lăsând la o parte criza economică, inflația, grevele, șomajul și protestele care ar fi biciuit țara ani de zile, ar fi fost vorba de posibila prăbușire a Ucrainei și Moldovei, dar și de o amenințare fără precedent pentru securitatea Europei.
Donald Trump, cel puțin până acum, e aliniat perfect cu interesele lui Putin, asta înseamnă că România va fi văzută în continuare la Washington cu mult mai puțină simpatie ca până acum. Deja simțim acest lucru pe propria piele.
Vestea bună e că, în zilele noastre, lucrurile se schimbă rapid, iar dictaturile și regimurile autoritare se pot prăbuși de la o zi la alta. Democrațiile, în ciuda imperfecțiunilor, sunt mult mai rezistente și au o forță de regenerare care nu există la niciun alt sistem politic - de la fundamentalism religios (Iran) și până la autocrația luminoasă (China, Turcia, Ungaria).
E posibil ca Trump și asociații săi să atace în continuare România, dar noua administrație haotică de la Washington își pierde rapid din influența globală și susținere populară, astfel că atacurile o să aibă impact tot mai redus până o să dispară.
Pe de altă parte, România trebuie să se trezească, iar cei care dețin funcții în stat sunt obligați să-și asume responsabilități.
E nevoie nu numai de o schimbare de lideri, ci și de o schimbare de atitudine. Pe lângă reforma instituțională așteptată, e necesară și o maturizare a celor care fac politică.
Prim-miniștrii și miniștrii care nu înțeleg contextul internațional, nu citesc rapoartele agențiilor de informații, nu reacționează la amenințările la adresa țării, mai mult, folosesc ceea ce află în interes propriu ar trebui să dispară din peisaj.
Anularea alegerilor a fost o măsură extremă, care a pus în discuție democrația de la București, dar nu e motivul pentru care, astăzi, Trump nu vrea să audă de România. Motivul e Rusia, relația specială pe care președintele american o are cu Vladimir Putin.
Noi, cei din țară, suntem, din nou, mai degrabă victime ale istoriei decât a propriilor noastre greșeli și slăbiciuni, iar vina principală a celor care ne-au condus și ne conduc e că nu ne-au pregătit pentru un astfel de moment, au ascuns faptul că suntem sub atacul Rusiei și ani de zile nu au reacționat.